Prima pagină Cultura

Corneliu Porumboiu, despre ”La Gomera”, filmul românesc de Oscar: Are potenţial de public

Razvan Tupa 08.28.2019 | ● Vizualizări: 330

”Eu cred că filmul acesta are un potenţial real de public”, spune Corneliu Porumboiu despre pelicula sa ”La Gomera”, filmul ales de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru a reprezenta România la selecţia pentru premiile Oscar în 2020, într-un interviu acordat MEDIAFAX.

Corneliu Porumboiu a vorbit despre schimbarea de atmosferă pe care o aduce noul său film, ”La Gomera”, şi despre relaţia peliculelor sale cu publicul ca şi despre felul în care se dezvoltă personajele filmelor pe care le realizează din momentul în care sunt aleşi actorii care să le intepreteze. Regizorul a explicat în ce fel vede astăzi peliculele clasice, referinţele la Hitchcock, Carol Reed sau John Ford, ca şi realizările cinematografiei româneşti din generaţiile anterioare şi cum funcţionează scena împrumutată din filmele lui Sergiu Nicolaescu pentru pelicula sa descrisă ca neo-noir.

Redăm mai jos interviul acordat de Corneliu Porumboiu agenţiei MEDIAFAX.

Reporter: Cu ce gen de provocări a venit "La Gomera", primul film pentru care ai lucrat mult într-o limbă străină?



Corneliu Porumboiu: Nu am resimţit ceva dificil. Am avut un translator pe platou şi nu a fost deloc greu. A fost primul film cu filmări în afara ţării, dar nici asta nu a fost complicat. Am ajuns devreme pe insulă, am căutat locaţia. Aşa a fost subiectul. Ţinea de natura lui. Fiecare subiect vine cu lucrurile lui. Aici a fost un film documentar despre limbajul fluierat şi despre insulă. Am început să mă documentez şi uşor-uşor am ajuns la formula aceasta. nu am făcut-o conştient. Subiectul m-a dus în direcţia asta.

Reporter: Tot subiectul te-a făcut să reiei povestea personajului din ”Poliţist. Adjectiv”, sigur, într-un fel special, pentru că aici i se spune Cristi, cum îl chema pe eroul principal jucat acolo de Dragoş Bucur, în timp ce poliţistul jucat de Vlad Ivanov în 2009 se numea Anghelache?

Corneliu Porumboiu: Acolo nu i se spunea decât numele de familie. Nu auzeai niciodată prenumele. Rămăsesem cumva cu personajul acela în aer. Îmi rămăsese mie în cap ce ar putea să devină tipul respectiv de personalitate care definea totul, avea totul pe paliere. Cred că la a doua sau a treia variantă de scenariu am luat decizia de a continua cu un pesonaj de tipul ăla. M-am gândit la Vlad, la o anumită vârstă, nu e o anumită tipologie clasică de film noir. Iar Vlad are un personaj destul de realist şi mă gândeam să îl avem înconjurat de tipologii foarte puternice, personaje pe care le poţi încadra automat într-un gen cinematografic.

Reporter: Nici personajele feminine foarte puternice cum ai aici nu sunt ceva care să se fi întâlnit prea des în filmele tale...

Corneliu Porumboiu: Mai aveam în ”Metabolism”, un personaj feminin, dar acum, da, au o partitură mai dezvoltată. E vorba de o lume în care toţi se ascund. Şi asta vine, cumva, din ”Poliţist. Adjectiv”. Ofiţerul acolo îl domina pe celălalt prin limbaj, printr-un anumit tip de filosofie birocratică. Aici m-am gândit cum ar fi să reiau după zece ani personajul care între timp nu mai crede în nimic. Lumea pe care am ales-o e una în care toţi folosesc limbajul doar pentru a încerca să îl corupă pe celălalt, să afle informaţii, totul e foarte funcţional. Asta se lega şi de fluierat. Principiul era ca fiecare personaj să se ascundă şi să joace un rol. Am construit personaje ca Gilda, pe care nici nu ni se spune cum o cheamă de fapt, până la recepţionerul de la motel... sunt personaje care au ales ceva din film. Am pornit în celălalt sens că ei sunt formaţi de un anumit tip de cinema.

”A fost foarte interesant să revăd filme”

Reporter: Cum te împaci cu terminologia aplicată filmului tău?

Corneliu Porumboiu: M-am gândit, până la urmă trăim într-o perioadă în care se discută foarte mult de genuri în cinema. Şi eu îl văd ca pe un neo-noir. Şi ca structură, şi ca inteligibilitate a personajelor e în aceeaşi zonă. N-are o intrigă care să ţină de un policier mai modern unde 1 plus 1 egal 2. Aici acţiunea se petrece într-o lume în care banii contează foarte mult, coruptă în toate părţile... M-am inspirat mult din asta. Până şi tipul de estetică, felul în care am ales insula, care să fie un loc pe care să îl percepi estetic, să nu fie automat perceput ca realism din ăsta primar. . Atâta vreme cât este o referire la filme am încercat să mă joc şi cu codurile astea cu cinema-ul de gen. Ca referinţă a fost, în principal, noir-ul.

Reporter: Ţi-ai propus să revizitezi propriile pasiuni mai mult decât în alte filme pe care le-ai făcut?

Corneliu Porumboiu: A fost foarte interesant să revăd filme... să revăd Hitchcock... la fiecare vârstă le revezi altfel. ”The Night of the Hunter” e un film care îmi place enorm, şi ”The Third Man”. Cred că le-am văzut de patru ori de-a lungul timpului. A fost foarte bine să mă reîntorc la clasic. E foarte interesant, a fost şi foarte ludic pentru mine.

Reporter: Tu cum resimţi revenirea influenţelor împrumutate de filmul american din filmele franceze sau germane în cinematograful de pe continentul european?

Corneliu Porumboiu: Şi filmul noir clasic american a fost iniţiat de regizori germani sau plecaţi din Europa făcând acest gen de film în Statele Unite. Influenţele astea sunt tot timpul. Şi la ”Poliţist. Adjectiv”, am ales să fac filmul într-o zonă de dialog cu filmul clasic. E faimoasa scenă a mesei, a ciorbei, care a disperat foarte multă lume, eu am ales să plusez pe timpii morţi. E un film procedural în care timpul conta foarte mult, toată birocraţia asta... timpii morţi erau foarte interesanţi în dramaturgia filmului. Am ales asta făcând documentare pentru film. Dar tot era în raport cu tropii unui film de gen, ai unui policier. Avem scena în care un poliţist american mănâncă un hamburger foarte repede şi continuă urmărirea. La mine, personajul avea o rutină, se ducea acasă pentru prânz. Şi în ”Comoara”, m-am gândit, l-am văzut, în felul meu ca pe un western răsturnat... Într-un western clasic cucereşti teritorii... iar ăştia recuceresc mereu aceeaşi chestie şi nici măcar nu ştiu despre ce e vorba şi au toate accentele birocratice cu procentul pentru stat, cu impozitele, în contradicţie cu temele clasice. M-am gândit foarte mult la gen. Cinematograful clasic îmi place mie foarte mult şi te reîntorci la asta. Dacă stăm să ne gândim, Godard însuşi, în noul val francez, era un bun cunoscător al cinema-ului american. E o artă universală.

Scenă din ”La Gomera”

Reporter: Ce se câştigă şi ce se pierde la trecerile astea dintr-o zonă în alta a cinematografiei?

Corneliu Porumboiu: Pentru mine contează foarte mult subiectul şi ce am eu de zis. După aceea, felul înc are fac filmul e dictat de subiect. Am o libertate foarte mare. Şi opţiunea flash-back-urilor în acest film.Dacă mă întrebai cu câţiva ani în urmă aş fi zis că nu o să fac niciodată un film aşa. Aici m-a interesat să am o structură. Să am procesul de învăţare ca un ax al filmului. Apoi am ajuns la structura asta cu flash-back. Poate eram mai puşti, mai rigid cumva. Într-o naraţiune clasică, abia pe la mijlocul filmului se apuca personajul să înveţe. E un fel de călătorie iniţiatică. Revii prin limbaj la flash-back-uri şi un moment dat îţi dai seama că procesul acesta transformă personajul. El învaţă ceva. Apoi sunt elemente din parte a doua.

Reporter: Ai lucrat şi împreună cu soţia, Arantxa Etcheverria pentru acest film. Resimţi procesul ca pe o maturizare a ta?

Corneliu Porumboiu: Da. Cu siguranţă. E al doilea film la care am lucrat împreună. A venit cu un concept care mi-a plăcut şi mie foarte mult. A citit scenariul şi a zis că e un film ca o trecere, sunt culorile curcubeului în titlurile de capitole. Iniţial, în scenariu era şi ”In-A-Gadda-Da-Vida”, la final. Ţinea şi de biografia personajului. Dar am găsit muzica asta în locaţie. Şi am păstrat varianta care se vede.

Reporter: Pentru tine, finalul cu stâlpii luminoşi din ”La Gomera”, în ce fel conversează cu stâlpii din finalul de la ”A fost sau n-a fost”?

Corneliu Porumboiu: Probabil are ceva, sau poate mai degrabă cu finalul din ”Călătorie la oraş”, că acolo erau artificiile. Dar aici, ei sunt chiar în interiorul spaţiului. Ca orice om, am obsesii. Cred că în primele filme aveam personaje care încercau să îşi explice lumea şi încercau să îşi definească mediul înconjurător. În ultimele două filme pe care le-am făcut cred că personajele mele sunt purtate de un destin absolut absurd.

”Cam toţi sunt negativi în filmul ăsta”

Reporter: De unde crezi că vine schimbarea asta în parcursul personajelor tale?

Corneliu Porumboiu: Poate vine şi din felul în care privim noi lumea. Poate vine şi din faptul că am trecut printr-o revoluţie, am avut nişte întrebări, unde suntem, ce suntem. A fost şi problema asta cu proiectul de ţară... La cel mai înalt nivel. Cred că în celelalte filme, planul larg şi timpii mai lungi, sunt dintr-un anumit tip de cinema care îţi oferă o mişcare în spaţiu şi personajele sunt prinse în locul respectiv, cred că în ”Metabolism” se vedea cel mai bine, că personajul de acolo trăia în măruntaiele unui oraş din care nu putea să iasă. Erau numai trei mişcări în film prin chestia asta. Aici, filmul e orientat mult mai mult spre poveste, conflictul fiind dat mai mult de situaţii şi e altă mecanică.

Reporter: Ce raport se stabileşte între poveste şi filtrele succesive ale filmelor din film şi ale filmărilor de supraveghere care intervin în ”La Gomera”?

Corneliu Porumboiu: A fost o discuţie la filmul ăsta legată de raportul între ce e filmat şi ce e intermediat filmat. A contat şi pentru personajele negative... bine, cam toţi sunt negativi în filmul ăsta, dar infractorii. Ei sunt conştienţi tot timpul de camerele de supraveghere, ştiu convenţiile, ştiu codurile şi de-asta joacă. Apoi mă interesează să am personaje despre care nu ştii în ce punct sunt şi care nu sunt sincere. Cam în toate filmele mele e vorba de limbaj, de felul în care comunicăm şi fiecare e cu propriile sale elemente. De exemplu, Gilda, trăieşte, ştie mai bine să se descurce în faţa camerelor decât poliţistul. De la tipul ăsta de comunicate din social media, cred că prezenţa altcuiva e ceva cu care ne obişnuim. Şi asta m-a interesat şi în legătură cu fluieratul. Într-o lume plină de tehnologie, ei apelează la ceva atât de vechi. Personajele sunt extrem de conştiente de condiţia lor.

Reporter: Cum se îmbină pentru tine lucrul cu actorii pe care i-ai mai avut la alte filme şi cel cu artişti noi?

Corneliu Porumboiu: Stau foarte mult la casting. Dacă îmi place un actor şi îmi oferă ceva pentru personaj, pot să dezvolt personajul. Eu fac un casting dar e şi o repetiţie pentru că vezi cum funcţionează. E perioada în care începi să vezi filmul. Improvizezi după ce ai pus o bază a filmului.

”E normal să fii etichetat”

Reporter: Care este importanţa apariţiei unei generaţii de actori români tineri formaţi în străinătate? Ai în acest film două exemple.

Corneliu Porumboiu: Mă interesa să găsesc actori care să poată să arate că personajele lor fac parte dintr-o Românie care a ieşit peste graniţe. Am lucrat foarte bine cu ei. Sabin are o filmografie solidă în Germania, face şi teatru la un nivel înalt. Şi cu Catrinel am lucrat foarte bine. Mă aştept de la fiecare actor să îmi ducă rolul mai sus.

Catrinel Marlon (Menghia) în ”La Gomera”

Reporter: Ţinând cont că este un film atât de diferit de producţiile tale de până acum, în ce fel sunt diferite aşteptările pe care le ai pentru ”La Gomera”?

Corneliu Porumboiu: Eu cred că filmul acesta are un potenţial real de public. Eu am făcut ce am putut mai bine. Când am făcut ”Al doilea joc”, într-o zonă de eseu, nu am aplicat la CNC, nu am făcut cine ştie ce tam tam. Era un film care conta pentru mine. În varianta de montaj, am avut vizionări şi am tăiat jumătate de oră ca să am un ritm, să ţină. Mă interesează cum vede publicul. Am discuţii în faza de montaj. Mai mult lucruri legate de ritm. Sunt vizionări destul de tehnice. Când mergeam cu scurt-metrajele încercam să simt sălile. E important să ai săli în care chiar şi o singură persoană prinde ritmul. Acum nu mai stau decât la premieră. Am avut reacţii bune la Cannes, la TIFF, dar e vorba despre publicul de festival. Publicul de Vaslui e extrem de diferit de publicul din festival. Filmul are ingrediente. Ca şi ”A fost sau n-a fost”, care a mers foarte bine în săli. Fiind o zonă de policier, se consumă foarte bine. În Franţa lucrez tot timpul cu acelaşi jurnalist francez, de la ”A fost sau n-a fost” încoace pentru caietul de presă. Mi-a spus că lui i s-a părut cam complicată istoria, dar că fiul său de 16 ani nu a avut nicio problemă, imediat a compus totul, a funcţionat. În serialele de azi sunt, de multe ori, intrigi mult mai complicate.

Reporter: Pentru tine care e rolul platformelor online?

Corneliu Porumboiu: Cred că vor deveni mainstream pentru distribuţie, producţie de film. Mă gândesc că pri-planul, planul strâns o să aibă mai mare importanţă. Toate filmele mele sunt făcute pentru ecran mare. Dacă o să fac un film pentru televiziune o să iau în considerare lucrurile astea. De fapt am un subiect pe care numai aşa l-aş putea face. Acum e o perioadă mai complicată pentru distribuţia filmului în România şi în străinătate. M-am obişnuit. Sper că voi face odată filme care să aibă distribuţie mare. Eu funcţionez într-o piaţă în care e foarte important să apar eu în persoană.

Reporter: Cum se vede pentru tine trecerea momentului în care se vorbea despre regizorii români ca despre reprezentanţi ai unui Nou Val, fiecare dintre voi dezvoltând propriul său drum între timp?

Corneliu Porumboiu: A fost o marcă pusă din exterior. Filmele acelea aveau ceva, un suflu în comun. E o generaţie, filmele alea îmi plac. Cred că de atunci filmele acelea erau diferite între ele şi fiecare avea traseul lui. Sunt lucruri normale. E normal să fii etichetat atunci când apari şi nimeni nu ştie de unde să te ia. Nu ne puteam compara ca tradiţie cu cinematograful ceh sau ungar, polonez, care au avut momentele lor. E norma cineva din afară să încerce să te definească. Eu nu am avut o problemă cu asta. Îmi plac filmele făcute de colegii mei. Cred că sunt nişte oameni care s-au apucat să facă film în anii '90. Din filmele acelea se resimte dorinţa de a defini ce se întâmplă în România. Toate lasă să se vadă o anumită autenticitate care trece ecranul şi poate de aceea au şi avut succes în străinătate.

Reporter: Capătă acum şi filmele realizate de generaţiile anterioare din cinematografia românească o altă greutate?

Corneliu Porumboiu: Când am făcut acest film, era important pentru mine faptul că şi personajul lui Cristi e diferit. Vrem nu vrem noi am crescut cu filmele acelea. Fac parte din imaginar, indiferent de raportare. Cred că fiecare generaţie are nevoie să privească în spate. Cred că o cultură trebuie să fie deschisă în afară dar şi autoreflexivă. Dar într-un sens pertinent, nu la nivelul ăla la care ”ăla face fim sau ăla e mai bun decât celălalt. Americanii fac filme mai bune”. Fiecare epocă va trata şi va vedea în altă cheie filmele acelea. Cred că rămân câteva repere, câteva filme foarte importante, câţia autori, filmele lui Mircea Daneliuc, Lucian Pintilie... rămân. Sunt filme care rămân.

Reporter: Cum ai văzut fragmentul din filmul lui Sergiu Nicolaescu care a ajuns în ”La Gomera”?

Corneliu Porumboiu: Acolo e şi un fel de a nu vedea ce se întâmplă în afară. Săritura aceea mi-a plăcut foarte mult. E starea personajului. Şi curtea, cum iese dintr-o curte în altă curte.

Pelicula ”La Gomera”, cu Vlad Ivanov în rol principal, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes 2019.

Filmul a primit majoritatea voturilor în şedinţa Comitetului de selecţie anuală a filmului românesc pentru participarea la secţiunea "cel mai bun lungmetraj internaţional" a premiilor Oscar, acordate de Academia americană.

Academia de film americană a decis, în aprilie 2019, să schimbe denumirea categoriei "cel mai bun lungmetraj într-o limbă străină" în "cel mai bun lungmetraj internaţional" (Best International Feature Film), deoarece "reprezintă mai bine această categorie şi promovează o viziune pozitivă şi cuprinzătoare a creaţiei şi artei cinematografice ca experienţă universală".

"La Gomera" va avea premiera în cinematografele româneşti pe 13 septembrie, fiind distribuit de Ro Image şi 42 KM FILM.

"La Gomera", al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, a intrat în cursă şi pentru nominalizare la premiile Academiei de Film Europene.

Este prima producţie semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României, în Spania şi Singapore. Din distribuţie mai fac parte Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Ţambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.

Vlad Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa "El Silbo", un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Ţambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

"La Gomera" este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

"La Gomera" este o producţie 42 KM FILM în coproducţie cu Les Films du Worso (Franţa) şi Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages, Arte France Cinéma, Film i Väst, Filmgate Films (Suedia) şi Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, în asociere cu MK2 Films, Arte France şi WDR. Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) şi Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach şi Maren Ade, alături de Sean Wheelan, Anthony Muir şi Peter Possne.

Agentul internaţional de vânzări este MK2 Films. Lungmetrajul a fost vândut spre distribuţie în 27 de teritorii, între care America de Nord, China, India, America de Sud, Africa de Nord şi Centrală, Marea Britanie, Franţa şi Spania.

Cele cinci filme nominalizate la Oscar 2020 la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional" vor fi anunţate pe 13 ianuarie.

Cea de-a 92–a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 9 februarie 2020.

În 2006, Corneliu Porumboiu obţinea premiul pentru debut Camera d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru "A fost sau n-a fost?", o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. În 2009 era, de asemenea, premiat la Cannes cu trofeul FIPRESCI şi cel al juriului secţiunii Un Certain Regard, pentru filmul "Poliţist adjectiv".

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI