Home » Cultură » Roman Tolici expune o serie recentă de lucrări la Mobius, în Bucureşti

Roman Tolici expune o serie recentă de lucrări la Mobius, în Bucureşti

Roman Tolici expune o serie recentă de lucrări la Mobius, în Bucureşti
Publicat: 04.10.2018
Expoziţia celei mai recente serii de lucrări ale artistului Roman Tolici, ce explorează dimensiunea mistică a lumii, tendinţa omului de a căuta fără încetare un sens, chiar şi în contexte care frizează absurdul şi paradoxalul, va fi deschisă pe 14 octombrie, de la ora 19.00, la sediul Mobius.
Galeria Mobius din Capitală găzduieşte expoziţia lui Roman Tolici în perioada 14 octombrie – 31 decembrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
 
„Tolici este fascinat de relaţia dintre conştiinţa individuală şi cea colectivă, care se conturează prin alegerile şi acţiunile noastre personale, precum şi prin dinamica ce rezultă atunci când ne întâlnim în grupuri, familii, comunităţi sau pur şi simplu străini ce împărtăşesc un interes comun. Principala preocupare în demersul artistic iniţiat de Tolici este felul în care aceste relaţii se manifestă în termeni de destin, determinism, şansă şi soartă în contextul raţiunii, al naturii şi ordinii, al ştiinţei şi matematicii. Imaginarul creat de Tolici explorează atât legile (fie ele imaginare sau reale) care stau la baza vieţii, cât şi impulsurile care ne ghidează în devenirea noastră existenţială. Astfel, în lucrările sale, Tolici traversează universul fizic şi pe cel metafizic şi exploatează intersecţia dintre comportamentul uman şi forţele ce se află dincolo de controlul sau înţelegerea noastră”, spune artistul britanic Matthew Price.
 
Lucrările lui Roman Tolici, născut în 1974, sunt legate de un realism fotografic infuzat de poezie şi un sentiment suprarealist al existenţei cotidiene. Picturile lui par să fie detalii ale unei povestiri monumentale, aflate în legătură directă cu întrebări şi anxietăţi general umane. Această forţă narativă transformă subiectele recurente în capitole neîntrerupte şi reflecţii ale vieţii cotidiene în proiecţii despre timp, memorie şi urme surprinse de percepţia delicată a artistului.
 
De-a lungul anilor, lucrările lui Roman Tolici au fost găzduite de galerii şi muzee independente la Moscova, Stuttgart, Berlin, Paris, Praga, Viena, Graz, Frankfurt, Bruxelles, San Francisco şi New York.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Lipsa luminii naturale ar putea crește riscul de demență, arată un nou studiu
Lipsa luminii naturale ar putea crește riscul de demență, arată un nou studiu
O nouă fosilă confirmă că un strămoș al omului a apărut cu 200.000 de ani mai devreme decât se preconiza
O nouă fosilă confirmă că un strămoș al omului a apărut cu 200.000 de ani mai devreme decât se preconiza
Ce se întâmplă în inima femelelor lilieci la auzul propriilor pui?
Ce se întâmplă în inima femelelor lilieci la auzul propriilor pui?
Cercetătorii au reconstituit chipul celui mai vechi Homo sapiens cunoscut
Cercetătorii au reconstituit chipul celui mai vechi Homo sapiens cunoscut
Muzica poate influența gustul mâncării noastre, indică un nou studiu
Muzica poate influența gustul mâncării noastre, indică un nou studiu
Experiment cu rezultate promițătoare: O nouă injecție determină celulele grase să se autodistrugă
Experiment cu rezultate promițătoare: O nouă injecție determină celulele grase să se autodistrugă
Mai multe simptome ale schizofreniei, asociate cu un singur semnal cerebral
Mai multe simptome ale schizofreniei, asociate cu un singur semnal cerebral
O colecție de oase dezvăluie dieta neanderthalienilor
O colecție de oase dezvăluie dieta neanderthalienilor
Țara în care va funcționa primul depozit de deșeuri nucleare din lume
Țara în care va funcționa primul depozit de deșeuri nucleare din lume
Volvo renunță la 2.500 de angajați după ce anul trecut a redus alte 3.000 de posturi
Volvo renunță la 2.500 de angajați după ce anul trecut a redus alte 3.000 de posturi
Temperaturile anunțate de meteorologi pentru luna noiembrie
Temperaturile anunțate de meteorologi pentru luna noiembrie
Lege adoptată: Grecia restricționează accesul copiilor sub 15 ani la rețele sociale
Lege adoptată: Grecia restricționează accesul copiilor sub 15 ani la rețele sociale
Oamenii de știință au creat gheața care rivalizează cu betonul. Cât de rezistentă este?
Oamenii de știință au creat gheața care rivalizează cu betonul. Cât de rezistentă este?
Au fost sacrificați servitorii faraonilor? Rănile descoperite pe cranii schimbă interpretarea unor morminte egiptene
Au fost sacrificați servitorii faraonilor? Rănile descoperite pe cranii schimbă interpretarea unor morminte egiptene
Un microscop revoluționar ar putea dezvălui mecanismele ascunse ale vieții
Un microscop revoluționar ar putea dezvălui mecanismele ascunse ale vieții
Îți place să citești? Creierul tău s-ar putea bucura de beneficii surprinzătoare
Îți place să citești? Creierul tău s-ar putea bucura de beneficii surprinzătoare
Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert
Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert
Cranii vechi de 5.000 de ani dezvăluie un secret tulburător al primilor regi ai Egiptului
Cranii vechi de 5.000 de ani dezvăluie un secret tulburător al primilor regi ai Egiptului