Prima pagină Cultura

Cetatile SOARELUI

Daniel Nicolescu | 10.14.2008 | ● Vizualizări: 621
Cetatile SOARELUI     Machu Picchu, Taj Mahal, Petra, Cuzco, Tikal, vestigii, arhitectura, civilizatii, cetate sacra, incasi, mayasi + zoom
Galerie foto (6)

Fie ca le consideram parte din selectia restransa a minunilor lumii (Machu Picchu ar putea fi alaturata listei de sapte, din care mai fac parte Marele Zid Chinezesc, cetatea Petra si Taj Mahal-ul) sau doar din cea largita (Cuzco si Tikal figureaza in majoritatea antologiilor care atesta geniul arhitectonic al umanitaii, de la piramidele egiptene, la cambodgianul Angkor Vat), misterioasele cetai heliolitice incase, mayase sau aztece din America Latina sunt, toate, o anticamera a vesniciei, o punte spre cer si spre lumea de sperante si iluzii a zeilor din jurul Soarelui. Daniel Nicolescu le-a privit indeaproape.

Machu Picchu

El Dorado?

Despre cetatea sacra a incasilor, aflata pe piscurile Anzilor, acolo unde doar condorii se incumeta sa-si falfaie aripile, poetul Pablo Neruda spunea: „Machu Picchu este o calatorie spre pacea sufletului, spre contopirea eterna cu intreg Cosmosul, acolo ne simtim propria fragilitate. Este una dintre cele mai mari minuni ale Americii. Este un port al fluturilor aflat in epicentrul marelui cerc al vietii.“ Pe 24 iulie 1911, exploratorul Harold Bingham, plecat in cautarea cetatii pierdute a incasilor (a carei misterioasa existenta ii fusese atestata de un document despre Inca Libre, Manco Capac II), este parasit de insotitorul lui, un reprezentant al guvernului peruvian, dupa ce trecusera impreuna de apele vrajmase ale raului Vilcanota. Mai departe, calauza ii va fi un pusti de zece ani, care il poarta din terasa in terasa, printre liane si lighioane, piscuri de cremene si hartoape, pe carari ce ajung pana la 4.300 de metri si se reped apoi la vale, spre verdeata de nepatruns a junglei subtropicale. Deodata, exploratorul este in sfarsit recompensat pentru chinurile drumului: „In fata mea se aflau cele mai frumoase ruine incase pe care le-am vazut vreodata. Zidurile se zareau anevoie, pentru ca arborii si muschiul crescut in devalmasie sute de ani acopereau pietrele. Cand m-am apropiat, am vazut ca toate cladirile, facute din blocuri albe de granit, erau admirabil conservate. Am vazut templele, salasurile regale, sarcofagele si stelele funerare, o piata uriasa... Mi se parea ca traiesc un vis.“ Considerat a fi El Dorado, cetatea pe care spaniolii o urmarisera in fanteziile lor podite cu aur secole la rand, llaqta, orasul sacru, a fost construit din ordinul marelui inca Pachacutec intre doua varfuri golase: la sud, Machu Picchu („Stravechiul munte“, in limba quechua), iar la nord Huayna Picchu („Muntele cel tanar“). Pozitia acestui ansamblu urban (cel mai recent descoperit din intreaga arie mezo- si sud-americana), arhitectura cladirilor si cadrul natural alcatuiesc una dintre cele mai stupefiante privelisti de pe suprafata batranei Terra.

Cuzco

Buricul lumii



Potrivit lui Garcilaso de la Vega (primul cronicar al stravechiului oras si cel dintai scriitor peruan atestat), Cuzco era „Roma incasilor“, capitala imperiala absoluta. Cuzco, de altfel, inseamna in limba quechua „Buricul lumii“ (Qusqu). Luand ca referinta Plaza de Armas (Piata Armelor), orasul, aflat la 120 km departare de Machu Picchu, se situeaza la inaltimea de 3.350 de metri. Si aici ti se taie respiratia, insa motivele de natura estetica ale socului sunt coroborate cu cele de natura biologica: la aceasta altitudine, aerul este extrem de rarefiat. Capitala Imperiului Incas a fost descoperita de conchistadori in anul 1533, cand pe strazile sale falnice Francisco Pizarro ar fi putut vedea plimbandu-se circa 100.000 de oameni. Trasatura cea mai frapanta a ansamblului este arhitectura cladirilor, care, pe de-o parte, sta marturie a geniului incas (stravechile ansambluri arhitecturale sunt realizate din blocuri uriase de piatra, potrivite unele intr-altele fara nici o urma de mortar) si, pe de alta parte, exprima cea mai puternica fuziune intre culturile incasa si spaniola. Legenda spune ca orasul a fost intemeiat in secolele al XI-lea si al XII-lea, de catre Manco Capac si Mama Oqlo, dupa nasterea lor din lacul Titicaca. Primind de la Wiracocha, zeul Soarelui, un sceptru de aur, Manco l-a implantat in solul fertil pe care a fost edificat orasul. Chiar daca au distrus o buna parte dintre cladirile ridicate in timpul regelui Pachacutec („Cel care face sa se invarta lumea“), spaniolii au incercat si solutia asimilarii, ingaduindu-i pe vechii locuitori alaturi de ei si construind, prin hibridizare, numeroase edificii tipic baroce, pe temeliile preexistente. Cele mai splendide exemple de arhitectura mixta au ramas, pana azi, biserica El Triunfo, biserica La Compania (construita in secolul al XVIII-lea pe locul marelui palat incas Amaru Cancha) si biserica La Merced, una dintre cele mai frumoase de pe teritoriul peruvian. Pe Calle Loreto se ridica, deasupra vestigiilor unui alt lacas sacru al incasilor, manastirea Santa Catalina, un spatiu unde, cu cinci secole in urma, erau inchise, departe de ispitele lumesti, circa 3.000 de femei si fete, alese pe spranceana, pe criterii de frumusete si de noblete a sangelui.

Tikal

Cetatea mortilor din inima junglei

Tikal (sau Tik’al, potrivit ortografiei curente) a devenit cea mai importanta cetate mayasa din Peninsula Yucatan exact in vremea in care Copan si Palenque, alte doua orase mayase de prim rang, ajungeau la apogeul splendorii. Desi a fost descoperita in 1848, arhivele guatemaleze fac aluzie la niste calatori „care se hotarasera sa se stabileasca in Tikal in decursul secolului al XVIII-lea“. In mijlocul junglei, in plina vegetatie luxurianta, se intinde o zona relativ plana, de 60 de kilometri patrati, unde au fost descoperite 3.000 de edificii. Cercetarile arheologice vorbesc despre 1.100 de ani de constructii neintrerupte, care acopera perioada preclasica a Tikal-ului (inceputa in jurul anului 600 i.Hr.) si cea clasica, intinsa intre anii 250 si 900 d.Hr. Aceasta ultima data consemneaza caderea cetaii si parasirea ei de catre fostii locuitori. Supranumita si Cetatea Mortilor, datorita numeroaselor vestigii funerare, asezarii i se spunea, in perioada de glorie, Mutal sau Yax Mutal, ceea ce, metaforic, insemna „Prima profetie“. Cercetatorii estimeaza ca, in aceasta era de maxima prosperitate, populatia orasului ar fi putut ajunge la 200.000 de persoane. Chiar daca sapaturile arheologice au scos la iveala doar o parte dintre comorile arhitecturale de aici, obiectivele deja vizitabile spun multe despre civilizatia mayasa. Cele mai insemnate monumente sunt piramidele cu sase etaje, care au in varf un templu. Ele au fost clasificate geografic de catre primii exploratori si se numesc Templul Marelui Jaguar (construit in anul 695), Templul III (anul 810, cel mai inalt edificiu al sitului) si Templul IV (cu o inaltime de 72 de metri, ridicat in anul 720). Vechea cetate mai dezvaluie vestigii ale palatelor regale, piramide mai mici, resedinte si monumente din piatra sculptata. Sapaturile au scos recent la iveala si ceea ce pare a fi fost o uriasa inchisoare (avand, la origine, gratii de lemn la ferestre), precum si mai multe terenuri pentru jocul cu mingea. Introdus in Patrimoniul Mondial al Umanitaii de catre UNESCO, situl beneficiaza, incepand cu anul 1951, de o pista de aterizare, construita in preajma ruinelor, fapt ce il face astazi lesne vizitabil. Pana in acel moment, accesul in Tikal se facea pe spatele catarilor, dupa zile lungi de mers prin jungla.

Text de Daniel Nicolescu

Foto: Northfoto, Red Dot, Photoland

Citeste alte articole pe aceeasi tema:

Palenque, Cetatea Marilor Ape

Guatemala inima celor doua Americi

21 decembrie 2012 – Apocalipsa sau coincidenta?