Teoria psihanalizei. Sigmund Freud, omul care a pus întreaga umanitate pe canapeaua analizei

Sigmund Freud (1856 – 1939), părintele psihanalizei, unul dintre cei mai influenți gânditori ai secolului XX, cu un impact profund asupra psihologiei, filozofiei, artei și culturii occidentale, este omul care a transformat modul în care înțelegem mintea umană, introducând concepte radicale care rămân relevante și astăzi – deși unele dintre ele au fost revizuite sau respinse de știința contemporană.

Freud a revoluționat psihologia prin harta sa a psihicului, în care inconștientul funcționează ca un depozit întunecat al amintirilor, dorințelor și traumelor reprimate – un adevărat motor nevăzut al comportamentului nostru, pe care l-a comparat cu un aisberg: doar vârful e vizibil (conștiința), în timp ce masele uriașe, sub apă, rămân ascunse.

• Cercetătorii au rezolvat un mister vechi de 100 de ani despre un fenomen care ne influențează…
• Un studiu a descoperit cauza pentru o ploaie chimică misterioasă care tot cade peste întreaga planetă

În această arhitectură complexă, id-ul reprezintă forța primară și egoistă, mereu în căutare de plăcere imediată, ca un copil răsfățat care nu cunoaște cuvântul „nu”. Egoul, inginerul psihicului, încearcă să mențină echilibrul, negociând între cererile id-ului și constrângerile lumii reale, precum un diplomat obosit între două superputeri. Deasupra tuturor, superegoul joacă rolul judecătorului sever, internalizând normele sociale și standardele morale învățate, transformându-ne adesea în proprii noștri cenzori. Acest model, deși simplificat, rămâne unul dintre cele mai durabile instrumente pentru înțelegerea conflictelor interioare care ne definesc umanitatea.

Un exemplu ilustrativ este situația în care renunți la un desert tentant de teamă că te vei îngrășa (presiunea superegoului), dar noaptea visezi la prăjituri (rebeliunea Id-ului), iar egoul caută un compromis – poate alegând un fruct în locul a ceva dulce. Astfel, psihanaliza freudiană ne arată că lupta dintre dorințe, realitate și moralitate este esența condiției umane.

Psihanaliza studiază și mecanisme de apărare (cum ar fi reprimarea sau raționalizarea), prin care mintea ne protejează de angoasă. De asemenea, visurile și scăpările verbale („altele freudiene”) sunt considerate ferestre spre inconștient. Freud era de părere că visurile sunt împliniri de dorințe mascate, unde conținutul latent (sensul ascuns) se dezvăluie prin simboluri ce trebuie interpretate. Scăpările verbale, numite și „acte ratate”, nu sunt întâmplătoare, ci expun gânduri sau sentimente inconștiente pe care mintea în mod normal le suprimă. Atât visele, cât și aceste erori de vorbire servesc drept indicii prețioase pentru psihanalist în descifrarea conflictelor interioare ale pacientului. Iar prin analiza lor, pot fi descoperite adevăratele motivații și temeri care ne guvernează viața fără să ne dăm seama.

Unele idei ale lui Freud sunt contestate (ex: accentul excesiv pe sexualitate), însă psihanaliza a influențat terapia modernă, arta și filosofia, învățându-ne că pentru a înțelege comportamentul uman, trebuie să căutăm dincolo de aparențe – în adâncurile ascunse ale minții. Astfel, deși criticată pentru unele generalizări și ipoteze greu de verificat științific, psihanaliza a pus bazele terapiei prin vorbire și a atras atenția asupra complexității vieții psihice. Mulți terapeuți moderni, chiar dacă nu se consideră freudieni, își datorează abordarea înțelegerii inconștientului și a dinamismului psihic acestei școli. În artă, mișcări precum suprarealismul s-au inspirat din conceptul de asociere liberă și explorare a imaginarului, transpunând pe pânză sau în literatură universul oniric descris de Freud. Filosofii postmoderni au preluat ideea că subiectivitatea noastră este fragmentară și adesea condusă de forțe pe care nu le controlăm conștient. Mai mult, psihanaliza a schimbat modul în care înțelegem erorile umane, conflictele interioare și chiar relațiile sociale, arătând că adevăratele motivații nu sunt întotdeauna cele pe care le declarăm. Astfel, deși psihologia contemporană a evoluat dincolo de multe din premisele sale, Freud rămâne un pionier al explorării minții, a cărui influență încă se resimte în multiple domenii ale gândirii moderne.

Freud și-a dezvoltat teoriile prin observarea pacienților cu isterie, descoperind că simptomele lor se ameliorau prin analiza amintirilor și a emoțiilor reprimate. El a folosit tehnica asocierii libere, în care pacienții spuneau orice le trecea prin minte, descoperind astfel legături între gânduri aparent întâmplătoare și traume inconștiente. Prin autoanaliză și interpretarea viselor proprii (inclusiv cele legate de copilărie), a observat că multe conflicte psihice au rădăcini în dorințe sexuale sau agresive reprimate. În final, a sintetizat aceste observații în teorii coerente, testându-le în practica clinică și adaptându-le pe parcurs.

Astăzi, psihanaliza este o abordare terapeutică importantă, dar controversată, care coexistă cu terapii mai moderne precum terapia cognitiv-comportamentală (TCC). În ciuda criticilor privind lipsa de dovezi științifice solide, ea rămâne influentă în psihologia profundă, psihoterapie și studiile culturale. Mulți terapeuți îi integrează elemente (cum ar fi analiza inconștientului sau a relațiilor de transfer – fenomenul prin care un pacient proiectează involuntar sentimente, așteptări sau conflicte din relațiile sale trecute – în special din copilărie – asupra terapeutului.) în practica modernă, adaptând-o la nevoile contemporane. În același timp, psihanaliza continuă să inspire artele, filozofia și dezbaterile despre mintea umană, demonstrând că explorarea adâncurilor psihicului rămâne relevantă.

Sigmund Freud, omul din spatele teoriei

Născut la 6 mai 1856, la Freiberg (azi Příbor, Republica Cehă), într-o familie evreiască, Freud a studiat Medicina la Universitatea din Viena, specializare în neurologie. A petrecut câțiva ani lucrând în laboratorul de fiziologie al lui Ernst Brücke, concentrându-se pe sistemul nervos. În 1881, a obținut diploma de medic, în 1885 a fost numit lector în boli nervoase la Universitatea din Viena, în același an studiind la Paris cu Jean-Martin Charcot (neurolog francez și profesor de anatomie patologică, autor al unor lucrări revoluționare în domeniul hipnozei și isteriei), această experiență influențându-i interesul pentru aspectele psihologice ale isteriei. După întoarcerea la Viena, Freud a înființat un cabinet privat specializat în tulburări nervoase și cerebrale, munca sa clinică, combinată cu studiile lui teoretice, ducând la dezvoltarea psihanalizei, o nouă abordare a înțelegerii minții umane și a tratării problemelor psihologice.

Colecționar de artefacte antice și devorator al filozofiei lui Nietzsche și a operelor lui Shakespeare (autor pe care-l citea în limba originală), Freud a scris numeroase cărți și articole influente, printre care Interpretarea viselor (1899) – considerată opera sa revoluționară, a vândut inițial doar 351 de exemplare în 6 ani; Psihopatologia vieții de zi cu zi (1901) – a introdus conceptul de „alunecare freudiană” (acte ratate ce dezvăluie dorințe inconștiente), și Trei eseuri despre sexualitate (1905), carte care a scandalizat Viena victoriană din cauza afirmațiilor conform cărora copiii au impulsuri sexuale.

Deși Freud însuși a fost asociat cu Universitatea din Viena, astăzi există și o Universitate Sigmund Freud (SFU) cu sedii în Viena, Berlin și Milano, care oferă programe în psihologie, psihoterapie și domenii conexe.

Freud a fost căsătorit cu Martha Bernays, având 6 copii, inclusiv Anna Freud – pionieră în psihologia copilului.

Sigmund Freud a desfășurat unul dintre cele mai lungi și complexe tratamente de psihanaliză documentate: „Omul-lup” (Sergei Pankejeff) a fost tratat 7 ani și discutat în lucrări timp de 60 de ani. Sergei Pankejeff a fost un pacient celebru al lui Freud care a suferit de severe simptome nevrotice, incluzând fobii, anxietate și tulburări digestive, toate legate de un vis traumatizant din copilărie cu lupi stând pe un copac. Freud a văzut în visul său o manifestare a conflictelor sexuale infantile și a anxietății legate de castrare, transformând cazul „Omul-lup” într-un reper fundamental al teoriei psihanalitice. Ironia este că, deși cazul a devenit legendă în psihanaliză, Pankejeff însuși a rămas sceptic față de vindecarea sa totală, recunoscând că a rămas dependent de sprijinul financiar și emoțional al cercului freudian. Astfel, povestea lui ilustrează atât puterea psihanalizei de a genera teorii fascinante, cât și limitele ei în asigurarea unei recuperări complete.

După anexarea Austriei de către naziști în 1938, cărțile lui Freud au fost arse, iar el a fugit la Londra. A murit pe 23 septembrie 1939, după ce a suferit de cancer oral și a trecut prin 30 de intervenții chirurgicale și tratamente chinuitoare (fuma 20 de trabucuri pe zi). La cererea sa, medicul său, Max Schur, i-a administrat o doză letală de morfină pentru a-i pune capăt suferinței.

Surse:

https://www.verywellmind.com/freudian-theory-2795845

https://www.freud.org.uk/schools/resources/the-wolf-mans-dream/meet-the-patient/

https://www.simplypsychology.org/sigmund-freud.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum să știi că ai găsit psihologul potrivit: 5 semne cheie

Cum să ne protejăm energetic în spații publice: ghid practic pentru echilibru și armură psihică

Martin Seligman și puterea psihologiei pozitive. Cum putem cultiva fericirea și reziliența

Știința autenticității: ce spun psihologii despre potențialul uman. Cum să devii cea mai bună versiune a ta?