Home » Cultură » Claude Lanzmann, regizorul filmului despre Holocaust „Shoah”, a murit la 92 de ani

Claude Lanzmann, regizorul filmului despre Holocaust „Shoah”, a murit la 92 de ani

Claude Lanzmann, regizorul filmului despre Holocaust „Shoah”, a murit la 92 de ani
Publicat: 05.07.2018
Regizorul şi scriitorul francez Claude Lanzmann, realizatorul celebrului "Shoah", considerat unul dintre cele mai importante filme despre Holocaust din toate timpurile, a murit la vârsta de 92 de ani, joi, la Paris, potrivit telegraph.co.uk.
„Claude Lanzmann a murit în locuinţa sa. A fost foarte, foarte slăbit în ultimele zile”, a spus un purtător de cuvânt de la editura Gallimard. Decesul a fost confirmat şi de echipa de promovare a ultimei sale producţii, serialul TV „The Four Sisters”, care a fost lansat în Franţa săptămâna aceasta, scrie Mediafax.
 
Lanzmann a lucrat tot timpul, în ciuda vârstei sale înaintate, realizând filme care erau adesea inspirate din viaţa sa.
 
De exemplu, anul trecut, a prezentat la Festivalul de la Cannes filmul „Napalm”, despre o scurtă şi intensă aventură a sa cu o asistentă nord-coreeană, în 1958.
 
Însă producţia care i-a adus celebritatea la nivel mondial este „Shoah”, lansată în 1985. Realizată pe parcursul a 11 ani, din 1974 până în 1985, pelicula, cu o durată de nouă ore şi jumătate, este considerată unul dintre cele mai importante filme despre Holocaust din toate timpurile.
 
În acest documentar, Lanzmann analizează Holocaustul prin intermediul unor interviuri cu supravieţuitori şi martori şi al unor vizite în lagăre de exterminare. Documentarul a fost proiectat în secţiunea Forum la Festivalul de la Berlin din 1986 şi a primit numeroase premii, printre care trofeul FIPRESCI.
 
Tot la Berlin, Lanzmann a primit, în 2012, Ursul de Aur pentru întreaga carieră.
 
Născut la Paris, în 1925, Lanzmann a luptat în Rezistenţa franceză, în cel de-Al Doilea Război Mondial, şi apoi a sprijinit în mod activ mişcarea pentru independenţă a algerienilor, la începutul anilor 1960.
 
Cariera sa de jurnalist şi cineast a fost marcată de explorarea Holocaustului, antisemitismului şi politică.
 
Lanzmann a lucrat iniţial ca jurnalist, până la începutul anilor 1970, şi a fost editor al revistei Les Temps Modernes, înfiinţată de Jean-Paul Sartre.
 
La 26 de ani, a cunoscut-o pe partenera de viaţă a lui Sartre, simbolul feminismului Simone de Beauvoir, pe atunci în vârstă de 44 de ani. Foarte curând au devenit iubiţi, aceasta fiind una dintre cele câteva relaţii deschise de care s-au bucurat Sartre şi Beauvoir, Lanzmann insistând că nu a fost vorba de „menage a trois”.
 
Printre filmele realizate de Lanzmann s-au mai numărat „Israel, Why” (1973), „Tsahal” (1994), „A Visitor from the Living” (1997) şi „The Karski Report” (2010).
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase