Prima pagină Cultura

Despre berserkeri si alte mituri vikinge

Adrian Nicolae | 01.08.2010 | ● Vizualizări: 8443
Despre berserkeri si alte mituri vikinge     Berserkeri, Scandinavia, viking, rege, razboi, droguri, frenezie, urs, lup, crestin, zoomorf, varingieni, Bizant + zoom
Galerie foto (8)

Nicicand in istorie nu au existat razboinici mai fiorosi si mai temuti decat berserkerii scandinavi. Intr-o societate in care cultul luptatorului nordic era adanc inradacinat in constiinta oamenilor si in care pana si poemele de dragoste contineau liste ale dusmanilor ucisi pe campul de lupta, o clasa razboinica fara egal avea sa se ridice, socand prin violenta pana si pe cei mai incercati dintre vikingi.

Se spune despre berserkeri ca arfi fost posedati, ca se aruncau in lupta ignorand orice pericol,goi sau acoperiti de blanuri, urland asemeni animalelor salbatice,muscandu-si armele si atacand tot ceea ce la statea in cale. Demulte ori, in frenezia luptei, se intampla ca unii dintre ei sa senapusteasca asupra unui copac sau asupra unei stanci pe care oconfundau cu dusmanul, sau sa ucida fara discriminare pe adversariisau aliatii din jurul lor. Teroarea nascuta din furia lorincontrolabila (numita berserkergang) avea sa devinalegendara si chiar sa fie asociata, in mod gresit, tuturorrazboinicilor vikingi.

Despre salbaticii berserkeri

Primele mentiuni despre temutiirazboinici nordici apar in creatiile medievale scandinave, asanumitele saga, opere eroice sau istorice aparute, cu precadere, lasfarsitul primului mileniu si inceputul celui de al doilea.Poate cel mai vechi document cunoscut, in care suntpomeniti berserkerii, este Haraldskvaedi (Hrafnsmal), poemistoric viking din secolul IX, scris de catre poetul ThorbiornHornklofi in cinstea primului rege al Norvegiei, HaraldFairhair. Aici este mentionat grupul luptatorilor de elitaal lui Harald, Ulfheonars - cei acoperiti de blanuri de lup -,denumire din care se pare ca a derivat si cea de berserker,insemnand "cel care poarta blanuri de urs". De altfel, se pare calegatura totemica dintre razboinicii nordici si cele douasalbaticiuni era una extrem de puternica, atata vreme cat, pecampul de lupta, berserkerii imprumutau ferocitatea sicomportamentul acestora, pana acolo incat erau confundati cuanimalele salbatice.





Un astfel de comportament este descris pe larg si in Ynglingasaga, opera din secolul al XIII-lea, apartinand poetuluiSnorri Sturluson, o veritabila enciclopedie a vechilor reginordici. Desi creatia a aparut in 1225, se pare ca aceasta ar avearadacini mult mai vechi, fiind asociata cu poemulYnglingatal, aparut cu 400 de ani mai devreme si careeste, de asemenea, o insiruire a regilor nordici din primadinastie, cea de Yngling. Aici, berserkerii sunt asociati zeuluisuprem din mitologia scandinava, Odin, si sunt descrisi asemeneaunor fiinte cu puteri supranaturale: "Iata barbatii luiOdin, inaintand fara armura, muscandu-si scuturile asemeneacainilor turbati sau lupilor. Sunt puternici ca ursii sau tauriisalbatici, pot omori oameni doar cu suflarea si nici fierul, nicifocul nu ii poate atinge".

Una dintre cele mai interesante poeme, este cel dedicatrazboinicului-poet, Egil Skallagrimsson. Scris in primii ani aisecolului al XIII-lea, probabil tot de catre Snorri Sturluson,poemul ofera o imagine extrem de elaborata asupra unui personajcare se autointituleaza "ultimul berserker". De fapt, Egileste prezentat ca fiind nepotul lui Kveldulf, unul dintre cei maitemuti ulfheoini sau berserkeri din istoria Scandinaviei, desprecare legendele spun ca avea capacitatea de a se transforma in lupsau urs, asemenea varcolacilor. Atat Egil cat si tatalsau, Skalla-Grimm, apar in descrieri ca niste personaje irascibilesi violente, ale caror accese de furie incontrolabila ii aruncauadeseori in lupta, unul asupra celuilalt.



Comportamentul violent al berserkerilor s-a dovedit prea mult chiarsi pentru societatea vikinga, cea care ii va repudia si ii va silisa traiasca in afara comunitatilor. Temutii razboinici nu mai erauinvocati decat cu prilejul razboaielor, acolo unde erau folositi ingrupuri de cate 12, ca trupe de soc care sa creeze brese inrandurile inamicilor sau care sa sustina trupele aliate care dadeausemne de slabiciune. Ordinul avea sa fie interzis in 1015 de catreregele Erikr Hakonarson, desi aveau sa treaca inca 100 de ani panacand grupurile organizate de berserkeri sa dispara pentrutotdeauna.

Misterele razboinicilor

Nu s-au pastrat informatii despremodalitatile in care temutii luptatori nordici puteau atinge stareade berserkergang, furia nestavilita care ii mana in orice lupta,indiferent de pericole. Se stiu, in schimb, simptomele pe care lemanifestau acestia inainte de batalie si dupa aceasta.Vechile texte nordice ii descriu ca pe niste hibrizi om-lupsau om-urs care, in accese de frenezie, isi muscau armele siscuturile inaintea luptei, se inroseau puternic la fata, urlauasemenea salbaticiunilor si nu simteau durere, fiind capabili salupte chiar si dupa ce primisera lovituri groaznice. Odataincheiata batalia, berserkerii iesiti din transa sufereau deslabiciune, dureri puternice de cap si amnezii partiale. Seintampla chiar ca unii dintre ei sa nu supravietuiasca unorasemenea stari, Nici astazi nu exista o explicatie clara asupraacestor fenomene desi au fost lansate numeroase teorii cu privirela cauzele care puteau determina un asemenea comportament.

Cea mai cunoscuta ipotezaeste cea a inducerii starii de nebunie prin intermediul drogurilor.Se stie ca nordicii cunosteau proprietatile ciupercilorhalucinogene, asa cum sunt cele din specia Amanita muscaria, fiindposibil ca acestea, consumate in amestecuri cu alcool, in cadrulunor ritualuri sacre, sa poata induce starea de frenezie din timpulluptelor. Testele efectuate in laboratoarele de medicinaau infirmat insa teoria, demonstrand ca asemenea practici ar fidus, mai degraba, la o slabire a organismului si o pierderesemnificativa a capacitatilor de lupta ale celor implicati.

O alta teorie cunoscuta este cea a autoinducerii starilor de furieextrema prin practici rituale. De altfel, se pare caberserkerii traiau in clanuri separate in care nu puteauintra decat cei initiati. Majoritatea celor care reuseausa acceada in grupul razboincilor deveneau in mod automat adeptifanatici ai zeului Odin ale carui insusiri la capatau. Probabil cade aici a plecat si ideea transformarii acestora in diferitesalbaticiuni, caracteristica pe care numai Odin o avea din intregpanteonul germanic. O mare parte dintre berserkeri primeau dupainitiere cognomenul Bjorn sau derivate ale acestuia, care insemnau"urs". In Grettirs saga, un alt poem scandinav, este descris unproces de accedere in clanul berserkerilor, proces in caretinerilor li se aruncau armele in vizuina unui urs. Acestiaerau obligati sa infrunte si sa ucida animalul din blana caruiaurmau sa isi confectioneze hainele caracteristiceordinului.



Un exemplu in favoarea autoinducerii starii de nebunie prinpractici rituale il constituie si cartea imparatului bizantinConstantin al VII-lea, De Ceremoniis aulae Byzantinae (Carteaceremoniilor la Curtea Bizantina). Acesta pomeneste despre unritual practicat de catre membrii garzii varingiene (gardaimperiala bizantina formata exclusiv din razboinici scandinavi), incare luptatorii executau dansuri misterioase, imbracati in piei deanimale si purtand masti cu motive zoomorfe.

Disparitia berserkerilor

Nu se stie exact momentul in careau aparut berserkerii ca parte distincta a armatelor nordice. Separe ca o prima forma de manifestare a acestora au descris-oromanii. Tacitus mentioneaza ca in momentul invadariiGermaniei de catre trupele imperiale, latinii au fost intampinatide razboinici impunatori care nu numai ca isi acoperea tot corpulin culori amenintatoare si blanuri de animale, dar uzau si de oferocitate naturala, asa cum numai salbaticiunile pot avea. Dealtfel, Roma a renuntat la ideea de a cuceri triburile germanice,dupa o serie de infrangeri rasunatoare. In schimb, estecunoscut momentul in care ordinul razboinicilor a fost trecut inilegalitate; anul 1015. Motivele pentru care acestia au fostinterzisi sunt incerte, desi este posibil ca o mare influenta sa ofi avut duelurile clasice vikinge, holmgang, care au fost interzisein acelasi an.



Se pare ca astfel de infruntari intre razboinicii nordici erau desintalnite in acea perioada. Ba mai mult, erau guvernate de legistricte astfel incat, orice barbat care refuza o provocare eraconsiderat nu numai un las, dar si un infractor. Regulile eraudestul de simple. Cei doi luptatori luptau in fata martorilor, pe oinsula sau intr-un spatiu special amenajat. Fiecare dintre ei aveadreptul sa foloseasca trei scuturi. Loviturile erau aplicate perand, una cate una de fiecare parte, pana cand unul dintrecombatanti isi pierdea toate scuturile, moment in care era nevoitsa respinga loviturile adversarului cu propriile arme. Dacainitial duelurile se incheiau la prima varsare de sange, pentru ase evita pierderile inutile de vieti, si aveau ca miza trei monedede argint, se pare ca la sfarsitul primului mileniu, acestea nu seopreau decat in momentul in care unul dintre combatanti era ucis,iar celalalt primea drepturi depline asupra familiei si bunuriloracestuia.

A fost momentul in care berserkerii descoperisera cea mai laindemana metoda de imbogatire. Cum foarte putini dintre razboiniciivikingi le puteau face fata, holmgang se transformase intr-oadevarata afacere pentru luptatorii de elita. Duelurile sipracticile berserkerilor au fost interzise oficial de catre regeleEirikr Hakonarson, desi ele au continuat sa fie practicate insecret pana in secolul al XII-lea. O alta lege careprevedea exilul pentru orice manifestare sau adunare aberserkerilor a fost Codul Crestin Islandez, cel care vedea inastfel de practici, ramasite ale ritualurilor pagane si alevrajitoriei. De altfel, multi dintre urmasii razboinicilornordici aveau sa fie capturati, torturati si ucisi in urmarefuzului lor de a renunta la vechiul cult al lui Odin in favoareareligiei crestine.

CITESTESI: