O carte pe zi: ''Grazia'' de Mircea Ţuglea, un roman straniu, atipic şi postmodern

Descopera

Publicat: 18.05.2018

Un roman straniu, atipic, unii spun postmodern, în care se amestecă timpii (timpurile) şi locurile unei acţiuni în mare măsură – presupui de la un moment încolo - imaginată.

Autorul, Mircea Ţuglea, poet, critic literar, prozator, cu o teză de doctorat în Paul Celan, profesor de liceu, redactor şef al revistei constănţene ”Tomis”, desfiinţată în 2010 şi reînfiinţată online, născut în 1974, n-a mai apucat să-şi vadă romanul publicat: în ziua în care a trimis editurii varianta definitivă, în august 2017, s-a înecat în apele mării, la Constanţa, scrie Mediafax.

Un roman în patru părţi – fiecare având numele unei femei – Iulia, Cezara, Alina, Rosa – cu poveşti de dragoste în cămine studenţeşti, în călătorii la Viena sau în Italia, pe malul mării – Sulina, Tulcea (”un oraş de morţi” în cimitirul căruia naratorul face dragoste pe lespedea mormântului unei prinţese din vechime), Constanţa (unde îşi intrigă colegii de catedră şi elevii cărora le predă poezia lui Nichita Stănescu – Ce-i aceea leoaică tânără iubirea? sunt ei nedumeriţi. Cum poate fi?). Prin urmare, într-un fel un roman de dragoste. Dar şi multe discuţii despre literatură, cenacluri literare, boemă. Dar şi multe flashuri cu istoria românească a ultimelor decenii – revoluţia, succedarea la televizor a celor care preluaseră puterea şi se pregăteau să o predea altora, mineriada, inflaţia galopantă, economia furată, oameni care pleacă pe capete definitiv spre alte meleaguri, dar şi o istorie desfăşurată diferit, în care Ion Raţiu ajunsese preşedinte, iar generalul Stănculescu guvernează ţara. ”Zi de zi mai săraci, mai flămânzi, mai proşti”. Dar şi Eminescu (Eminovici), închis la un balamuc din Viena, rostind versuri pe care nimeni nu le înţelege, căutând informaţii pe iPhone şi bând bere cu Jőrg Haider, liderul extremei drepte mort într-un accident de maşină, cu puţin înainte să fie numit cancelar.

Cu portrete remarcabile, cum ar fi cel al profesorului de fizică Ne-Nelu care trimisese hoarde de tineri olimpici la concursurile NASA. Toate se amestecă într-o poveste halucinantă, pe alocuri suprarealistă (referirile la Gellu Naum nu lipsesc).

Jocuri de cuvinte, personaje care intră-n mintea (sau în trupul) altuia, cercetări despre Dante (L’amor che move – Iubirea ce mişcă), discuţii despre ce este grazia (”Grazia este negarea negării negării negării negaţiei, la nesfârşit”). În cele din urmă: grazie (mulţumesc) pentru graţie, cum conchide Rosana (cea cu ”coama de scorţişoară”), la capătul unei disertaţii. Naratorul care tot visează să scrie o carte despre Adevăr. Şi un final neaşteptat, cu sfârşitul naratorului suprapus peste al Dictatorului împuşcat de Crăciun. După care urmează trezirea din vis…
Surprinzătoare carte.

Mircea Ţuglea – Grazia. Editura Polirom. 190 pag.