Home » Cultură » Portretele lui Emil Cioran, expuse în premieră mondială în România – FOTO

Portretele lui Emil Cioran, expuse în premieră mondială în România – FOTO

Portretele lui Emil Cioran, expuse în premieră mondială  în România – FOTO
Publicat: 16.09.2015
Expoziţia "Portretele lui Emil Cioran" a fost vernisată marţi, la Biblioteca Naţională a României, în premieră mondială, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de relaţii diplomatice între Mexic şi România, fotografiile realizate de Rogelio Cuéllar în 1990 putând fi văzute până pe 31 octombrie.

Expoziţia cuprinde cele 87 de imagini alb-negru surprinse într-o dimineaţă de ianuarie, care îl înfăţişează pe Emil Cioran în apartamentul său parizian, scriind, citind, discutând şi stând alături de soţia sa, Simone Boué. Rogelio Cuéllar l-a cunoscut pe Emil Cioran prin intermediul traducătoarei de limbă spaniolă a scriitorului şi filosofului român, Esther Seligson.

„În urmă cu doi ani, l-am cunoscut pe ambasadorul Agustín Gutiérrez Canet, în Mexic, şi atunci i-am povestit despre portretele pe care i le-am făcut lui Emil Cioran la Paris, în 1990. Am pătruns în universul lui Cioran în 1985 – 1986, cu ajutorul traducătoarei Esther Seligson. Ea mi-a arătat cărţile pe care le tradusese şi aşa am început să-l citesc pe Cioran. Mi-am spus că vreau să-l cunosc, iar, după câţiva ani, Esther mi-a dat numărul de telefon al soţiei scriitorului”, a declarat Rogelio Cuéllar la vernisajul expoziţiei sale.

Galerie foto

vezi galeria
7 foto

„În iarna anului 1989, mă aflam la Paris împreună cu un prieten compatriot, căsătorit cu o franţuzoaică. I-a cerut soţiei sale să sune la casa Cioran, pentru a programa o întâlnire cu acesta. Atunci, Cioran mi-a spus: ‘dacă m-aţi citit şi ştiţi cum gândesc, ştiţi că nu mă interesează să-mi faceţi portrete’. ‘Totuşi’, mi-a zis el, ‘vă aştept în trei luni. Când preferaţi: dimineaţa sau seara?’. Eu, gândindu-mă la lumină, pentru că lucrez doar cu lumină naturală, am spus repede: ‘dimineaţa’. Au trecut trei luni şi m-am întors pentru 15 zile la Paris, cu puţini bani şi, la 10 dimineaţa, mă aflam pe Rue Odeon, în faţa staţiei de metrou, la casa Cioran”, a mai povestit acesta.

Cu trei camere de fotografiat, zece filme şi un catalog cu portrete realizate de acesta, printre ele şi unul al traducătoarei Esther Seligson, Rogelio Cuéllar a fost primit de Emil Cioran, „frumos, cu părul şi mâinile sale transparente”. Iniţial, acesta l-a invitat în casă, spunându-i să nu facă fotografii, însă, după aproximativ două ore de discuţii pe diferite teme, zărind portretul traducătoarei pe care o cunoştea, Rogelio Cuéllar a primit acordul de a face câteva cadre.

Una dintre cele 87 de imagini semnate de fotograful mexican va ajunge la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, fiind o donaţie din partea acestuia, iar Ambasadei Mexicului în România îi vor fi oferite trei foi de negativ.

Expoziţia este dedicată traducătoarei Esther Seligson, care a încetat din viaţă la vârsta de 69 de ani, în 2010, şi poetului şi traducătorului chilian Omar Lara, care a trăit aproape un deceniu la Bucureşti, unde şi-a făcut studiile la Facultatea de Filologie.

Un alt eveniment la care va participa fotograful mexican Rogelio Cuéllar va avea loc joi, de la ora 20.30, la librăria Cărtureşti Carusel din Bucureşti, unde acesta îşi va prezenta albumul „El rostro de las letras” (Chipul literelor), o operă retrospectivă care însumează 155 de portrete ale celor mai importanţi scriitori latino-americani. La eveniment vor mai participa fotograful Matei Buţă şi directoarea editurii La Cabra, Maria Luisa Passarge, soţia artistului mexican.

Rogelio Cuéllar, jurnalist şi fotograf mexican, în vârstă de 65 de ani, s-a dedicat fotografiei începând cu anul 1967, fiind fondatorul revistei Proceso şi al ziarului La Jornada. În plus, este cunoscut pentru portretele făcute, printre altora, poetului argentinian Jorje Luis Borges, scriitorului francez Michel Tournier, romancierului argentinian Julio Cortázar, pictorului şi sculptorului Antoni Tàpies.

Expoziţia lui Rogelio Cuéllar de la Biblioteca Naţională a României este completată de „Mexicul văzut de Europa”, cu peste 170 de gravuri, litografii şi cărţi europene din secolele 16 – 19 din colecţia personală a ambasadorului Mexicului la Bucureşti, Agustín Gutiérrez Canet, al cărui mandat a început în noiembrie 2013.

„Cultura este cea care apropie cel mai bine două popoare”, a declarat ambasadorul Mexicului la Bucureşti, Agustín Gutiérrez Canet, în deschiderea evenimentului de marţi seară, menţionând că prin lucrările colecţiei sale încearcă să demonstreze modul în care artiştii europeni vedeau Mexicul în urmă cu câteva secole.

„Puterea imaginii poate să schimbe percepţia oamenilor mai mult decât o armată. Aceasta nu este o expoziţie exhaustivă, este doar o dovadă a interesului deosebit pe care Mexicul l-a trezit publicului european începând cu perioada cuceririi spaniole”, a mai spus acesta.

În seria de evenimente dedicate celor opt decenii de relaţii diplomatice mexicano-române se înscriu şi două conferinţe susţinute de scriitorul Francisco Prieto, care va expune diferitele reacţii ale intelectualilor mexicani la ideile lui Emil Cioran şi Mircea Eliade. Aceste întâlniri vor avea loc joi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas Cişmigiu, unde criticul literar Dan C. Mihăilescu va fi moderator, şi vineri, de la aceeaşi oră, la Seneca Anticafe, cu participarea profesorului Romulus Brâncoveanu, decanul Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, şi a filosofului Viorel Cernica.

Evenimentul de inaugurare a expoziţiilor care marchează împlinirea a 80 de ani de relaţii diplomatice între Mexic şi România s-a încheiat cu un recital susţinut de soprana mexicană rezidentă în România Patricia Santos şi pianistul român Lucian Duşa, care a inclus cântece româneşti şi mexicane, printre care şi o interpretare inedită a piesei tradiţionale „México Lindo y Querido”.

Sursa Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026