Orașul Vatican, inima spirituală și administrativă a Bisericii Romano-Catolice, nu este doar cel mai mic stat independent din lume, ci și unul dintre cele mai exclusiviste în ceea ce privește cetățenia.
Spre deosebire de națiunile care acordă pașapoarte pe baza dreptului de naștere, a naturalizării sau a investiției, cetățenia Vaticanului este rezervată unui număr restrâns de persoane care servesc Sfântul Scaun în funcții specifice.
Dar ce este necesar pentru a deveni cetățean al Vaticanului? Cine se califică și de ce procesul este atât de restrictiv?
Cu mai puțin de 800 de cetățeni, populația Vaticanului este mai mică decât majoritatea satelor. Cu toate acestea, influența sa se întinde pe tot globul, având legături diplomatice cu peste 180 de țări. Spre deosebire de națiunile tradiționale, Vaticanul nu oferă cetățenie rezidenților obișnuiți, turiștilor sau chiar catolicilor devotați care visează să locuiască lângă Bazilica Sfântul Petru.
În schimb, cetățenia Vaticanului este funcțională și temporară, fiind legată direct de rolul pe care o persoană îl îndeplinește în cadrul Sfântului Scaun. În momentul în care serviciul unei persoane se încheie – fie din cauza pensionării, demisiei sau reatribuirii – cetățenia acesteia este revocată.
În conformitate cu Tratatul Lateran din 1929, care a instituit Orașul Vatican ca stat suveran, cetățenia este acordată Papei – în calitate de monarh absolut al Cetății Vaticanului, Papa deține cetățenia Vaticanului în virtutea funcției sale, cardinalilor care locuiesc în Cetatea Vaticanului sau la Roma (sunt eligibili cei care lucrează în departamente-cheie ale Vaticanului, cum ar fi Curia Romană), diplomaților Sfântului Scaun – Nuncii (ambasadorii papali) și altor trimiși de rang înalt ai Vaticanului care lucrează în străinătate (aceștia primesc cetățenia Vaticanului pe durata misiunii lor), angajaților și funcționarilor Vaticanului – gărzile elvețiene, clerul, călugărițele și lucrătorii laici care trăiesc în Cetatea Vaticanului datorită locului lor de muncă.
Cu toate acestea, chiar și în cadrul acestor grupuri, nu toată lumea primește automat un pașaport al Vaticanului. Mulți angajați au dublă cetățenie, păstrându-și naționalitatea inițială și locuind în Cetatea Vaticanului în baza unui permis de ședere special.
În timp ce majoritatea cetățenilor Vaticanului sunt clerici, un număr mic de laici – persoane neorânduite – au obținut cetățenia. Aceste excepții includ: funcționari de rang înalt din departamentele Vaticanului (de exemplu, Guvernatoratul, Secretariatul de Stat). Profesioniști specializați, precum medici, arhiviști sau personal de securitate esențial pentru operațiunile Vaticanului, și angajați pe termen lung care au dedicat zeci de ani Sfântului Scaun.
Totuși, chiar și pentru aceste persoane, cetățenia nu este garantată. Secretariatul de Stat trebuie să aprobe fiecare caz, asigurându-se că solicitantul îndeplinește criterii stricte.
Credința catolică – sunt luați în considerare numai catolicii practicanți care se află în relații bune cu Biserica. Necesitatea profesională – rolul persoanei trebuie să fie esențial pentru operațiunile Vaticanului (de exemplu, diplomație, caritate, instruire religioasă). Permis de ședere – solicitanții trebuie să locuiască legal în Cetatea Vaticanului, ceea ce necesită aprobarea autorităților Vaticanului. Fără cazier judiciar – verificarea antecedentelor este obligatorie. Aprobare papală sau curială – este necesară aprobarea la nivel înalt, adesea din partea Papei sau a unui cardinal.
Spre deosebire de țările în care cetățenia poate fi dobândită prin ascendență sau investiții, procesul de la Vatican este meritocratic și bazat pe servicii. La Vatican nu există cetățenie prin naștere – chiar și copiii născuți din cetățeni ai Vaticanului nu moștenesc cetățenia.
Pașapoartele Vaticanului sunt printre cele mai rare din lume, fiind emise doar câteva sute la un moment dat. Sunt disponibile în două tipuri: pașapoarte obișnuite (pașapoarte de serviciu) – pentru angajați și rezidenți. Și pașapoarte diplomatice – rezervate papei, cardinalilor și diplomaților Sfântului Scaun.
Aceste pașapoarte acordă acces fără viză în majoritatea țărilor, un privilegiu care provine din rețeaua diplomatică extinsă a Vaticanului. Cu toate acestea, ele nu sunt destinate turismului – fiecare eliberare este strict legată de îndatoririle oficiale.
Deoarece cetățenia Vaticanului nu este permanentă, aceasta încetează automat atunci când serviciul unei persoane se încheie. De exemplu: gărzile elvețiene își pierd cetățenia după expirarea mandatului lor.
Cardinalii pensionați care părăsesc Roma pot reveni la naționalitatea lor inițială. Diplomații care se întorc în țările lor de origine își predau pașapoartele Vaticanului. Nu există un proces formal de renunțare, deoarece cetățenia este condiționată de serviciul activ.
„Oricine poate solicita cetățenia Vaticanului” este un mit. Realitatea este că doar persoanele angajate de Sfântul Scaun în poziții oficiale sau care locuiesc în Vatican din motive de serviciu pot obține cetățenia. Nu există un proces general de solicitare pentru persoanele din afară.
Mit este de asemenea și ideea că „Vaticanul vinde cetățenie sau pașapoarte”. Spre deosebire de unele țări cu programe de „pașaport de aur”, Vaticanul nu oferă niciodată cetățenia spre vânzare.
„Faptul că locuiți în Roma vă face eligibil” – un alt mit. Proximitatea Orașului Vatican nu conferă niciun drept la cetățenie. Chiar și rezidenții pe termen lung ai Romei trebuie să îndeplinească criterii stricte de angajare.
Dincolo de prestigiu, cetățenia Vaticanului are implicații juridice și diplomatice unice: imunitate față de jurisdicția italiană – cetățenii Vaticanului răspund numai în fața legii Vaticanului, chiar și atunci când se află în Roma. Scutiri fiscale – Vaticanul nu impune impozit pe venit cetățenilor săi. Acces diplomatic global – diplomații Sfântului Scaun operează cu aceleași privilegii ca ambasadorii națiunilor majore.
Toate bune și frumoase, dar…natura tranzitorie a cetățeniei Vaticanului înseamnă că majoritatea deținătorilor se întorc în cele din urmă în țările lor de origine, statutul lor la Vatican fiind mai degrabă o onoare temporară decât o identitate pe viață.
Cetățenia Vaticanului rămâne unul dintre cele mai evazive statute din afacerile mondiale – un privilegiu rezervat celor care își dedică viața slujirii Bisericii Catolice la cel mai înalt nivel. Spre deosebire de națiunile tradiționale, Vaticanul nu caută să își extindă numărul de cetățeni, ci menține un sistem strict controlat, bazat pe obiective, în care naționalitatea este o funcție a datoriei, nu a nașterii sau a averii.
Pentru o persoană obișnuită, a deveni cetățean al Vaticanului este aproape imposibil. Dar pentru cei chemați să servească Sfântul Scaun, aceasta este o onoare rară și temporară – una care subliniază intersecția unică dintre credință, diplomație și suveranitate în inima celui mai mic stat din lume.
Surse:
https://www.etiasitaly.org/how-powerful-is-a-vatican-passport/
https://aleteia.org/2025/01/18/who-can-be-a-vatican-citizen-and-what-are-their-privileges
https://legal.un.org/legislativeseries/pdfs/chapters/book4/book4_vatican.pdf
https://www.vaticancitytours.it/blog/how-many-people-live-in-vatican-city/
Cine deține Vaticanul? Și… ce deține Vaticanul?
Papesa Ioana, legenda femeii care a condus Vaticanul
Passetto di Borgo, tunelurile secrete ale Vaticanului
Profeția antică a Papilor: următorul Suveran Pontif va anunța sfârșitul zilelor?