Prima pagină Cultura

Mata Hari, o regina din Belle Epoque

Daniel Nicolescu 11.17.2008 | ● Vizualizări: 5728
Mata Hari, o regina din Belle Epoque     Mata Hari, spioana, razboi, belle epoque, inselaciune, spionaj, informatii + zoom
Galerie foto (5)

Cea dintai Frumoasa care a tradat increderea unui barbat a fost Eva. Ce a urmat, ar putea spune misoginii, nu este decat o serie lunga de repetitii, cu scheme tactice diferite, dar cu concluzii asemanatoare, ale primei inselaciuni.

Din dragoste pentru Tezeu, Ariadna uita ca este fiica lui Minos si sora Minotaurului (nu-i vorba, Tezeu razbuna cu varf si indesat neamul barbatesc, abandonand-o pe cea care-i intinsese firul izbavirii si restituind tradarii fibra ei cea mai otravita: nesimtirea). Dalila il tradeaza pe Samson de dragul banilor oferiti de printii filistini, iar vestala Tarpeia, fiica lui Sempronius Tarpeius, numita de Romulus guvernatoare a Capitoliului, isi tradeaza concetatenii – in schimbul unei promisiuni de mariaj cu alesul viselor ei, Sabinus Titus Tatius –, inlesnindu-le sabinilor patrunderea in Roma. Reale (vezi, bunaoara, Catherine von Wattenwil, aristocrata platita cu bani grei de Ludovic al XIV-lea) sau fictive (sa ne gandim la maestra absoluta a lipsei de scrupule, agenta dubla Milady de Winter, din romanul lui Alexandre Dumas, Cei trei muschetari), departe in timp, precum gratiile evocate mai inainte, sau mai aproape de noi (sa ne gandim la Christine Keeler, dansatoare si topmodel, care a fost, in acelasi timp, amanta lui Evgheni Ivanov, secretar al amabasadei URSS la Londra, si a ministrului britanic John Profumo, provocand demiterea acestuia din urma), femeile-spion care tradeaza in asternuturi, umplu scena istoriei si literaturii si fac culisele acesteia neincapatoare.

Ochiul Aurorei

Probabil insa ca faima cea mai stralucitoare de agenta dubla („printesa, curva, indragostita, aventuriera“, ca sa folosim caracterizarea pe care i-a facut-o Phillipe Collas, unul dintre cei mai devotati si, cum o sa vedeti, mai direct implicati biografi ai sai) a avut-o Mata Hari, personaj intrat, la inceputul secolului trecut, din istorie direct in mit, gratie unor alte legendare figuri feminineGreta Garbo, Marlene Dietrich, Jeanne Moreau, Sylvia Kristel sau Maruschka Detmers –, care i-au imprumutat propria lor personalitate pe scena, pe marele ecran sau la televiziune. Nu in ultimul rand si datorita numeroaselor biografii, romantate sau cu profil istoric, care i-au fost dedicate in decursul vremii. Desi concluziile acestora au fost adesea contradictorii, uneori chiar la modul flagrant (Mata Hari a fost fie spioana fara sa vrea, fie agent subtil si ticalos, fie o simpla indragostita de viata), toate incep asa: „Mata Hari, pe numele ei adevarat Margaretha Geertruida Zelle, s-a nascut in 1876, ca fiica a unui palarier cu dare de mana din Leeuwarden, Olanda. Numita de apropiati M’greet, fata este isteata-brici, are un trup zvelt si plin de nuri si o nuanta a tenului care ii face pe multi sa o creada eurasiatica.“

Precocitatea si-o afirma nu in domeniul inteligentei, ci in cel al sex-appeal-ului: intrata in noiembrie 1892 la Scoala Normala din Leyden, este data afara din pricina unei relatii nepotrivite cu directorul institutiei.
Mutata la Haga, unde traieste sub acoperisul unui unchi, Margaretha raspunde, in 1895, anuntului matrimonial facut de un capitan de marina al Armatei Regale din Indii, Rudolph MacLeod, alias John. In acelasi an, relatia celor doi (el are cu 19 ani mai mult decat ea) este oficializata, iar in 1897 li se naste un copil, Norman John. La scurt timp dupa aceea, cuplul pleaca la Toempong, in Indiile Olandeze, la vest de Java, unde tanara si apetisanta soata se lasa ametita de misterele Orientului, de dansurile balineze si de ispitele libertinajului. In 1902, cei doi se intorc in Olanda si, doar cinci luni mai tarziu, divorteaza. In 1903, tanara in varsta de 23 de ani se afla deja la Paris, unde incepe sa-si vanda sarmul ca dansatoare exotica, sub identitatea unei printese javaneze numite Lady MacLeod.

Tot ca printesa din Java, dar sub numele de Mata Hari (Ochiul Aurorei, in dialect javanez), ea da o reprezentatie intr-o sala privata a Muzeului de Studii Orientale din Paris, unde este chemata in seara de 13 martie 1905 de catre bogatul negutator si mecena Emile Guimet. Show-ul se doreste un tablou vivant reprezentandu-l pe Shiva cel cu sase brate in timp ce primeste omagiul exaltat al unei intregi trupe de printese. Cortegiul de frumuseti orientale e condus de Mata Hari, imbracata cu un costum colant de culoarea pielii, din care se revarsa aurarii si jad. Sala este in delir, iar Colette, celebra scriitoare, noteaza cu aer de experta: „Aproape ca nu dansa, dar stia sa se dezbrace progresiv si sa-si miste invaluitor trupul smead, subtiratic si mandru…“ Spectacolul cunoaste un mare succes, iar trupa este invitata la Madrid, la Monte Carlo, la Haga, Viena si Cairo. In fata jurnalistilor de pretutindeni, care o asalteaza, Mata Hari este mai degaba actrita decat dansatoare.“ „M-am nascut in Java, in mijlocul vegetatiei tropicale. Din cea mai frageda copilarie, am fost initiata de preoti in legatura cu semnificatia profunda a acestor dansuri, care, acolo, constituie un adevarat cult.“ Treptat, insa, notorietatea de dansatoare ii este eclipsata coregrafic de numeroase rivale, asa ca tanara incepe sa duca o viata mondena fierbinte, de muza strasnic remunerata, pe parcursul careia colectioneaza puzderie de binefacatori si amanti.

Nemaipomenitele valente ale elementului H21

Dupa ce il intalneste pe seful politiei berlineze si ii devine amanta, acesta o incita sa-si continue activitatile de curtezana si o impinge, se pare, in bratele multor oameni politici, personalitati ale armatei si ale corpului diplomatic. Ca urmare a numeroaselor confesiuni de alcov care i se soptesc in momente fierbinti, Margaretha accepta sa-si inceapa cariera ca spion in serviciile germane sub indicativul H21.
Atunci cand puterile europene intra in razboi, in august 1914, Mata Hari, care vorbeste curent cateva limbi straine, calatoreste de la un capat la altul al Europei, iar in Paris traieste pe picior mare la Grand Hôtel, unde se inghesuie uniformele stralucitoare. La Belle se indragosteste lulea spre sfarsitul anului 1916 de un capitan rus aflat in serviciul Frantei, Vadime de Massloff. Acesta are 21 de ani si ii aminteste, fara doar si poate, de fiul ei, mort la o varsta frageda. Ranit si internat intr-un spital de campanie langa Vittel, frumosul militar rus o atrage irezistibil, pana-ntr-atata incat, pentru a-i putea face o vizita la infirmerie, ea accepta sa-l spioneze pe Kronprinz (desigur, si in schimbul unei retributii considerabile). Cel care va juca rolul de ofiter de legatura (Bestia, cum ii vor spune anumiti biografi ai Frumoasei) este Ladoux, capitanul Ladoux.

Mai mult sau mai putin naiva hetaira descinde in Spania (neutra) ca sa ajunga pe cai ocolite la fruntariile Imperiului German. Aflata intr-o escala la Falmouth, este capturata de Intelligence Service, dar asupra ei,
in ciuda unui interogatoriu foarte sever, nu pot fi gasite probe incriminatorii. Reintoarsa la Madrid, pentru ca drumul spre Germania devenise mult prea periculos, il seduce pe atasatul militar german in Spania, maiorul Kalle, care trimite spre Berlin mai multe telegrame (interceptate de Aliati) unde semnaleaza faptul ca „agentul H21 a fost deosebit de util“. Ca sa-si poata intalni alesul, revine in Franta, unde, pe
13 ianuarie, este arestata de catre capitanul Bouchardon, la hotelul Elysée Palace. Iesind din baie goala, exotica Mata Hari se imbraca in graba si le intinde gardienilor veniti s-o ridice o gramada de bomboane de ciocolata, aflate intr-o casca germana. Pe 24 iulie 1917, este convocata intr-un proces cu usile inchise, in fata celui de-al 3-lea Consiliu Militar de la Palatul de Justitie din Paris. Aparatorul ei, magistrul Clunet (un fost amant), este un reputat expert in materie de drept international, dar, din nefericire, e prea putin familiarizat cu manevrele unei curti criminalistice. Printre martorii acuzarii – iubitul ei Vadim de Massloff…
Curtea, prezidata de locotenent-colonelul Somprou, o declara pe Mata Hari vinovata de colaborare cu dusmanul si o condamna la moarte. Raymond Poincarré, presedintele Republicii Franceze, ii refuza cererea de gratiere.

Un sfarsit extravagant

Margaretha Geertruida Zelle mai este, inca, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei veacului XX. Aflata in serviciul Kaiserului (de la care primise, se pare, niste sume fabuloase), cu aere ademenitoare de vampa si porniri de bravura si ingeniozitate à la James Bond, frumoasa H21 a fost, potrivit ultimelor dezvaluiri documentare, nu atat un dublu agent secret, cat o dubla victima. In primul rand a contraspionajului francez, care, in anul 1917, a lasat sa se creada ca a pus mana pe un mare dusman al patriei, iar in al doilea rand a contraspionajului german, care a predat-o adversarilor ca masura punitiva pentru faptul ca trecuse in serviciul Parisului (din motive cat se poate de putin politice). In fond, o femeie pasionala, cu purtari scandaloase, asediata de propriile drame (abandonata de amant, haituita de un judecator necrutator), dar darza si demna in fata mortii, precum Fecioara din Orléans. „Daca va fi sa ma prabusesc, o voi face cu un suras de profund dispret.“ Acestea au fost vorbele de avertisment ale celei care, in momentul executiei, a refuzat sa fie legata la ochi. 11 gloante si o lovitura de gratie (asigurata de un ofiter de cavalerie) au ostoit setea de sange a populatiei.

Vinovata, dar inocenta

Philippe Collas, autorul volumului Mata Hari, adevarata sa poveste, aparut si la noi in traducere, la Editura Lucman, in 2005, este stranepot al lui Pierre Bouchardon, judecatorul care a instrumentat cazul Mata Hari. Collas incearca sa desparta mitul de realitate si sa restituie adevarata istorie a celei mai faimoase spioane a tuturor timpurilor. „Cine era de fapt Mata Hari?“ se intreaba biograful. Pana in 1950, opinia publica si istoriografii il prezentau pe Bouchardon – care credea, la modul cel mai sincer, ca Mata Hari fusese o fiinta odioasa – ca pe un erou. Dupa aceea, specialistii, in frunte cu Alain Decaux, au inceput sa-l trateze ca pe un ticalos si sa afirme ca procesul fusese trucat: dupa trei ani de razboi si un numar incalculabil de victime, francezii, dornici sa gaseasca tapi ispasitori, i-au aflat pe acestia in randul spionilor, aplicandu-le regimul proceselor din vremea Inchizitiei.

Collas se rafuieste cu ambele versiuni si, afirmand ca adevarul se afla undeva la mijloc, incearca sa rejudece, cu obiectivitate, procesul misterioasei aventuriere: „Mata Hari era, in mod legal, vinovata, ceea ce strabunicul meu a si demonstrat, dar, in acelasi timp, era inocenta din punctul de vedere al legitimitatii.“ Ca sa ajunga la aceasta concluzie, autorul se scufunda in istoria reala, pune datele cap la cap si distruge mitul tesut, intre altii, de catre scenaristi pe baza povestilor carora au fost construite filme de mare succes. „Stiti ca a fost arestata cand spiona pentru francezi? Stiti ca lucra in slujba Parisului folosindu-se de banii Berlinului? Stiti ca a facut toate acestea din dragoste pentru un barbat care avea exact varsta fiului ei asasinat? Stiti ca trupul ei atat de ravnit nu a fost revendicat de nimeni si a ajuns in sala de disectie?“ Urmarit de obsesia acestui inger demonic, dar si de itele intortocheate ale istoriei propriei familii, Collas construieste, intr-o desfasurare de roman politist, un personaj credibil, plin de viata, care, de altfel, a si slujit drept model eroinei din ultimul film dedicat lui Mata Hari. O eroina interpretata, de aceasta data, de Maruschka Detmers – actrita nascuta in Olanda, in localitatea Leeuwarden, ca si Mata Hari.

Text de Daniel Nicolescu

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI