Aleksandr Puşkin, năbădâiosul poet care şi-a găsit sfârşitul după ce frumoasa Natalia, pe care o iubea şi ţarul, l-a înşelat

Pe 6 iunie s-a născut scriitorul Aleksandr Puşkin. A trăit viaţă nebună, muieratic şi cu temperament coleric, veşnic cu pistolul încărcat, în buzunarul vestonului de rusnac. A murit agonic, în chinurile inimii îndrăgostite. Pe patul de moarte, i-a cerut odorului Natalia Goncearova o îngheţată.

• Rob Reiner, regizorul care a știut să spună povești pentru toată lumea
• Micile ritualuri care aprind spiritul Crăciunului

Ce viaţă a avut Puşkin: Exilul, carul de draci, amorul pentru Zamfira

Puşkin a scris epigrame în care îl satiriza pe ţarul Alexandru I. Hâtru şi despotic, Alexei, monarhul slav l-a exilat pe neastâmpăratul de Aleksandr să fie funcţionar la guvernatorul Inzov, hăt departe, în sudul Rusiei. Puşkin trece prin Caucaz şi Crimeea, în drum spre munca de trepăduş la guvernator. Peste tot pe unde a trecut Puşkin face prăpăd: încinge spiritele şi dărâmă mesele la jocurile de cărţi sau struneşte balalaica să intre în graţii amorezelor.

Cancelaria guvernatorului se afla la Chişinău. Acolo, în Basarabia, aproape de piciorul de plai românesc, îşi dă în petic Puşkin, poetul rus, care i-a inspirat pe Feodor, epilepticul genial (Dostoievski) şi Lev, creştinul ortodox (Tolstoi).

Puşkin era în permanenţă un car de draci. În amor şi în societate. La Chişinău se plictisea, n-avea teatru, unde să se uite după cucoane voluptoase, nu existau discuţii de salon şi petreceri ca-n Rusia natală. Se duelează cu doi colonei după un joc de biliard, cu ofiţerul Zubov, după o controversă la jocul de cărţi.

Cu o ţigancă focoasă, pe nume Zamfira, spun legendele, codoaşele şi spiritele guralive dornice de poveşti de inimă roşie, se iubeşte în şatră şi-n caravană. Ghicitoare în noroc, Zamfira cu ochii de ebonită şi pielea ciocolatie, îi citeşte scriitorului Puşkin în ursită: „Iubitule preascump, vei muri de focul unei prospături care nu face de tine, nici cât negru sub unghie!” Aleksandr Puşkin dă bir cu fugiţii de la Zamfira, pleacă-n lume să facă gălceavă. După el, potopul, pe fundal de balalaică.

În reşedinţa viceguvernatorului Basarabiei Krupenski, o cunoaşte pe boieroaica Marghiolita Balş, care-l spurcă cu vorbe nenorocite. Puşkin alege să nu-i răspundă la jigniri muierii, ci să se dueleze cu bărbatul ei, Toderaş Balş.

Puşkin era spaima balurilor de la Chişinău, cât timp a fost în surghin pe-o funcţie de funcţionăraş. Pe viscol aprig, trage cu puşca într-un colonel rus, pe un câmp din Chişinău, însă în vârtejul de omăt, glonţul se spulberă în neant.

Moscova. Natalia, de 16 ani, şi Puşkin, prădalnicul

Natalia Goncearova e nobilă de 16 ani, cu nurii muguriţi şi ochii cu slipiri de licurici. Puşkin cade lat şi cu junghi la inimă, la vederea copilandrei. O vede la un bal din Moscova, când deja nu mai era exilat din ţara unde devuşcile sunt în floare. Vrea s-o ia, să-i pună pirostrii, să şi-o facă a lui. Însă familia Nataliei Nicolaevna Gonciarova se opune. Doi ani îi face Puşkin curte Nataliei şi până la urmă, ai ei o lasă pe mâinile lui tăbăcite de la ţinut pana din care se prelinge cerneală şi puşca din care flutură praf.

După ce îşi obţine trofeul de femeie cu păr bălai, Puşkin se retrage cu ea la Tarskoe Selo. Dar, ghinionul bărbatului îndrăgostit cu femeie frumoasă la braţ: Natalia îi place ţarului. Viclean, ţarul îl cheamă pe Puşkin istorioraf la curte, doar ca să-şi poată clăti ochii imperiali cu unduirile diafane ale Nataliei.

Puşkin fierbe de furie la foc mic şi cu focul de armă în minte. Dar nu scoate o vorbuliţă. Stă şi îndură. E înglodat în datorii, ca un glonţ împlântat adânc în carnea împuşcatului.

Când îi era lumea mai neagră, izbucnesc în societatea curţii zvonurile despre relaţia amoroasă a soţiei lui cu aventurierul francez d’Anthes. d’Anthes se întâlneşte pe furiş cu Natalia, iar Puşkin o ia razna de la coleră. Îl provoacă pe ofiţer la duel.

Pe câmp, departe de centrul Petersburgului, pe crivăţul dur, Puşkin rânjeşte malefic, cu tot sufletulul lui de erou de capă şi spadă. Speră să-l împuşte mortal pe inamic, să-i meargă ordonat ca şi-n alte dăţi paşii şi pirueta de duelist, atunci când se anunţă „Trageţi!”. Însă puşca nu merge de prea multe ori la duel, sau, aşa cum zice conaţionalul lui Puşkin, Cehov, dacă un pistol apare în actul întâi al piesei, cu singuranţă în ultimul act cineva va fi împuşcat.

Puşkin era poreclit pe timpul şederii în Basarabia „Cuconaş Puşcă”. Dar orice pasăre pe limba ei piere. Cuconaşul, cel mai mare poet al Rusiei, moare în duel, la 38 de ani.

Natalia îl plânge două zile la căpătâi şi Puşkin îşi dă duhul după ce o roagă pe iubită să-i dea o îngheţată. Of, căci tot la plăceri lumeşti trăgea Puşkin pe pat de moarte, bărbatul tânăr care a murit din amor.

Societatea rusească vuieşte de necaj şi jale după moartea scriitorului. Ţarul dă ordin ca mormântul să fie dus pe furiş, cu sania, înspre Mănăstirea Sviatogorsk. Lângă mama sa, îşi doarme somnul de veci Puşkin, înfocatul amant.

Sursa: Mediafax