Home » Cultură » Se va înfiinţa Muzeul Naţional „Brătianu”

Se va înfiinţa Muzeul Naţional „Brătianu”

Se va înfiinţa Muzeul Naţional „Brătianu”
Publicat: 16.01.2020
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu”, aceasta urmând să intre în vigoare de la 1 februarie. Muzeul va fi în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în judeţul Argeş.

„Se înfiinţează Muzeul Naţional „Brătianu”, denumit în continuare Muzeul, instituţie publică de importanţă naţională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul „Vila Florica” Ansamblul conacului Brătianu – Florica, situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş”, prevede legea promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit acesteia, Muzeul va avea următoarele obiective: „aducerea în atenţia publicului a figurilor marcante ale familiei Brătianu, a contribuţiei acestora la cultura şi istoria românilor, respectiv formarea României Moderne şi a României Mari; organizarea unui departament de documentare – bibliotecă, care să deţină colecţii de cărţi, publicaţii şi cataloage ilustrând bibliografia privind viaţa şi opera membrilor familiei Brătianu, studii de specialitate, monografii, albume, fotografii, alte documente; publicarea de studii, cataloage şi albume, ca rezultat al cercetărilor întreprinse.

Muzeul va avea ca obiectiv şi achiziţionarea de documente, obiecte cu caracter documentar, lucrări pentru colecţia Muzeului; crearea unei secţii de activităţi de pedagogie muzeală pentru copii şi tineret cu scopul stimulării creativităţii acestora; organizarea de activităţi menite să contribuie la aprofundarea şi mediatizarea, de o mai mare amploare, a informaţiilor despre istoria familiei Brătianu şi a locurilor unde aceasta a trăit”.

Totodată, muzeul va avea, printre atribuţiile sale, colecţionarea de documente şi mărturii cu privire la biografiile şi personalităţile membrilor familiei Brătianu; elaborarea, coordonarea, precum şi participarea, prin reprezentanţi, la programe şi/sau proiecte de cercetare, stagii de pregătire şi instruire în domeniul specific; stabilirea de relaţii de tip parteneriat public-privat cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, organizaţii neguvernamentale sau efectuarea de studii şi cercetări pentru aprofundarea cunoaşterii importanţei familiei Brătianu în dezvoltarea României.

Instituţia va organiza, de asemenea, activităţi de cercetare ştiinţifică, conferinţe, expoziţii sau seminarii cu caracter educativ; f) editarea şi publicarea de studii, cărţi, articole, corespondenţă, memorie fotografică, colecţii de documente, albume fotografice privind personalităţile membrilor familiei Brătianu şi va achiziţiona ori accepta cu titlu de donaţie de obiecte, fotografii, documente sau publicaţii care au aparţinut ori constituie materiale documentare privind viaţa membrilor familiei Brătianu.

Legea prevede că activitatea Muzeului va fi finanţată din subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi din venituri proprii.

„Muzeul este condus de un manager desemnat prin ordin al ministrului culturii, în urma unui concurs de proiecte de management, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009”, se mai arată în legea promulgată de Iohannis.

Aceasta va intra în vigoare la data de 1 februarie

Camera Deputaţilor a adoptat pe 18 decembrie, decizional, proiectul de lege privind înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...