Știința autenticității: ce spun psihologii despre potențialul uman. Cum să devii cea mai bună versiune a ta?

În fiecare zi, trăim între două realități: cine suntem și cine am putea fi. Ne mișcăm între obligații, visuri amânate și mici momente de autenticitate, în care ne recunoaștem cu adevărat. Cât de aproape trăim, însă, de potențialul nostru real? Cât din ceea ce facem reflectă ceea ce suntem și cât este doar o repetiție a așteptărilor celorlalți? Aceste întrebări sunt, poate, începutul drumului către ideea de a deveni cea mai bună versiune a noastră – un proces viu, care nu are de-a face cu perfecțiunea, ci cu autenticitatea.

Dar ce înseamnă, de fapt, să fii „cea mai bună versiune a ta”? Este o expresie abstractă sau are fundamente psihologice și practice reale, care pot ghida viața fiecăruia dintre noi?

• Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
• O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar

Expresia „cea mai bună versiune a ta” este des întâlnită în discursuri motivaționale, dar dincolo de retorică ea are o bază solidă în psihologie. Martin Seligman, fondatorul psihologiei pozitive, vorbește despre „înflorire” (flourishing) ca despre starea în care un om își valorifică punctele forte, trăiește cu sens și își cultivă relații sănătoase. În același sens, Abraham Maslow (psiholog american, cunoscut pentru ierarhia nevoilor umane) a introdus ideea de autoactualizare, adică procesul prin care fiecare persoană își realizează potențialul interior. Așadar, a fi „cea mai bună versiune a ta” nu înseamnă a atinge o perfecțiune abstractă, ci a trăi în acord cu valorile și resursele proprii, dezvoltându-le treptat.

Primul pas către această versiune nu înseamnă o schimbare radicală, dar, mai degrabă, sinceritatea cu tine însuți/însăți. Autenticitatea înseamnă să îți recunoști emoțiile, să accepți că ai vulnerabilități și să nu îți construiești viața doar pe măștile sociale. Carl Rogers, unul dintre cei mai influenți psihologi umaniști, spunea că adevărata creștere începe atunci când o persoană se acceptă necondiționat. Cu alte cuvinte, nu putem deveni „mai buni” dacă mai întâi nu ne dăm voie să fim reali. Odată ce acceptarea devine punctul de pornire, urmează inevitabil curiozitatea: dacă mă privesc cu sinceritate, ce descopăr despre mine?

A deveni cea mai bună versiune a ta presupune să îți pui întrebări incomode: Ce anume dă sens vieții mele? Ce valori mă definesc cu adevărat? Ce vreau să las în urma mea? Ce obiceiuri mă țin pe loc? Psihologia contemporană recomandă exerciții de journaling (scrierea într-un jurnal), evaluări periodice ale obiectivelor personale și momente de introspecție. Neuroștiința susține că aceste practici nu sunt doar metafore frumoase, ci chiar rescriu circuitele neuronale asociate cu motivația și autocontrolul. (Notează în fiecare seară trei lucruri pe care le-ai făcut în acord cu valorile tale și unul pe care ai vrea să-l îmbunătățești. În timp, vei descoperi tipare și vei vedea mai clar unde se aliniază viața ta cu ceea ce ești cu adevărat.)

Disciplina și obiceiurile mici

O altă idee importantă este că nu marile schimbări venite peste noapte ne transformă, ci obiceiurile mici și constante. Studiile despre neuroplasticitate arată că repetiția zilnică – fie că e vorba de câteva minute de meditație, de exercițiu fizic sau de învățare – are un efect cumulativ major asupra stării de bine și performanței. A deveni cea mai bună versiune a ta nu este un salt brusc, ci o serie de pași mici, disciplinați, care creează în timp un nou stil de viață. Ce ai putea face în acest sens? Alege o acțiune care durează mai puțin de două minute și fă-o zilnic – de exemplu, 10 flotări, 5 minute de citit sau un exercițiu de respirație. Este un mod simplu de a construi consistența care, ulterior, duce la schimbări mari. Cu timpul, aceste gesturi mici devin fundația unei noi identități – nu prin efort spectaculos, ci prin repetiție conștientă.

Un alt element adesea trecut cu vederea este rolul celorlalți în propria evoluție. Nu trăim în izolare, iar cercetările arată că sprijinul social este unul dintre cei mai puternici factori de reziliență și creștere personală. O comunitate sănătoasă, prietenii autentici și mentorii potriviți ne pot oglindi punctele forte, dar și zonele în care putem evolua. În schimb, relațiile toxice și presiunea de a trăi după standardele altora pot fi bariere uriașe. (Fă o listă cu cinci persoane în preajma cărora te simți autentic și energizat. Propune-ți să petreci mai mult timp cu ele și, treptat, limitează contactul cu persoanele care îți consumă energia prin negativism sau critică constantă.) Devenirea noastră nu se petrece în izolare. Așa cum creierul are nevoie de stimulare pentru a se remodela, sufletul are nevoie de conexiune pentru a crește.

De asemenea, a deveni cea mai bună versiune a ta nu înseamnă să te forțezi până la epuizare ori să trăiești cu impresia că niciodată nu e suficient. Psihologii subliniază că perfecționismul excesiv produce anxietate și burnout, iar adevărata creștere vine din echilibrul dintre a-ți depăși limitele și a-ți oferi compasiune. În mindfulness există conceptul de „non-judgmental awareness” – capacitatea de a observa propriile gânduri și emoții fără a le critica, o atitudine care permite progresul fără presiunea permanentă a comparației. (Când faci o greșeală, în loc să te critici, încearcă următorul proces: recunoaște emoția – „Sunt supărat pentru că am eșuat”; normalizează situația – „Și alții greșesc, e parte din proces”; oferă-ți o vorbă blândă – „Voi învăța și voi încerca din nou”).

„Cea mai bună versiune a ta nu înseamnă să faci totul perfect, ci să fii mai blând cu tine și să treci cu mai multă ușurință prin binele și răul pe care ți le aduce viața”, spune psihoterapeutul Cornelia Stroie.

Drumul spre propria versiune mai bună nu este liniar. Există frici, obiceiuri vechi, autosabotaj și vocea critică interioară care spune „nu ești suficient de bun”. Conform studiilor din psihologie cognitivă, aceste gânduri negative se bazează pe tipare mentale rigide, dar pot fi schimbate prin tehnici precum restructurarea cognitivă sau terapia cognitiv-comportamentală. Iar acceptarea faptului că obstacolele fac parte din proces este, de fapt, un semn de maturitate. (Notează pe hârtie un gând negativ – „Nu sunt suficient de bun pentru jobul ăsta” – și scrie dedesubt o versiune realistă și echilibrată – „Am competențele necesare și învăț în fiecare zi. Nu trebuie să fiu perfect ca să am valoare”)

Până la urmă, ar fi foarte util să înțelegem faptul că a deveni cea mai bună versiune a noastră nu este un obiectiv atins și bifat. Este un proces continuu, în care înveți să trăiești cu mai mult sens, autenticitate și echilibru. Nu înseamnă să fii perfect, ci să fii mai conștient, mai prezent și mai aproape de valorile tale reale. Din această perspectivă, fiecare pas mic – de la un obicei sănătos, la o relație construită cu grijă, până la o alegere făcută în acord cu tine însuți – este deja o victorie.

Surse:

https://positivepsychology.com/positive-psychology-theory/

https://positivepsychology.com/perma-model/

https://drbcoach.com/what-does-it-mean-to-be-the-best-version-of-yourself/

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce ne place să ne temem de Halloween: psihologia groazei controlate

Putem „îmbătrâni cu sens”? Ce spune un psihoterapeut

Ce face ca un om să fie psihopat? Cercetătorii au identificat diferențe majore în creier

Ce beneficii poate oferi cu adevărat psihoterapia profundă?