Ginevra de’ Benci, muza Renașterii. Imortalizată de Leonardo în singurul său tablou aflat în Americi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

National Gallery of Art din Washington, unul dintre cele mai prestigioase muzee de artă din lume și unul dintre cele mai vizitate muzee americane, găzduiește singura pictură de Leonardo da Vinci expusă permanent în emisfera vestică. Este portretul Ginevrei de’ Benci, o adolescentă florentină, celebră în epocă pentru frumusețea și inteligența ei, pe care geniul artistului a transformat-o într-o imagine atemporală.

Realizat între 1474 și 1478, când artistul abia depășise vârsta de 20 de ani, portretul arată o tânără cu părul castaniu, bogat, un ten de porțelan și o expresie gravă, de o maturitate surprinzătoarea. Privirea ei pare să respingă conversația, sugerând mai degrabă reflecție interioară decât dorința de a fermeca. Absența zâmbetului – atât de popular  mai târziu la „Mona Lisa” – face din Ginevra o figură aproape austeră, dar nu mai puțin magnetică.

În 1967, muzeul din Washington a cumpărat tabloul de la prințul Franz Josef al II-lea de Liechtenstein, pentru cinci milioane de dolari – o sumă record atunci, echivalentă astăzi cu aproape 50 de milioane. Vânzarea a fost o concesie forțată, după pierderile imense de avere suferite de familia princiară în urma războiului.

Dincolo de pictură, despre Ginevra de’ Benci (1457–c.1520) se știu destul de puține lucruri. Fata provenea dintr-o familie înstărită din Florența și a primit o educație umanistă rafinată. A fost poetă – deși aproape nimic din opera ei nu s-a păstrat, cu excepția unui vers enigmatic: „Îți cer iertare și sunt un tigru de munte.” Contemporanii o lăudau nu doar pentru frumusețe, ci și pentru personalitate. Lorenzo de’ Medici, diplomatul Alessandro Braccesi și criticul Cristoforo Landino i-au dedicat poezii și scrisori, iar relațiile cu admiratorii săi se înscriau în practica renascentistă a „iubirii curtenești”, acceptată social în Italia secolului XV, prin care femeile căsătorite puteau fi elogiate și coresponda fără ca gesturile să fie considerate imorale. Ginevra însăși a intrat într-o căsătorie aranjată, la 16 ani, cu negustorul Luigi Niccolini, deși, după câțiva ani, s-a retras la conventul Le Murate, menținând o legătură de durată cu comunitatea religioasă. Ginevra a murit în jurul anului 1520, fiind îngropată acolo.

Revenind la portretul lui da Vinci, motivația comenzii tabloului rămâne dezbătută. O ipoteză este că familia de’ Benci a comandat portretul odată cu logodna fetei cu Niccolini. Tradiția florentină dicta ca mireasa să fie pictată privind spre stânga privitorului, orientată astfel către viitorul soț, care, în compoziția picturală, era adesea imaginat sau simbolic prezent în partea dreaptă a tabloului; poziția Ginevrei sugerând că era încă doar logodită, nu căsătorită. O altă teorie, mai romantică, îl implică pe Bernardo Bembo, ambasador venețian la Florența și apropiat al familiei, care ar fi fost un „amant platonic” al Ginevrei, un rol curtenesc în care admirația și devoțiunea nu presupuneau relație fizică. În favoarea acestei ipoteze vin cuvintele scrise pe verso-ul tabloului, alături de un ram de ienupăr (aluzie la numele Ginevrei, „ginepro”), – „Virtute și Onoare”, motto-ul familiei Bembo. Ulterior, acesta a fost acoperit cu o inscripție mai vizibilă, „Frumusețea împodobește virtutea”, considerată un omagiu direct adus tinerei.

Pe lângă notele misterioase din jurul lui, tabloul marchează o etapă importantă în arta portretului. Înaintea lui Leonardo, femeile din înalta societate erau pictate mai ales din profil, după tiparul medaliilor antice. Ginevra apare însă într-o poziție diferită, mai naturală și mai vie, cu bustul ușor rotit. De asemenea, pe fundal, în locul interiorului domestic, Leonardo a ales un peisaj exterior, o altă inovație. Liniile clare, contrastul dintre chipul luminos și vegetația sumbră și gâtul elegant evidențiază deja măiestria viitoare a artistului.

Dar, spre deosebire de „Mona Lisa”, care a cucerit lumea prin zâmbetul ei intrigant, Ginevra a rămas într-un con de umbră, poate tocmai din cauza austerității sale. Cu toate acestea, specialiștii atrag atenția că, în Florența secolului XV, a afișa un zâmbet în portret era considerat nepotrivit pentru aristocrați. Așadar, seriozitatea Ginevrei nu e un defect, ci un semn al statutului și al educației, iar Leonardo a surprins în ea nu cochetăria, ci gravitatea unei tinere formate pentru viața publică și intelectuală.

Aproape nimic din scrierile frumoasei și intelectualei Ginevra nu s-a păstrat, ceea ce face însă ca portretul să fie, în esență, cea mai puternică „voce” a Ginevrei în posteritate. Versul său despre „tigrul de munte” a inspirat în 2015 romanul istoric Da Vinci’s Tiger, scris de L.M. Elliott, care a încercat să recreeze povestea ei.

Istoricii de artă remarcă faptul că mare parte din identitatea Ginevrei a fost modelată de bărbații din jurul ei, fie că a fost vorba de poeți, diplomați sau de artiști. Totuși, imaginea ei pictată de Leonardo i-a oferit un fel de independență simbolică. „Cât timp portretul există, va exista și ea”, scria criticul John Walker în 1967. Leonardo i-a dat nemurirea, iar lumea continuă să caute, dincolo de trăsăturile delicate, secretele ascunse ale unei vieți transformate în legendă.

Surse:

https://www.smithsonianmag.com/history/meet-the-mysterious-renaissance-muse-immortalized-in-the-only-leonardo-da-vinci-painting-in-the-americas-180986558/

https://www.nga.gov/stories/articles/10-surprising-facts-about-leonardo-da-vincis-ginevra-de-benci

Vă recomandăm să citiți și:

„Ești prea mult”: Despre rușinea de a fi o femeie care nu se potrivește tiparelor

Imre Kertész, supraviețuitor al Holocaustului care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. „Omul poate trăi ca un vierme, dar poate scrie ca un zeu”

Jeanne Hébuterne: muza uitată a lui Modigliani, o amantă tragică care l-a urmat în moarte

Ian Strange – picturi de lumină în clădiri părăsite. Arta ca intervenție: proiecții spectaculoase în spații abandonate