Anchetă la Teatrul Național București după distribuirea neautorizată a unei publicații de „propagandă”

29 03. 2022, 01:00
Sursa foto: Shutterstock

Ministrul Culturii Lucian Romașcanu anunță o anchetă internă la Teatrul Național București după distribuirea neautorizată în sala Studio a unei publicații.

„În urma celor sesizate public privind distribuirea unui ziar la sala Studio a TNB, conducerea ne-a informat că mâine va dispune o anchetă internă și va depune plângere la poliție pentru distribuție neautorizată de materiale în incinta TNB.

Nimeni din conducere nu a fost informat despre acest demers extrem de grav.

„O publicație naționalistă, revanșardă, rasistă și antieuropeană”

„Nu putem tolera ca o instituție-simbol de cultură a României (și nicio instituție a Ministerului Culturii) să devină spațiul de propagare a unor materiale private, indiferent de conținutul lor, cu atât mai mult a unor materiale care ar putea face propagandă unor interese străine României”, a transmis Ministrul Culturii, citat de Mediafax.

Deputatul USR Iulian Bulai anunța anterior că 500 de spectatori ai Teatrului Național București au găsit la Sala Studio câte un exemplar „dintr-o publicație naționalistă, revanșardă, rasistă și antieuropeană”, în deschiderea spectacolului.