Cine a inventat pașaportul și cine este considerat primul posesor cunoscut al unui document asemănător

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Pașaportul pare o invenție modernă, legată de aeroporturi, controale de frontieră și cipuri biometrice. Ideea unui document care îi permite unei persoane să traverseze în siguranță un teritoriu este însă mult mai veche.

Documentul actual nu a fost inventat într-un singur moment și nici nu poate fi atribuit unei singure persoane. El este rezultatul unei evoluții îndelungate, de la scrisorile de liberă trecere ale conducătorilor antici la carnetele standardizate după Primul Război Mondial.

Cine a avut primul document asemănător pașaportului

Unul dintre cele mai vechi exemple cunoscute este menționat în Cartea lui Neemia. În jurul anului 445 î.Hr., Neemia, un demnitar evreu aflat în slujba regelui persan Artaxerxes I, a primit scrisori care îi permiteau să traverseze în siguranță provinciile imperiului în drumul spre Ierusalim.

Acestea nu erau pașapoarte în sensul actual. Nu confirmau cetățenia titularului și nu aveau fotografie, termen de valabilitate sau pagini pentru vize. Erau permise regale de liberă trecere, prin care autorităților locale li se cerea să îi asigure lui Neemia trecerea și protecția.

Din acest motiv, Neemia este prezentat uneori drept primul posesor cunoscut al unui document asemănător pașaportului, nu drept primul titular cert al unui pașaport. Relatarea provine dintr-un text biblic, iar scrisorile originale nu s-au păstrat.

De ce este Henric al V-lea asociat cu apariția pașaportului

În Europa medievală, monarhii emiteau documente de liberă trecere pentru mesageri, negustori, diplomați și alți călători. Prin ele, conducătorul solicita ca titularul să fie lăsat să treacă și, uneori, să primească protecție în teritoriile străine.

În Anglia, asemenea documente au fost menționate într-o lege adoptată în 1414, în timpul regelui Henric al V-lea. Din acest motiv, monarhul este descris uneori drept inițiatorul pașaportului modern. Formularea trebuie însă privită cu prudență: Henric al V-lea nu a inventat ideea documentului de călătorie, ci a contribuit la organizarea folosirii sale în Anglia.

Cel mai vechi pașaport britanic despre care autoritățile afirmă că s-a păstrat a fost emis la 18 iunie 1641 și semnat de regele Carol I. Prezentarea oficială a guvernului britanic nu precizează cui i-a fost eliberat.

Când a apărut pașaportul modern

Pașaportul sub forma carnetului familiar astăzi a apărut mult mai târziu. În octombrie 1920, după Primul Război Mondial, o conferință organizată la Paris sub egida Ligii Națiunilor a adoptat recomandări privind forma și conținutul documentelor de călătorie.

Modelul propus avea forma unui carnet și cuprindea informații despre identitatea titularului, descrierea fizică a acestuia și spații pentru vize. Nu toate statele au aplicat imediat aceleași reguli, dar conferința a reprezentat un pas decisiv spre standardizarea internațională a pașaportului.

În prezent, standardele tehnice pentru documentele de călătorie sunt stabilite de Organizația Aviației Civile Internaționale. Pașapoartele biometrice conțin un cip pe care sunt stocate datele titularului și imaginea facială.

Pașapoarte care au schimbat istoria călătoriilor

Cel mai vechi precursor cunoscut este reprezentat de scrisorile de trecere primite de Neemia de la regele persan Artaxerxes I, în jurul anului 445 î.Hr. Existența lor este cunoscută din relatarea biblică, nu din păstrarea documentelor originale.

Începutul pașaportului britanic este legat de documentele de liberă trecere menționate în legea engleză din 1414, adoptată în timpul domniei lui Henric al V-lea.

Cel mai vechi pașaport britanic păstrat, potrivit autorităților britanice, a fost emis la 18 iunie 1641 și poartă semnătura regelui Carol I. Numele titularului nu este precizat în prezentarea oficială.

Pașaportul modern standardizat își are originile în recomandările adoptate la Conferința Ligii Națiunilor din 1920. Acestea au contribuit la răspândirea formatului de carnet, cu pagini pentru datele titularului, vize și ștampile.

Pașaportul Nansen a fost introdus în 1922 pentru refugiații și apatrizii care nu puteau obține documente de la un stat. Numit după exploratorul și diplomatul norvegian Fridtjof Nansen, documentul a fost recunoscut, în timp, de zeci de țări și le-a permis multor oameni să traverseze legal frontierele.

Care este cel mai puternic pașaport din 2026

Conform ediției Henley Passport Index publicate în iulie 2026, Singapore ocupa primul loc, cu acces în 192 de destinații fără obținerea prealabilă a unei vize. Clasamentul compară 199 de pașapoarte și este realizat pe baza datelor furnizate de Asociația Internațională de Transport Aerian.

Pozițiile se pot modifica în cursul anului, deoarece statele introduc sau elimină obligația de viză. Un pașaport puternic nu garantează nici intrarea într-o țară. Poliția de frontieră poate refuza accesul dacă persoana nu îndeplinește condițiile referitoare la scopul și durata călătoriei, resursele financiare sau biletul de întoarcere.

Printre cele mai greu de obținut pașapoarte

Nu există un clasament oficial al pașapoartelor cel mai greu de obținut. Dificultatea se referă, în realitate, la dobândirea cetățeniei care permite solicitarea documentului.

Pașaportul Vaticanului

Cetățenia Vaticanului nu poate fi obținută prin simpla stabilire în micul stat, prin investiții sau după acumularea unui anumit număr de ani de rezidență. Ea este acordată în principal persoanelor care îndeplinesc anumite funcții pentru Sfântul Scaun sau Statul Cetății Vaticanului, printre care cardinali, diplomați, membri ai Gărzii Elvețiene și unii angajați.

În majoritatea cazurilor, cetățenia este legată de funcția exercitată și încetează odată cu aceasta. Vaticanul emite pașapoarte obișnuite pentru cetățenii săi, în timp ce Sfântul Scaun emite pașapoarte diplomatice și de serviciu pentru persoanele care îl reprezintă.

Pașaportul statului Bhutan

Constituția Bhutanului prevede pentru naturalizare cel puțin 15 ani de ședere legală, cunoașterea limbii dzongkha și familiarizarea cu istoria, cultura și tradițiile țării. Solicitantul trebuie să îndeplinească și condiții privind conduita și loialitatea față de stat. Chiar dacă cerințele sunt îndeplinite, acordarea cetățeniei nu este automată, decizia finală aparținând regelui.

Pașaportul chinez

Legea permite naturalizarea străinilor care au rude apropiate chineze, sunt stabiliți în China sau prezintă alte motive considerate legitime. Criteriile sunt formulate general, iar aprobarea rămâne la aprecierea autorităților. China nu recunoaște dubla cetățenie, astfel încât persoana naturalizată nu își poate păstra cetățenia străină.

Pașaportul din Liechtenstein

În procedura obișnuită, dobândirea cetățeniei poate presupune o perioadă foarte lungă de rezidență. Solicitantul trebuie să demonstreze integrarea și cunoașterea limbii germane, iar în anumite proceduri comunitatea locală are un rol în acceptarea viitorului cetățean. Populația redusă și controlul strict al stabilirii în principat fac ca drumul spre cetățenie să fie dificil.

Pașaportul nord-coreean

Pentru un străin, dobândirea cetățeniei nord-coreene este practic inaccesibilă printr-o procedură obișnuită. Nici pentru cetățenii țării deținerea unui pașaport nu înseamnă libertate de călătorie: plecarea în străinătate este strict controlată și necesită aprobarea statului. Lipsa transparenței nu permite compararea procedurii cu sistemele de naturalizare din alte țări.

Țări care acordă cetățenia prin investiție:

La polul opus se află statele care permit dobândirea cetățeniei prin contribuții financiare, achiziții imobiliare sau alte investiții aprobate. Procedura poate dura câteva luni și, în anumite programe, nu presupune stabilirea permanentă în țara respectivă.

Plata sumei minime nu garantează însă aprobarea. Solicitanții sunt verificați în privința identității, antecedentelor, provenienței banilor și eventualelor riscuri de securitate. La investiție se adaugă taxe administrative, costuri de verificare și sume suplimentare pentru membrii familiei.

Vanuatu

Vanuatu administrează unul dintre cele mai rapide programe de cetățenie prin investiție, cu o contribuție minimă de aproximativ 130.000 de dolari pentru un solicitant. Termenul de soluționare nu este garantat. Pașaportul și-a pierdut o parte dintre avantajele de călătorie după ce Regatul Unit a introdus obligativitatea vizei pentru cetățenii din Vanuatu, iar Uniunea Europeană a suspendat regimul de călătorie fără viză.

Dominica

Dominica permite solicitarea cetățeniei în schimbul unei contribuții de cel puțin 200.000 de dolari la Fondul de Diversificare Economică. O altă variantă este investiția într-un proiect imobiliar aprobat de autorități. Solicitanții sunt supuși verificărilor privind identitatea, antecedentele și proveniența banilor.

Antigua și Barbuda

Antigua și Barbuda oferă mai multe variante, printre care o contribuție minimă de 230.000 de dolari sau investiția într-un proiect imobiliar aprobat. Persoanele care primesc cetățenia trebuie să petreacă cel puțin cinci zile în țară în primii cinci ani.

Grenada

Grenada acordă cetățenia în schimbul unei contribuții de la 235.000 de dolari sau al unei investiții într-un proiect imobiliar autorizat. Cetățenii Grenadei pot solicita viza americană E-2 dacă realizează o investiție eligibilă în Statele Unite, însă acordarea vizei nu este automată.

Saint Lucia

Programul din Saint Lucia pornește de la o contribuție de 240.000 de dolari. Există și alte variante de investiție aprobate de stat. Durata procedurii depinde de complexitatea dosarului și de rezultatul verificărilor efectuate asupra solicitantului.

Saint Kitts și Nevis

Saint Kitts și Nevis administrează cel mai vechi program modern de cetățenie prin investiție, lansat în 1984. Contribuția minimă este de 250.000 de dolari. Autoritățile verifică proveniența banilor și antecedentele solicitanților, iar interviul este inclus în procesul de evaluare.

Turcia

Turcia permite dobândirea cetățeniei prin cumpărarea unei proprietăți în valoare de cel puțin 400.000 de dolari. Imobilul trebuie păstrat minimum trei ani. Există și alte variante, precum depunerea sau investirea a cel puțin 500.000 de dolari în formele prevăzute de legislație.

Sumele menționate reprezintă pragurile financiare de bază și pot fi modificate de autorități. Costul final este mai mare după includerea taxelor de analiză, a verificărilor de integritate, a onorariilor și a membrilor familiei. Niciun intermediar privat nu poate garanta aprobarea sau eliberarea documentului într-un termen fix.

Cetățenia prin investiție nu este o „viză de aur”

Cetățenia prin investiție poate conduce direct la naturalizare și la obținerea pașaportului, dacă dosarul este aprobat. Așa-numita „viză de aur” oferă, de regulă, un drept de ședere. Cetățenia poate fi solicitată ulterior numai dacă sunt îndeplinite condițiile legale, inclusiv perioada de rezidență, acolo unde aceasta este obligatorie.

Nici expresia „cumpărarea unui pașaport” nu este exactă juridic. Investitorul solicită cetățenia printr-un program prevăzut de lege, iar pașaportul poate fi emis numai după aprobarea cererii de cetățenie.

Cine deține cele mai multe pașapoarte

Nu se știe cine deține cele mai multe pașapoarte valabile din lume. Nu există un registru internațional al cetățeniilor multiple, iar legislațiile statelor diferă. Unele surse din industria migrației prin investiții vorbesc despre o persoană cu opt cetățenii, dar presupusul record nu a fost verificat independent și identitatea persoanei nu a fost făcută publică.

Guinness World Records recunoaște o categorie diferită: cea mai mare colecție de pașapoarte și documente de călătorie vechi. Recordul îi aparține belgianului Guy Van Keer, care a adunat 8.110 documente. Acestea sunt obiecte de colecție, nu pașapoarte valabile emise pe numele său.

Știați că?

Regele Charles al III-lea nu deține pașaport britanic, deoarece documentele sunt eliberate în numele său. Ceilalți membri ai Familiei Regale au nevoie de pașaport atunci când călătoresc.

Roșul, albastrul, verdele și negrul sunt cele mai întâlnite culori ale pașapoartelor, dar nu există o regulă internațională care să oblige statele să aleagă o anumită culoare pentru copertă.

Simbolul dreptunghiular imprimat pe coperta unui pașaport arată că documentul conține un cip biometric compatibil cu standardele internaționale.

Un document de călătorie emis de Organizația Națiunilor Unite, numit laissez-passer, poate fi folosit de anumite persoane în misiuni oficiale. Nu este un pașaport național și nu oferă automat acces fără viză.

Surse:

https://www.royal.uk/encyclopedia/passports

https://immigrantinvest.com/insider/most-difficult-citizenships/

https://www.henleyglobal.com/passport-index/ranking

Vă mai recomandăm să citiți și:

Drumul până la serviciu în Europa: care sunt țările cu cel mai mult timp pierdut în trafic?

Care sunt țările europene în care se muncește cel mai puțin?

Legătura dintre avuție și sănătate: ratele obezității stagnează în țările bogate, dar cresc în țările în curs de dezvoltare

Țările în care ești plătit să te muți în 2026