Venezuela: istoria unui stat bogat în resurse și fragil în echilibre politice

Statul cunoscut astăzi sub numele de Venezuela își are originile în perioada marilor explorări europene, atunci când teritoriul de pe coasta nordică a Americii de Sud a intrat sub controlul Coroanei spaniole. Zona a fost colonizată începând cu secolul al XVI-lea, iar denumirea de „Venezuela” este asociată cu numele exploratorului Amerigo Vespucci (1454–1512), care, în timpul expedițiilor sale, a remarcat așezări indigene construite pe piloni deasupra apei, asemănându-le cu orașul Veneția. Timp de peste trei secole, regiunea a funcționat ca provincie colonială, dependentă economic de Spania și structurată în jurul unei elite restrânse de proprietari de pământ.

Procesul de independență al Venezuelei a debutat în primele decenii ale secolului al XIX-lea, pe fondul slăbirii controlului spaniol asupra coloniilor din America Latină, accentuat de crizele politice din Europa și de influența ideilor liberale. Figura centrală a acestei perioade a fost Simón Bolívar (1783–1830), lider militar și politician care a condus campaniile de eliberare nu doar ale Venezuelei, ci și ale unor teritorii care astăzi formează Columbia, Ecuador și Bolivia. Independența Venezuelei a fost proclamată în 1811, însă acest act nu a pus capăt imediat conflictului. Războiul cu trupele loiale Coroanei spaniole a continuat aproape un deceniu, iar controlul asupra teritoriului a oscilat între forțele revoluționare și cele coloniale. Abia în 1821, după victoria decisivă a armatei conduse de Bolívar în bătălia de la Carabobo, independența a fost consolidată militar și politic, permițând formarea unui stat funcțional.

• Nicolás Maduro: din conducător sindical la unul dintre cei mai controversați lideri ai Americii Latine
• De ce se spune că trifoiul cu patru foi aduce noroc? O istorie a rarității, simbolului…

În primii ani de după eliberare, Venezuela a făcut parte dintr-un proiect politic mai amplu, cunoscut sub numele de Marea Columbie, o federație creată de Bolívar care reunea teritoriile actuale ale Venezuelei, Columbiei, Ecuadorului și Panama, cu scopul de a forma un stat puternic capabil să reziste presiunilor externe și fragmentării interne. Acest proiect s-a destrămat în 1830, pe fondul rivalităților regionale, al diferențelor economice și al disputelor privind centralizarea puterii, moment în care Venezuela s-a separat și a devenit un stat independent de sine stătător.

Secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX au fost dominate, în Venezuela, de instabilitate politică, conflicte interne și succesiuni frecvente de regimuri autoritare. Economia rămânea preponderent agrară, iar puterea era concentrată în mâinile unor lideri militari sau civili cu control personalizat asupra statului, precum Juan Vicente Gómez, care a condus țara între 1908 și 1935 printr-un regim represiv, dar stabil din punct de vedere instituțional.

Echilibrul fragil al statului venezuelean s-a modificat radical în anii 1920, odată cu descoperirea unor vaste rezerve de petrol în regiunea lacului Maracaibo, în vestul țării. Primele exploatări majore au fost realizate de companii străine, în special americane și britanice, iar Venezuela a devenit rapid unul dintre cei mai importanți producători mondiali de țiței. Petrolul a remodelat structura economiei și a permis extinderea aparatului de stat, dar a creat totodată o dependență profundă de o singură resursă, ale cărei beneficii au fost distribuite inegal, concentrându-se în principal în mâinile elitelor politice și economice.

Această transformare nu a adus automat stabilitate politică. O nouă perioadă de autoritarism a culminat cu regimul lui Marcos Pérez Jiménez, aflat la putere între 1952 și 1958, caracterizat prin modernizare accelerată, dar și prin represiune și corupție. Înlăturarea sa, în urma unei revolte civile și militare, a deschis drumul către o tranziție democratică și către redefinirea raportului dintre stat, societate și resursele naturale.

Din 1958, Venezuela a intrat într-o perioadă de democrație relativ stabilă, bazată pe un acord politic care a asigurat alternanța la putere a principalelor partide, în special Acción Democrática și COPEI. Timp de câteva decenii, veniturile din petrol au permis extinderea infrastructurii, finanțarea programelor sociale și apariția unei clase de mijloc urbane. Totuși, această stabilitate a fost însoțită de o vulnerabilitate structurală: economia a rămas aproape complet dependentă de exporturile de petrol, iar perioadele de scădere a prețului internațional au expus fragilitatea modelului de dezvoltare, amplificând corupția și diferențele sociale deja existente.

În plan social și economic, Venezuela a devenit una dintre cele mai urbanizate țări din America Latină, cu o populație concentrată majoritar în marile centre urbane. Dincolo de petrol, statul dispune de resurse naturale considerabile, inclusiv unele dintre cele mai mari rezerve dovedite de țiței din lume, dar și zăcăminte importante de minereu de fier, bauxită, aur și cărbune. Cu toate acestea, începutul secolului XXI a scos la iveală limitele acestui model: administrarea deficitară a resurselor și politicile economice incoerente au adâncit dezechilibrele sociale.

Statul cunoscut oficial sub numele de Republica Bolivariană a Venezuelei are capitala la Caracas și se întinde pe o suprafață de aproximativ 916.445 de kilometri pătrați. Venezuela se învecinează cu Columbia la vest, Brazilia la sud și Guyana la est, iar o dispută teritorială de lungă durată vizează regiunea Esequibo, care reprezintă aproximativ două treimi din teritoriul actual al Guyanei; deși arbitrajul internațional din 1899 a dat câștig de cauză Guyanei, revendicarea venezueleană a rămas un subiect sensibil în politica regională. Cu o populație estimată la circa 30,5 milioane de locuitori, țara este predominant vorbitoare de limbă spaniolă, alături de limbi indigene regionale.

Criza economică din anii 1980 și protestele violente cunoscute sub numele de „Caracazo”, în 1989, au marcat o ruptură profundă între populație și elitele politice tradiționale. În acest context a apărut Hugo Chávez, un fost ofițer care a ajuns la putere în 1999, promițând o redistribuire a bogăției și o reformă radicală a statului. Sub conducerea sa, Venezuela a adoptat o nouă Constituție și a intrat într-o etapă de transformări politice profunde, cunoscută sub numele de „Revoluția bolivariană”, care promova extinderea rolului statului în economie, controlul public asupra resurselor strategice, în special petrolul, și o redefinire a relației dintre putere și categoriile sociale marginalizate.

După moartea lui Chávez, în 2013, puterea a fost preluată de Nicolás Maduro, iar statul a intrat într-o perioadă de polarizare accentuată. Scăderea prețului petrolului, combinată cu sancțiuni internaționale și probleme structurale nerezolvate, a dus la o criză economică severă, caracterizată prin hiperinflație, penurie de bunuri și degradarea serviciilor publice. În paralel, disputele privind legitimitatea proceselor electorale și conflictul dintre putere și opoziție au slăbit instituțiile statului.

Astăzi, Venezuela rămâne un paradox geopolitic: un stat cu unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar cu o populație confruntată cu dificultăți economice majore și cu un exod masiv. Conform datelor UNHCR, milioane de venezueleni au părăsit țara în ultimul deceniu, într-unul dintre cele mai ample fluxuri migratorii din istoria recentă a Americii Latine. În același timp, viitorul statului depinde de capacitatea sa de a reconstrui încrederea în instituții și de a găsi un echilibru între resursele sale naturale și stabilitatea politică.

Surse:

https://www.britannica.com/place/Venezuela

https://www.bbc.com/news/world-latin-america-19649648

https://www.unhcr.org/emergencies/venezuela-situation

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cine a fost soția lui Shakespeare? Întrebările la care istoria nu poate răspunde

Istoria migrației umane, rescrisă cu o nouă descoperire

Descoperirea care rescrie istoria: Noul Regat al Egiptului ar fi început mai târziu decât s-a crezut

Un studiu rescrie istoria: Ce s-a descoperit despre bărbații monarhi?