”Fâşii de ruşine” de Cristian Fulaş

Un roman uimitor şi excelent despre dependenţă. Eroul, personajul narator, e un fost absolvent de Litere, care nu reuşeşte nimic în viaţă pentru că e un alcoolic înrăit, nu are slujbă, are prienteni la fel de dependenţi ca el, se întâlnesc doar să bea în neştire. (”Am băut până n-am mai ştiut în ce zi mă aflu şi, uneori, cum mă chema”; ”apoi au apărut drogurile, orice şi oricând se putea.”). Acceptă propunerea sorei sale, cu care nu are o relaţie prea fericită, să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Aici apare lupta cu tentaţia, cu singurătatea, descoperirea prieteniei, descoperirea ruşinii. „Ruşinea însăşi este o intrare în interiorul sinelui. Este afectul jignirii, al înfrângerii, al abaterii, al inferiorităţii şi al alienării. Niciun alt afect nu este mai aproape de sinele perceput al unui om, sinele pe care el îl percepe ca persoana sa. Niciunul nu este mai central pentru o sursă a identităţii. Ruşinea este resimţită ca o nelinişte interioară, ca o stare de rău a sufletului. Este cea mai amară experimentare a sinelui de către sine, fie că este resimţită în umilinţa laşităţii, fie în simţul eşecului de a gestiona o provocare.” ”Mă simt străin, ăsta e cumva echivalentul ruşinii.” ”Ruşinea se manifestă în fâşii apare şi dispare.”

E un personaj foarte lucid: ”Eu de când am devenit om am vrut numai să supravieţuiesc, să văd următoarea dimineaţă, să nu am nicio obligaţie faţă de nimeni şi nimic. Aici cred că e diferenţa uriaşă între mine şi ceilalţi: ei şi-au creat o viaţă cu scop şi le-ar fi ruşine să spună, într-o zi, că au ratat scopul. Eu nu mă tem de asta, totul e atât de aleator încât nici dacă aş sta nemişcat şi m-aş gândi câteva ore bune nu aş găsi un lucru de care să-mi fie cu adevărat ruşine. De asta sunt eu relativ fericit şi la fel de relativ nefericit, pentru că asupra mea nu planează umbra ruşinii.”

• Invenţia sa „a deschis calea” pentru diversele echipamente electronice ce urmau să apară. A primit chiar…
• Miso alb sau miso roșu? Diferențe, utilizări și de ce multe rețete nu specifică tipul

Lupta cu dependenţa, pe care o acceptă cu greu, e dificilă; recidivează şi trece prin momente cumplite, e reprimit la dezintoxicare, îşi propune să scrie despre ce i se întâmplă, începe un fel de roman, cu multe părţi teoretice, în care explică ce gândeşte personajul care încearcă să se vindece. Un roman despre dependenţă (”Romanul se poate prezenta sub forma unei lecturi a unui alt roman sau sub forma unui jurnal, e o specie în orice caz hibridă. Principala trăsătură a romanului trebuie să fie stilul. Stil caracterizat prin viteză, concizie, o oarecare exactitate întotdeauna variabilă în funcţie de părerea personajului cu privire la ceea ce se întâmplă.”)

”A scrie un roman ar însemna să-mi asum o responsabilitate. Să fac ceva cu scop, ori eu sunt decis să trăiesc în mai-mult-ca-prezent” – insistă eroul. ”Am trăit cinşpe ani fără trecut şi viitor, cum să construiesc ceva?” Eroul e condus gradat spre vindecare – şi presupunem că, după ce întoarcem şi ultima filă, chiar se întâmplă.

O extrem de pregnantă senzaţie de autenticitate.

Autorul, Cristian Fulaş, s-a născut în 1978 la Caracal, a absolvit Literele, a debutat în 2015 cu acest roman care a primit câteva premii şi nominalizări, după care a mai publicat vreo două cărţi, a tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană şi franceză.

Cristian Fulaş – Fâşii de ruşine. Ediţia a II a revăzută. Editura Polirom. 231 pag.