Home » Cultură » Academia Română şi ICR colaborează pentru promovarea creaţiei culturale şi ştiinţifice în lume

Academia Română şi ICR colaborează pentru promovarea creaţiei culturale şi ştiinţifice în lume

Academia Română şi ICR colaborează pentru promovarea creaţiei culturale şi ştiinţifice în lume
Publicat: 15.02.2018
Academia Română şi Institutul Cultural Român (ICR) vor semna joi, la ora 12.30, în prezenţa presei, un acord de parteneriat instituţional, care are ca scop promovarea creaţiei culturale şi ştiinţifice româneşti în ţară şi mai ales în străinătate, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Ceremonia de semnare va avea loc la sediul Academiei Române, din Calea Victoriei 125, Bucureşti, în Clubul Academicienilor. Evenimentul va fi urmat de o conferinţă de presă, susţinută de acad. Cristian Hera, preşedintele Academiei Române, acad. Victor Spinei, vicepreşedinte şi coordonator al programului „Centenar”, Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, şi Mirel Taloş, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, informează Mediafax.
 
Acordul de parteneriat are în vedere constituirea unui mecanism permanent, care să asigure cadrul instituţional pentru crearea şi întreţinerea unei emulaţii culturale şi ştiinţifice, luând în considerare rolul esenţial al instituţiilor în promovarea culturii, educaţiei şi cercetării.
 
Parteneriatul dintre Academia Română şi Institutul Cultural Român acordă o importanţă majoră activităţii de cercetare ştiinţifică multidisciplinară, cu implicarea şi valorificarea potenţialului creator al tinerilor. Astfel, între obiectivele principale se numără: constituirea unor reţele de cooperare, în interiorul şi în afara graniţelor ţării, pentru asigurarea desfăşurării activităţilor culturale şi de cercetare-dezvoltare; susţinerea participării cercetătorilor la diferite forme de perfecţionare pluridisciplinară; formarea academică a tinerilor din România şi din regiunile cu populaţie românească de peste hotare şi facilitarea accesului acestora la programe de formare şi instruire de înalt nivel ştiinţific.
 
O direcţie importantă prevăzută în acest parteneriat o constituie dezvoltarea de proiecte cultural-ştiinţifice destinate creşterii vizibilităţii valorilor spirituale româneşti, cu deosebire în contextul marcării Centenarului Primului Război Mondial şi al Marii Uniri. Între acestea se află derularea unui program de traduceri din literatura istoriografică românească, cu scopul de a spori circulaţia internaţională a informaţiei ştiinţifice româneşti şi de a promova punctele de vedere româneşti în lume.
 
Nu în ultimul rând, cele două instituţii semnatare îşi propun conştientizarea factorilor de decizie, pentru sprijinirea acţiunilor şi proiectelor din domeniile vizate de această cooperare.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
8 drepturi de bază pe care românii le au, dar adesea nu știu să le folosească
8 drepturi de bază pe care românii le au, dar adesea nu știu să le folosească
De ce râdem? Oamenii de știință încă dezbat răspunsul, dar sunt de acord asupra unui lucru
De ce râdem? Oamenii de știință încă dezbat răspunsul, dar sunt de acord asupra unui lucru
Au voie agenții de pază să controleze geanta unui client? Ce poți face dacă ești oprit la ieșirea din magazin
Au voie agenții de pază să controleze geanta unui client? Ce poți face dacă ești oprit la ieșirea din magazin
Este nesănătos double-dipping, adică să folosești un sos comun? Ce spun specialiștii
Este nesănătos double-dipping, adică să folosești un sos comun? Ce spun specialiștii
Calitatea locurilor de muncă s-a îmbunătățit, arată un raport al Comisiei Europene
Calitatea locurilor de muncă s-a îmbunătățit, arată un raport al Comisiei Europene
O misiune spațială va încerca prelevarea de mostre de pe Phobos. Când decolează?
O misiune spațială va încerca prelevarea de mostre de pe Phobos. Când decolează?
De ce a fost amendată una dintre cele mai mari bănci din SUA?
De ce a fost amendată una dintre cele mai mari bănci din SUA?
Inteligența Artificială a identificat aproape 10.000 de reacții chimice noi care ar putea fi utile în industrie
Inteligența Artificială a identificat aproape 10.000 de reacții chimice noi care ar putea fi utile în industrie
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii