Che Guevara, revoluţionarul care TREBUIA să moară

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În numai 8 ani, de la momentul preluării puterii în Cuba de către Fidel Castro și anul în care Che este ucis în Bolivia, revoluționarul argentinian reușise să își atragă antipatia celor mai mulți dintre foștii săi aliați precum și a marilor puteri ale vremii. Haideți însă să le analizăm pe rând.

„De ce CIA dorea reducerea la tăcere a lui Che Guevara” ar putea fi cel mult o întrebare retorică. Argentinianul își manifestase fățiș poziția tranșantă vis-a-vis de guvernul american și nu o dată incitase la deschiderea unor focare de război împotriva SUA în toată lumea. Nici chiar în timpul vizitei sale în Statele Unite cu ocazia conferinței ONU din 1964, Che nu își temperase discursul și, mai mult, denunță atrocitățile comise în SUA împotriva populației de culoare, lipsa de reacție a Organizație Națiunilor Unite în față apartheidului din Africa de Sud și crimele comise „în numele imperialismului” în majoritatea țărilor din lumea a treia. Discursul sau furibund avea să îl determine atunci pe reprezentantul SUA să părăsească sala de conferințe.

Iar dacă atitudinea să nu era de ajuns, trebuie spus că lui Ernesto Che Guevara i se atribuie astăzi o mare parte din responsabilitatea declanșării crizei rachetelor nucleare din 1962. Atunci, argentinianul negociase în secret cu liderii URSS transportul mai multor rachete atomice în Cuba, el declarând în câteva rânduri că nu ar fi ezitat nicio clipă să le folosească împotriva SUA. Iar dacă ne gândim la succesul revoluției socialiste din Cuba în încercarea de înlăturare a președintelui pro-american Fulgencio Batista, la tentativă eșuată de a instaura un guvern socialist în Congo în 1965, și la războiul de guerilla din Bolivia anului 1967, război dus împotriva autorităților pro-americane, este evident că argentinianul era un personaj incomod pentru Statele Unite ale Americii.

În ceea ce privește reacția Moscovei față de acțiunile lui Che Guevara, problema este puțîn mai delicată. Susținut necondiționat de liderii comuniști ai vremii, revoluționarul Che Guevara reușește să agite spiritile în momentul în care critică politică sovietică față de țările lumii a treia. In 24 februarie 1965, în timpul unei apariții televizate în Alger, Îl Comandante atacă fățiș Moscova într-un discurs incendiar care viza politicile socialiste, nerespectarea drepturilor omului și complicitatea cu puterile occidentale în țările din Africa și Asia. Cel care este nevoit să se confrunte cu reacția vehemență a URSS-ului în urmă acestui discurs este nimeni altul decât Fidel Castro. De altfel, în același an, liderul cubanez avea să dea citire celebrei scrisori de adio a lui Che, scrisoare prin care argentinianul renunta la cetățenia cubaneză și lua asupra să întreagă responsabilitate a acțiunilor sale. Întâmplător sau nu, una dintre femeile din anturajul lui Che Guevara din timpul ultimei sale încercări de rebeliune, Haydee Tamara Bunke Bider (cea cunoscută mai bine sub pseudonimul Tania) era, în realitate, un agent KGB infiltrat in rândurilor luptătorilor de guerilla din grupul lui Che.

Poate cea mai delicată poziție dintre cele enumerate aici este cea a liderului de la Havana, Fidel Castro. Prieten apropiat al lui Che, bucurându-se de încrederea oarbă a acestuia, Fidel este alături de argentinian încă din primele momente ale revoluției din Cuba. De altfel, cei doi sunt aproape de nedespărțit după victoria împotriva dictatorului Fulgencio Batista, iar prietenia lor pare una exemplară. În realitate, Castro era conștient că o țară minusculă așa cum este Cuba era prea mică pentru a fi condusă de două personalități uriașe. Practic, idealurile fiecăruia dintre ei merg pe drumuri separate la scurt timp după declanșarea reformelor socialiste în Cuba. Dacă pentru Fidel războiul se încheiase odată cu victoria Mișcării de la 26 iulie, acesta axându-se pe problemele politice, sociale și economice ale țării sale, pentru Che Guevara lupta nu era decât la început. Visul argentinianului era de a stârni revoluții în toată lumea, în special în Africa și America de Sud, prin care să răstoarne guvernele capitaliste și să instaureze o democrație autentică, în spiritul ideilor sale radicale.

În plus, Fidel Castro este vădit deranjat de mitul lui Che, de popularitatea mereu crescândă a acestuia în rândul maselor și de imaginea de „creier al revoluției” și de „eminența cenușie” din spatele „paravanului” pe care îl reprezenta liderul cubanez, imagine puternic promovată în mass-media din toată lumea.

Citeşte aici continuarea!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 8 octombrie:

1910 – S-a născut atletul canadian Ray Lewis (d. 15 noiembrie 2003); a fost primul canadian de culoare care a câştigat o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice (Los Angeles, 1932)

1912 – Începe primul război balcanic: Muntenegru declară razboi Turciei

1927 – În SUA a avut loc premiera primului film cu sunet „Interpretul de Jazz”, în care rolul principal a fost jucat de interpretul de estradă Al Johnson

1939 – Germania anexează Vestul Poloniei în cadrul celui de al doilea război mondial

1962 – Algeria este acceptată ca cel de-al 109-lea stat membru al Naţiunilor Unite

1967 – Revoluţionarul Che Guevara şi apropiaţii lui sunt capturaţi în Bolivia

1970 – Scriitorul rus Alexander I Soljeniţîn primeşte Premiul Nobel pentru Literatură

1982 – Polonia interzice activitatea mişcarii Solidaritatea şi a tuturor mişcarilor muncitoreşti

1991 – Parlamentul din Croaţia întrerupe toate legăturile cu Iugoslavia

1992 – Premiul Nobel pentru literatură este caştigat de poetul Derek Walcott (n. 23 ian. 1930)

1993 – Naţiunile Unite ridică sancţiunile economice aplicate Africii de Sud

2000 – Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care condamnă „folosirea excesivă a forţei” împotriva palestinienilor de către Israel

2001 – România îşi reiterează sprijinul faţă de SUA şi NATO în lupta impotriva terorismului

2003 – Premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit americanilor Peter Agre şi Roderick MacKinnon pentru „descoperiri privind canalele din membranele celulelor”

2004 – Wangari Maathai, luptătoare pentru protecţia mediului inconjurător şi drepturile femeilor din Kenya, a primit premiul Nobel pentru Pace

2004 – Moare Jacques Derrida, filosof francez, promotor al teoriei deconstructiviste (n. 15 iulie 1930)

2008 – A decedat George Emil Palade, medic şi om de ştiinţă american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1974 (n. 19 noiembrie 1912)

2009 – Premiul Nobel pentru literatură pe 2009 a fost atribuit scriitoarei de origine română Herta Muller (n. 1953), ale cărei scrieri prezintă viaţa sub dictatura comunistă în România.

2012  – John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte în orice tip de ţesut în corpul uman.