Home » Cultură » O carte pe zi: „Povestea fetiţei pierdute” sau povestea a două prietene, de Elena Ferrante

O carte pe zi: „Povestea fetiţei pierdute” sau povestea a două prietene, de Elena Ferrante

Descopera

Publicat: 24.04.2018

Patru romane, care sunt povestea a două prietene, din copilărie la vârsta matură, toate traduse şi în limba română, constituindu-se într-o adevărată epopee. Cel din urmă, pe care îl prezentăm acum, încheie magnific tetralogia.

Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene cu un succes fulminat cam peste tot în lume. A publicat şase cărţi, printre care „L’amore molesto” şi „Zilele regăsirii mele”, descrisă ca „răvăşitoare“ de New York Times şi ecranizată de Roberto Faenza. Dar marele ei succes a fost obţinut cu „Tetralogia napolitană”, care se încheie cu volumul pe care îl prezentăm acum. Tetralogia („Prietena mea genială”, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă şi cei ce rămân”, „Povestea fetiţei pierdute” – toate volumele au apărut în traducere la Editura Pandora M) este povestea a două prietene, Lila şi Elena, urmărită de la vârste fragede până la bătrâneţe, vreme de decenii în care dumurile celor două se despart dramatic, fiecare cu o evoluţie diferită. O poveste care acoperă şase decenii, începe în anii ’60 ai secolului trecut şi sfârşeşte după 2005.

În volumul de faţă, Elena, ajunsă scriitoare de succes, după ce a reuşit să scape de cartierul sărăcăcios din Napoli, revine în acest oraş, în comunitatea măcinată de ură şi în apropierea Lilei, purtată de iubirea pentru un bărbat care se dovedeşte a fi un afemeiat notoriu. Fetele ei cresc între timp şi se îndepărtează treptat de mamă, iar relaţia celor două prietene rămâne la fel de complicată şi confuză, amestec de iubire, invidie, ranchiună, rivalităţi.

Darul de povestitoare al Elenei Ferrante este excepţional, lumile pe care reuşeşte să le creeze au o forţă care copleşeşte cititorul. Scene de viaţă uimitoare care se adună şi se tot adună, fără să plictisească, formând un univers în care cititorul este imposibil să nu regăsească ceva ştiut. Cele două eroine sunt prietene şi rivale, se înfruntă şi se sprijină, sunt reale şi fascinante.

Foto: Mediafax

În volumul de faţă, fiecare dintre ele (deja mame) naşte, aproape în aceeaşi perioadă, câte o fetiţă, care cresc împreună, dar în complicata ţesătură de relaţii dintre personajele romanului, fetiţa Lilei dispare la un moment dat, nu se ştie dacă într-un accident sau dacă răpită, nimeni nu mai află nimic vreodată, iar urmarea este că prietenia celor două se deteriorează definitiv. De fapt, ce le subminează relaţia este agresivitatea comunităţii în care trăiesc – „Răul apucă drumuri neprevăzute. Pui deasupra bisericile, mânăstirile, cărţile – par atât de importante cărţile – şi răul găureşte podeaua şi se iveşte unde nu te-aştepţi”.

„Odată cu acest ultim volum remarcabil al «Tetralogiei Napolitane», Elena Ferrante transformă povestea despre Lila si Elena într-o epopee extraordinară care se constituie într-un portret al unui cartier, al unui oraş în tranziţie şi al unei ţări ce-şi croieşte drum cu greu prin prima jumătate a secolului XX”, scrie The New York Times.

Un roman care poate fi citit şi recitit la nesfârşit.

Elena Ferrante – „Povestea fetiţei pierdute”. Al patrulea volum din „Tetralogia napolitană”. Editura Pandora M. Traducere din italiană de Cerasela Barbone. 469 pag.