Prima pagină Cultura

Satul harghitean - arhivă vie a tradiţiilor de Crăciun ale românilor şi maghiarilor. FOTO

Redactia Descopera.ro | 12.23.2015 | ● Vizualizări: 1375

În această perioadă, în localităţile din Harghita aerul are miros de cuişoare şi turtă dulce, de mere coapte cu sorţişoară, de cozonaci abia scoşi din cuptor şi de sarmale. Copiii îl aşteaptă cu sufletul la gură pe Moş Crăciun, iar prin sate, colindătorii au pornit deja cu "Steaua".

În satele din Harghita, tradiţiile de Crăciun sunt păstrate de români şi maghiari deopotrivă. La maghiari, bradul şi cadourile sunt aduse de Înger, iar oamenii merg din casă în casă cu "Betleemul" şi "Biciuirea fetelor". Copiii românilor, în schimb, umblă cu "Steaua", iar cei mai mari cu "Cerbul". 
 


Satul harghitean este o arhivă vie a credinţelor, ritualurilor şi riturilor precreştine. Aici, pregătirile pentru Crăciun încep cu săptămâni înainte şi cea mai importantă este pregătirea spirituală.
 
În Postul Crăciunului, numit Advent de credincioşii catolici, oamenii îşi primenesc sufletul prin rugăciune, spovedanie şi cuminecare, neuitând să poarte de grijă celor nevoiaşi. Fiecare lumânare din coroana de Advent simbolizează cele patru săptămâni ale Postului: prima este a profetului sau a iertării, a doua este a Betleemului sau a credinţei, a treia a păstorilor sau a bucuriei, iar ultima, a îngerilor, fiind numită şi a învăţăturii profeţilor care vestesc dreptatea şi pacea.
 
Pe la mijlocul Adventului, se taie porcul din gospodărie, ca să aibă timp preparatele să se afume până la Crăciun, iar în ultima săptămână rămasă până la Naşterea lui Iisus gospodinele fac curăţenie în casă, se îngrijesc de cele trebuincioase şi de hrană, iar bărbaţii de curte şi de animale.
 
Sursa foto:mediafaxtofo
 
Mai demult, femeile şi fetele începeau să facă prăjiturile cu două zile înainte de Crăciun, de obicei zece feluri. Cu cât erau mai multe, cu atât mai harnică şi pricepută era considerată gospodina.
 
În dimineaţa Ajunului, sarmalele erau puse pe sobă, să fiarbă domol, iar cozonacii erau în cuptoare, umplând casa de miresme. Ultima era aranjată masa, care trebuia să fie perfectă până la detaliu.
 
La vremea sărbătorilor, bărbaţii mergeau în pădure, să coboare brazii cu săniile lungi şi scunde trase de cai prin zăpada scârţâind de ger. Era o sarcină îndeplinită pe ascuns, fără ca cei mici să prindă de veste, fiindcă tradiţia spune că bradul este adus maghiarilor catolici de Înger, iar românilor ortocşi de Moşul rotofei, cu barbă albă, mereu vesel şi dornic de un pahar cu lapte şi de prăjituri.
 
Bradul, care avea să stea la loc de cinste până după Boboteză, era împodobit în Ajun, întotdeauna departe de ochii copiilor, trimişi la joacă în troiene. Pe vremuri, bradul era ornamentat cu podoabe din turtă dulce: inimioare, steluţe, lună, brăduţi şi o mulţime de alte forme, cu bomboane de pom făcute în casă şi cu nuci aurite şi argintate cu vopsele pentru sobe.
 
Sursa foto:mediafaxtofo
 
"Bunica făcea un fel de fondante cu diferite arome, pe care le colora şi le turna în forme, apoi le învelea în staniol şi celofan, pe care le franjura cu foarfecele pe margini, ca să arate frumos. În afară de nuci şi de turtă dulce, mai agăţa, când erau, portocale întregi. De fiecare dată, lăsa câteva bomboane sub pom pentru noi, ca şi cum ar fi căzut, pentru că până nu venea preotul, după 1 ianuarie, să sfinţească pomul, nu aveai voie să se te atingi de nimic din el, oricât de mic şi de pofticios ai fi fost", îşi aminteşte o femeie din Harghita, Berényi Erzsébet Ildikó.Seara, copiii se întorceau acasă şi stăteau cu urechile ciulite să audă clopoţelul care vestea sosirea Îngerului.
 
"Şi atunci, toată familia dădea năvală în camera unde era bradul frumos împodobit. Dar până nu am stat drepţi şi nu am cântat «Mennyből az angyal» («Îngerul din cer» - n.r.), nu primeam cadourile. De obicei, cel mai mic copil se băga sub brad, scotea darurile şi le împărţea, unul câte unul. Ţin minte că cei mari ţineau în mâini cadourile şi nu le desfăceau, ca să nu ne distragă atenţia, căci toţi voiau să vadă reacţiile celor mici. Acesta este spiritul Crăciunului, toată familia adunată la un loc, dragostea pe care o simţi mai puternic atunci ca niciodată, liniştea sufletească şi pacea", povesteşte femeia.
 
La miezul nopţii care vesteşte Crăciunul, clopotele cheamă şi astăzi creştinii la biserică, iar lăcaşurile de cult sunt neîncăpătoare. După slujbă, fiecare se îndrepta către casă.
 
La ţară, animalele şi păsările din ogradă erau hrănite de către stăpânul casei înainte de a începe oamenii să sărbătorească, în timp ce restul familiei aşeza bucatele pe "masa de la miezul nopţii": ruladă afumată din carnea porcului tăiat de Advent cu linte, curcan şi beigli (cozonac unguresc).
 
A doua zi începea cu adevărat petrecerea de Crăciun
 
Mesele erau îmbelşugate, iar bucatele tradiţionale erau supa de carne cu tăiţei de casă, sarmale şi şunca afumată care a fiert împreună cu acestea, pentru a le da gust, tava rece cu májas (lebărvust), véres (sângerete), slănină şi alte bunătăţi, alături de murături. Pe un alt platou erau aşezate fripturile aburinde şi cârnaţii, însă rareori mesenii, sătui, ajungeau să mai guste din ele. Desertul era un răsfăţ cu beigli umpluţi cu nucă sau cu mac şi stafide din belşug, jerbo (prăjitură stratificată cu multă nucă şi ciocolată), hájas - cel mai fin foietaj preparat vreodată -, plăcinte dulci şi sărate.
 
"Nu este adevărat că oamenii nu aveau ce mânca, de Crăciun nimeni nu ducea lipsă de nimic, niciodată, iar celor săraci le purta de grijă comunitatea. Nu primeai o mulţime de cadouri, trebuia să-i scrii din timp Îngerului ce ai vrea să-ţi aducă, dar o singură jucărie, un singur lucru şi puneai scrisoarea în geam. Ştiu că atât de mult m-am uitat, aşteptând să vină Îngerul, ore întregi am stat lângă geam să ia scrisoarea mea şi uneori adormeam acolo. Când aveam trei ani - n-am să uit niciodată -, i-am cerut o păpuşă cu rochie roşie şi cu buline albe. Am primit-o şi eram foarte fericită, că arăta întocmai cum am vrut eu. Şi asta a fost acum 53 de ani", povesteşte Berényi Erzsébet Ildikó.
 
Colinde şi superstiţii de Crăciun şi Anul Nou
 
Înainte vreme, în seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopţii, cete de colindători mergeau din casă în casă strigând: "Bună dimineaţa la Moş Ajun" şi îşi umpleau traistele cu covrigi, mere şi nuci, ca răsplată. Puteau merge slobozi prin gospodăriile oamenilor, fiindcă erau consideraţi purtători de noroc şi fericire.
 
Din prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu "Steaua", iar cei mai mari cu "Cerbul" cu coarnele împodobite cu zurgălăi şi ciucuri, clănţănind din dinţi şi învârtindu-se pe loc, să îşi veselească gazdele. Sunt obiceiuri vechi de sute de ani, la care românii din nordul judeţului Harghita şi ceangăii din Valea Ghimeşului nu au renunţat, grupurile vesele şi gălăgioase de colindători dând farmec sărbătorilor de iarnă.
 
Sursa foto:mediafaxtofo
 
Puţin cunoscute în restul ţării, colindele interpretate de maghiari în Ajun se numesc "kántálás", iar cele de Crăciun "regölés" şi evocă momente din viaţa lui Iisus. Potrivit credinţei populare, dacă flăcăii mergeau cu "regölés" la fetele de măritat în ziua solstiţiului de iarnă, colindul lor avea o putere magică, unind perechile pentru totdeauna. Astăzi, aceste obiceiuri se mai păstrează doar în satele Chinuşu şi Locodeni din comuna Mărtiniş şi în localitatea harghiteană Remetea.
 
În perioada Crăciunului, două obiceiuri se disting în tradiţia comunităţii maghiare: "Betleemul" şi "Az aprószentek" sau "Biciuirea fetelor".
 
"Betleemul" prezintă naşterea Pruncului Iisus. Macheta unei biserici catolice, construită din carton sau scânduri uşoare şi simbolizând oraşul în care s-a născut Mântuitorul, este purtată din casă în casă, iar colindătorii, costumaţi în Iosif şi Maria, în păstori şi cei trei crai de la răsărit, rememorează povestea biblică.
 
"Propovăduitorul religiei nu se trage dintr-o familie regală, ci dintr-o lume modestă şi această idee este întărită de apariţia păstorilor, care îl omagiază şi vin la el cu daruri. De aici vine obiceiul de a da cadouri de Crăciun. Iar cei trei crai, prin prezenţa lor, fac recunoaşterea unui eveniment prorocit cu sute de ani în urmă", explică semnificaţia sărbătorii dr. Balázs Antal Lajos, conferenţiar la Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc.
 
Comicul situaţiei este asigurat, mai ales la secui, de un cioban surd, care nu înţelege niciodată ce i se spune, ce i se cere şi răspunde mereu anapoda, făcând lumea să râdă.
 
"Az aprószentek" este un obicei destinat tinerilor înaintea căsătoriei. Cete de băieţi îmbrăcaţi de sărbătoare colindă în casele fetelor cu câte o nuia împodobită cu panglici colorate, predominant roşii - pentru că obiceiul vizează pasiunea şi dragostea -, spun texte rituale şi urează.
 
Sursa foto:mediafaxtofo
 
"Urarea vizează frumuseţea fetei şi viitorul ei. Dacă li se permite ca fata să fie atinsă cu nuieluşa, băieţii mimează o biciuire. Numele lui Irod este rostit des în textele rituale, ca o aluzie la decizia acestuia de ordona pruncuciderea. Acest gest, de a acorda atenţie fetei, este, totodată, un prilej pentru ceata de băieţi să se uite în stânga şi în dreapta, cât este de aranjată casa, dacă este curăţenie, deci să vadă statutul familiei şi cât de harnică este fata de măritat. Pe de altă parte, dacă fata era veselă şi nu supărăcioasă, avea să fie o nevastă bună şi înţelegătoare", relatează Balázs Antal Lajos.
 
În ziua Ajunului, nimeni nu împrumuta nimic cuiva, dar nici nu cerea cu împrumut, erau interzise cusutul, spălatul rufelor şi munca la pădure, ca să nu atragă bolile asupra celor din casă.
 
În satele de munte, păstorii pocneau din bice şi sunau din talăngi, iar animalelor le dădea să mănânce linte, ca să se înmulţească.
 
În seara Ajunului, femeile împart şi astăzi săracilor "pomana din mână", adică numai preparate făcute de ele, pentru sufletele răposaţilor din casele lor.
 
În noaptea dintre Ajun şi Crăciun, flăcăilor le era interzis cu desăvârşire să mănânce mâncăruri grase, ca să nu aibă parte de soţii urâte, în vreme ce fetele se uitau în fântână, să îşi vadă alesul.
 
S-au schimbat vremurile şi s-a schimbat şi vremea. În Harghita, sunt puţine sate în care se mai colindă, iar iernile de poveste, cu ger aspru de îngheţau genele, şi cu ninsori bogate care troieneau casele până la streaşină şi îngropau gardurile în nămeţi, făcând să dispară barierele, sunt amintiri.
 
"Azi nu avem nici pe departe ce am avut în copilărie şi este păcat. Zăpada enormă şi fulgii care cad perfect vertical fac parte din această sărbătoare. Crăciun fără zăpadă… nu este complet, mai ales dacă te-ai născut aici, în Harghita", spune Berényi Erzsébet Ildikó.
 
Sursa: Mediafax