Prima pagină Cultura

Jaques Cartier: omul care a descoperit Canada

Nicu Pârlog 09.22.2014 | ● Vizualizări: 1318
Corabie medievală de tipul celor cu care Jaques Cartier a străbătul Atlanticul.     Sursa foto: Shutterstock + zoom
Galerie foto (5)

În anul 1534, Francisc I, rege al Franţei, l-a trimis pe navigatorul Jaques Cartier să conducă o expediţie în Lumea Nouă cu scopul de a găsi aur şi alte bogăţii, precum şi o nouă rută navigabilă spre Asia. Cele trei mari expediţii întreprinse de Jaques Cartier (1491-1557) de-a lungul fluviului Saint Lawrence se vor dovedi decisive în reuşita Franţei de acapara uriaşul teritoriu nord-american care se va numi mai târziu, Canada.

 
Bretonul Jakez Carter
 


 
Nu se cunoaşte locul unde viitorul mare navigator şi explorator a învăţat tainele navigaţiei, dar Saint Malo, oraşul port unde Jaques Cartier s-a născut în toamna anului 1491, era în acele vremuri unul dintre cele mai importante noduri portuare ale Europei. Născut într-o familie bretonă, numele său original era de Jakez Carter, transformat prin „franţuzire” în Jaques Cartier, numele sub care s-a consacrat în istoria navigaţiei, precum şi în geografie.
 
Înainte de marile expediţii pe continentul nord-american, Cartier era deja un navigator cu experienţă, care călătorise până în Brazilia şi Newfoundland. Probabil că experienţa dobândită de acest francez redutabil, precum şi dorinţa regelui Franţei ca ţara sa să se numere printre cele cu colonii bogate în Lumea Nouă, l-a făcut pe regele Francisc I să-l aleagă şi să-l trimită pe Cartier peste Atlantic cu o misiune atât de importantă.
 
Imagine d eepocă cu exploatorul Jaques Cartier.    
 
În data de 19 martie 1535, Cartier primea deja ordinul şi corăbiile plus echipajele aferente, pentru ca în ziua imediat următoare, navigatorul din Saint Malo să ridice deja ancorele celor două corăbii şi să pornească la drum în fruntea celor 61 de memebri de echipaj. Douăzeci de zile mai târziu, Cartier ajungea deja în Newfoundland. După coborârea la ţărm, echipajul a început explorarea necunoscutului, pornind totuşi d ela o zonă frecventată de pescarii bretoni din Baie des Chateauz, din sudul peninsulei.
 
După ridicarea unei cruci monumentale în Saint-Servan pe coasta de nord a Golfului Newfoundland, Cartier s-a îndreptat spre sud. A întâlnit Insulele Magdalen şi a trecu prin dreptul Insulelor Prince Edward de astăzi. Cartier a trecut mai apoi prin Chaleur Bay, unde în data de 7 iulie a anului 1535, exploratorul întâlnea câţiva amerindieni din tribul mikmaq.
 
Primele convorbiri dintre reperezentaţii celor două culturi şi civilizaţii atât de diferite între ele, au fost acompaniate de un schimb de bunuri, întâlnirea dintre Cartier şi amerindieni concretizându-se astfel în primul act istoric de comerţ liber dintre francezi şi amerindieni. La scurt timp de la acea întâlnire istorică, Cartier ajungea în viitorul Golf Gaspe. 
 
 
De ce Canada se numeşte astăzi Canada?
 
 
Odată ajuns în locurile unde nu mai ajunsese niciodată vreun european, expediţia lui Cartier a dat peste circa 200 de amerindieni iroquezi din Standacona (Quebec-ul de astăzi). La început încrezătoare şi cordiale, relaţiile s-au degradat atunci când Jaques Cartier, în binecunoscut stil colonialist european, a pretins în data de 24 iulia a aceluiaşi an, întreg teritoriul iroquezilor.
 
Crucea înaltă de 10 metri ridicată de Cartier la Pointe-Penouille, i-a părut ameninţătoare şi jignitoare lui Donnacona, şeful triburilor iroqueze. Temându-se de izbucnirea unui conflict armat cu băştinaşii, Cartier l-a minţit cu bună ştiinţă pe Donnacona, spunându-i acestuia că crucea ridicată nu ar fi fost altceva decât un semn prin care marca traseul său prin regiune.
 
Imagine tipică cu cadrul natural al Canadei.    Sursa foto: Shutterstock
 
Ca un fapt care merită relatat, în timp ce explora regiunea fluviului Saint Lawrence, Jaques Cartier este omul căruia i se datorează numele de Canada pe care îl are acest stat de pe continentul nord-american. În însemnările sale, Cartier a scris despre amerindienii iroquezi care foloseau deseori cuvântul „kanata” (în traducere directă – sat sau aşezare) pentru a se referi la întreaga regiune unde astăzi este metropola Quebec. Împrumutat de geografii vremii direct din relatările scrise ale lui Cartier, numele a fost ulterior extins asupra întregii colonii şi viitoarei ţări care s-a numit de atunci încoace, Canada.
 
Rămas fără resurse şi provizii, şi fără să atingă izvoarele fluviului Saint-Lawrence. Cartier s-a văzut nevoit să facă cale întoarsă înspre Europa pentru a cere regelui fonduri suplimentare. Printre altele, merită amintit faptul că Jaques Cartier credea în acel moment că ajunsese deja în Asia (!).
 
 
Următoarele două expediţii şi sfârşitul 
 
 
Jaques Cartier a sosit în Franţa cu două trofee preţioase : Domagaya şi Taignoagny, cei doi fii ai căpeteniei Donnacona, pe care francezul i-a convins să vină cu el. Cei doi iroquezi de rang înalt i-au povestit exploratorului în faţa întregii curţi regale franceze despre fluviul Saint Lawrence şi „regatul Saguenay”, aşa că se întrezăreau zorii unor noi expediţii. Cartier fusese deosebit de convingător astfel încât numărul echipajului său se dublase, iar regele îi pusese la dispoziţie comanda a trei corăbii: Grande Hermine, Petite Hermine şi Emerillon. 
 
Corăbiile au ajuns cu bine pe continentul nord-american, iar odată debarcat, Cartier i-a folosit pe cei doi amerindieni drept ghizi pentru a explora fluviul Saint Laurence dincolo de Quebec, unde corpul expediţionar a ridicat o tabără fortificată. Însă sorţii păreau că s-au întors împotriva lor. Iarna care a venit s-a dovedit a fi una deosebit de aspră, iar un număr de 25 de oamni din corpul expediţionat francez au murit de scorbut.
 
Situaţia lui Cartier s-a deteriorat şi mai mult după ce în urma unor certuri şi neînţelegeri, unele triburi amerindiene care până atunci fuseseră paşnice şi prietenoase, începuseră să-i atace oamenii. Odată cu sosirea primăverii, Cartier, care era deja exasperat de imensitatea ţinuturilor virgine care păreau a nu se mai sfîrşi, precum şi de faptul că înţelesese în sfârşit că nu ajunsese deloc în Asia, a decis să se întoarcă în Europa alături de căpeteniile iroqueze cărora le câştigase încrederea.
 
Hartă cu Canada.    Sursa foto: Shutterstock
 
Ajuns înapoi la curtea regelui Franţei, exploratorul i-a povesti regelui despre relatările iroquezilor cu privire la un fluviu şi mai mare care curgea undeva spre vest, fluviu care i-ar fi putut duce spre bogăţii uriaşe precum şi pe o eventuală rută spre Asia. Doar că izbucnirea războiului în Europa avea să întârzie pregătirile pentru o a treia expediţie care avea să aibă loc de-abia în anul 1541.
 
Sătul probabil de insuccesele lui Cartier, regele Francis întâiul l-a însărcinat pe nobilul Jean-Francoise de la Roque de Roberval cu misiunea de a fonda o colonie permanentă în ţinuturile descoperite de Cartier. Câteva luni mai târziu, exploratorul de origine bretonă a reintrat totuşi în graţiile regelui care avea să-l trimită înapoi în Canada în cea de-a treia şi ultima sa misiune de explorare. Ajuns în Quebec în luna august a anului 1541, Cartier a stat aici pentru a ierna, după care a decis să nu mai aştepte sosirea coloniştilor francezi, ci s-a întors în Franţa cu o cantitate considerabilă de minereuri despre care el credea că conţin aur şi diamante, minereuri pe care le descoperise lângă Quebec.
 
De-a lungul drumului său, Cartier a poposit la Newfoundland unde s-a întâlnit cu contele de Roberval care i-a ordonat să se întoarcă cu el la Quebec. Bretonul nu s-a supus deloc ordinelor, ci a fugit fără ştirea contelui în Franţa. Doar că ajuns acasă, spre nefericirea sa, minereurile aduse cu atâta trudă, nu aveau absolut nicio valoare.
 
Căzut definitiv în dizgraţia curţii, Cartier nu a mai primit nicio misiune de explorare şi avea să rămână în casa sa din Saint Malo până la sfârşitul zilelor sale. Acolo avea să moară în urma unei epidemii (probabil de tifos) care devastase regiunea.
Între timp, coloniştii francezi din Canada aflaţi sub conducerea lui de Roberval aveau să abamdoneze ideea unei aşezări permanente după doar un an de zile de la stabilire, şi aveau să treacă mai mult de 50 de ani până ce Franţa să-şi mai exprime interesul în coloniile sale nord-americane.
 
Casa din Saint Malo unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii exploratorul Jaques Cartier. Astăzi, edificiul este muzeu.    (Sursa foto: riekephotos / Shutterstock)
 
Cât despre Cartier, acest explorator a fost reabilitat de istorie căci el este cel care a identificat fluviul Saint-Laurence în prima sa expediţie, deschizând astfel Canada pentru europeni. Tot el a estimat în mod inteligent resursele Canadei, atât cele naturale, cât şi cele umane, în ciuda eşecului său în a estima bogăţiile minerale ale ţinutului. Chiar dacă unele dintre măsurile sale faţă de băştinaşi au fost lipsite de onoare şi scrupule, a încercat totuşi să stabilească legături prietenoase între localnicii care trăiau de-a lungul lui Saint Lawewnce, o măsură preliminară absolut indispensabilă pentru viitorii colonişti francezi din aceste locuri.
 
Calităţile sale profesionale şi de lider nu pot fi negate de nimeni cu atât mai mult cu cât trebuie să se ţină cont că Jaques Cartier a întreprins trei mari expediţii de exploarare practic în necunoscut. A traversat ape şi ţinuturi potenţial periculoase fără să piardă o singură corabie în condiţiile în care a intrat şi explorat peste 50 de golfuri naturale necartografiate.
 
Tot el a fost unul dintre primii oameni din lume care a descoperit că Lumea Nouă era un continent separat de Eurasia. A fost cu adevărat unul dintre cei mai importanţi navigatori şi exploratori ai vremurilor sale.
 
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI