Povestea lui Miguel de Cervantes: sclav, puşcăriaş, ştrengar

A fost proteic, histrionic, cel mai probabil un ingenios mincinos. Don Quijote este al lui şi cu cu acest hidalgo ne captivează şmecherul Miguel, scrie Mediafax.

Guleraş de stofă apretată pentru Principele Ingeniozităţii. Miguel, proteicul

Pictorul Juan de Jauregui y Aguilar l-a pictat în ulei pe Miguel de Cervantes, cu guler de stofă apretată, de secol XVII, şi cu mustăţile imaculate, ţepene, cu cioc frumos, de bărbat firav la trup, dar cu mintea doldora de poveşti.

Ochii lui rotunzi emană sobrietatea şi spiritul ludic, fruntea lui lată compune efigia „Principelui ingeniozităţii”. În pictură îi vedem presupul chip, histrionic şi impenetrabil. Câte poveşti au trecut prin faţa ochilor lui Miguel de Cervantes ca nălucile! Câte poveşti nu a scornit Cervantes, câţi ducaţi nu o fi şterpelit cel mai mare scriitor spaniol pe vremea când se ducea din vilişoară în vilişoară în Sevilla şi cerea oamenilor socoteală pentru impozite.

Principele, aşa l-au poreclit cel din vremea lui, pe cel care l-a făurit pe Don Quijote, „El ingenioso hidalgo Don de la Mancha”, cavalerul rătăcitor, care poartă peste tot, din timpuri trecute, la fel ca toţi idealiştii, pietrele de moară de vânt din poveşti, în bocceluţa cavalerească.

Viaţa lui Miguel. Neşcolit, osândit, ştrengar. Cel mai mare scriitor

Numele lui de Saarveda nu apare în niciun document din tinereţea lui Cervantes. Îl chema doar Miguel, fiul tatălui Rodrigo cu strămoşi în Galicia, bărbierul şi chirurgul, tâtânul Cervantes. Pe mamă o chema Leonora.

„Saarveda” şi-a spus numai după eliberarea din închisoare algeriană, probabil pentru a se diferenţia de un anume „Miguel de Cervantes Cortinas” care căzuse în dizgraţia Curţii regale. Cervantes îşi dorea prestigiu şi ovaţii, aşa cum Don Quijote dorea să creadă în propria ficţiune de iubire şi cavalerie.

Către anul 1551, Rodrigo de Cervantes s-a mutat, împreună cu familia, la Valladolid. Era dator vândut. Din cauza veresiei a fost încarcerat timp de câteva luni şi bunurile, averea familiei Cervantes, i-au fost confiscate. În 1556 a plecat la Cordoba pentru a-şi lua în primire moştenirea lăsată de Juan de Cervantes, bunicul scriitorului, şi pentru a scăpa de creditori.

Miguel nu s-a înscris la universitate, a fost doar la câteva lecţii de gramatică. Dar după o încăierarea la curte, Cervantes a început să citească. Cervantes a decis să se refugieze în Italia în urma acuzaţiei de a-l fi rănit într-un duel pe un anume Antonio Sigura. Duelul cu Sigura l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei. La Roma, a citit poemele cavalereşti ale lui Ludovico Ariosto şi „Dialogurile de amor” ale evreului sefardit León Hebreo, de inspiraţie neoplatonică, ce aveau să contureze concepţia despre dragoste a lui Cervantes.

Cervantes a luptat în celebra bătălie de la Lepanto. La final de luptă, l-au ridicat de pe jos, rănit la piept şi la braţul stâng. Râmâne ciung de-un braţ toată viaţa. Dar niciun După eliberarea de sub arme, se întoarce în Spania şi, capturat de piraţii berberi, mârlanii, este luat captiv în Alger.

Câţi ducaţi pentru viaţa unui scriitor în España?

Cervantes a fost vândut sclav unui renegat grec pe nume Dali Mamí. Faptul că s-au găsit asupra sa scrisori de recomandare semnate de don Juan de Austria şi de ducele de Sessa i-a făcut pe răpitori să creadă că Cervantes era o persoană foarte importantă şi că puteau obţine o recompensă bună. Au cerut 500 „escudos” de aur în schimbul libertăţii sale.

În cei cinci ani de închisoare, Cervantes, spirit puternic şi plin de vitalitate, neînfricat şi nesupus, a încercat să evadeze de patru ori. Pentru a evita represaliile împotriva colegilor săi de detenţie, s-a declarat de fiecare dată unicul responsabil. A preferat să fie torturat mai degrabă decât să fie trădător. Sau şi-a exagerat gesturile de eroism? Poveştile despre anii de detenţie sunt extrase din rapoartele oficiale şi din spusele lui Cervantes, dar şi dintr-o carte care s-a dovedit a fi scrisă tot de Cervantes. Cevantes a fost proteic şi viclean.

A stat în temniţă până când, într-o bună zi, au ajuns în Algeria doi sihaştri din ordinul creştin „Părinţii trinitari”. Oamenii lui Dumnezeu, se ocupau cu eliberarea deţinuţilor. Uneori acceptau să fie luaţi ei înşişi deţinuţi în schimbul eliberării captivilor. Era vorba de călugării Antonio de la Bella şi Juan Gil, care dispunea de doar 300 sute de escudos, sau ducaţi şi care voiau să-l elibereze pe Cervantes. Pentru Miguel se cereau însă 500. Călugărul a făcut apel la negustorii creştini pentru a strânge suma care lipsea. A reuşit tocmai când guvernatorul se pregătea să plece spre Constantinopol. Cervantes a fost eliberat.

Miguel de Cervantes nu ştia să facă adunări. După temniţă, în închisoarea Regală.

Se stabileşte la Sevilla şi devine perceptor de impozite. Slujba cumplită îi aduce necazuri. Miguel era însărcinat să meargă din casă în casă şi să strângă impozitele, majoritatea destinate cheltuielilor pentru războaiele în care era implicată Spania. Este încarcerat în anul 1597 în Închisoarea Regală din Sevilla, după falimentului băncii unde Cervantes depozita impozitele.

Scriitorul a fost acuzat de însuşirea banului public, căci i s-au găsit neregularităţi în calculele de care se făcea responsabil. Don Quijote a fost scris chiar la închisoare, sau cel puţin aşa a scris Cervantes în prefaţă.

Don Quijote. Intenţiile lui Cervantes şi nobleţea cavalerului

La început, intenţia lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărţile cavalereşti, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală pentru că se încredea pe cuvânt în lecturile sale. Se credea un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalereşti era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său iniţial la ideea splendidă de a reflecta societatea din timpul său. A scris o meditaţie în spirit epic asupra comportamentului uman. Don Quijote, considerat de ceilalţi nebun, se dovedeşte mai aproape de adevăr, datorită nobleţei gândirii şi acţiunilor sale, decât persoanele „cu mintea sănătoasă”.

Sursa: Mediafax