Home » Cultura » Requiem pentru Pavarotti

Requiem pentru Pavarotti

09.06.2010
Intr-o epoca a disolutiei valorilor de toate felurile, cand kitch-ul este aureolat precum o Arta, cand facilul si impostura au ajuns idealuri de masa, iar personaje meschine, de mucava, sunt venerate pe post de Eroi, desi trecut in nefiinta, Luciano Pavarotti se distinge inca precum un cristal orbitor printre gunoaie, un diamant a carui stralucire goneste mizeria moderna ce-l inconjoara. Pavarotti nu a fost, cum poate v-ati grabi sa credeti, cel mai mare tenor al secolului XX – daca Opera ar fi o Imparatie, i s-ar cuveni titlul de Print – ; insa, cu siguranta, a fost si este cel mai iubit cantaret de muzica clasica. Cum a ajuns italianul sa fie ovationat pe stadioane, interpretand si popularizand un gen de muzica aparent elitist si dificil pentru plebe, ramane un mister incifrat in personalitatea sa charismatica. Astazi, 6 septembrie, se implinesc trei ani de la moartea Maestrului, iar acest articol-eseu este un mic omagiu pe care, umili, tinem sa il aducem.

Randuri despre un print al imperiului

Intre multele denumiri / calificative / porecle, chiar, care i
s-au dat secolului XX, poate intra si aceasta – propusa ad
hoc
: „secolul marilor tenori„… Intradevar,
daca primele doua decenii au fost pentru totdeauna marcate de
figura – emblematica – a lui Enrico Caruso (1873 –
1921), a carui voce imperiala face si astazi legea, anii
’80-’90 au stat sub zodia celor „trei mari tenori”: Domingo,
Pavarotti, Carreras
; dintre ei, italianul facea figura de
„lider”: prin statura, prin prestanta (scenica si vocala), prin
larga adeziune a publicului.

Ca sa nu mai vorbim, in aceeasi ordine de idei, de faptul ca, intre
cele doua perioade aproximativ delimitate de mai sus, alti mari
tenori au dominat scena lirica si preferintele publicului:
Benjamino Gigli si Jussi
Björling
, in primul rand, dar si Aureliano
Pertile, Joseph Schmidt, Tito Schipa
ori, mai incoace,
Giuseppe di Stefano si Franco
Corelli.

Radioul, filmul, televiziunea au contribuit – pe masura
dezvoltarii si perfectionarii lor – la propagarea, in cercuri tot
mai largi, a muzicii de opera… Dar ceea ce a adus realmente aceasta
muzica in, cum se zice, casele oamenilor a fost „discul”. Luati
acest termen in sens generic: de la placa de patefon a anilor
de-nceput, la discul de vinil al pick-up-urilor de pe la mijlocul
secolului si pana la CD-urile si DVD-urile zilelor noastre.

Tenorul napoletan Enrico Caruso (1873-1921), socotit si
astazi drept cel mai mare canteret de opera din toate
timpurile

Deschizator de drumuri a fost, si-n aceasta privinta, Enrico
Caruso: in anii, putini la numar, care au trecut de la
inventarea „masinariei” muzicale si pana la moartea artistului, in
1921, marele Caruso a vandut peste un milion de discuri
:
numar aproape incredibil pentru epoca respectiva, si care – judecat
in functie de conditiile de atunci – n-a mai fost intrecut de
nimeni… Decat, se pare, de Pavarotti, in cu totul alte conditii,
insa cand tehnicile de inregistrare, multiplicare si vanzare a
acestui gen de produse cunoscusera o dezvoltare de neimaginat pe
vremea „pionieratului” industriei muzicale.

Ce-a adaugat Pavarotti, la toate acestea?
Raspunsul e simplu: spectacolul popular, translarea muzicii
de opera de pe scena – restransa, elitista, prohibitiva – a marilor
teatre lirice pe scene si in locatii nemaiuzitate pana la
el
: scene si locatii, precum stadioane de fotbal si piete
publice, care faceau posibila participarea in direct (si, cum se
spune, la ore de varf) a mii si mii de spectatori. De iubitori ai
muzicii, pur si simplu… Avizati s-au nu – amanunt fara importanta;
sau, daca vreti, detaliu peste care Luciano a trecut cu
magnificenta de mare senior.

(Aduceti-va aminte si de singurul concert din Romania al
lui Pavarotti
, cel de la Bucuresti, din 1999, cand tenorul
a cantat nu la Opera, ci in aer liber, in fata Casei Poporului: la
dorinta sa expresa, organizatorii au permis accesul liber pe uriasa
peluza a gradinii Parlamentului, din fata scenei, astfel incat zeci
de mii de romani au avut ocazia sa-l urmareasca gratuit).

Asemeni lui Caruso la inceput de secol, si Pavarotti a inuit un
fapt; un paradox, mai bine zis: pe de-o parte, muzica – mai mult
decat oricare dintre arte – presupune / cere, intre creator si
opera sa, existenta unui sistem teoretic a carui
cunoastere ii este indispensabila si care face obiectul unor studii
complexe si tehnice (cerinta obligatorie, intr-o anumita masura, si
pentru interpret). Pe de alta parte, ascultatorul se poate prea
bine lipsi de cunoasterea acestui „sistem”: Lui ii e de-ajuns
simpla, adica sincera, dorinta de a asculta (asa
cum, ca sa risc o comparatie, credinta sincera si profunda in
Dumnezeu se poate dispensa de teologie).

Acest paradox poate fi considerat drept fapt intemeietor
fiind cel care face din muzica un limbaj
universal
: accesibil oricui vrea, pur si simplu, sa
asculte… Exista, si aici, liberul arbitru: cui nu-i place muzica,
si unii pot fi in aceasta situatie, nu asculta. Dar cel (pre)dispus
sa asculte va ajunge, prin rabdare si exercitiu, la o intelegere
superioara a acestei arte.

Arta divina, s-ar putea spune – si nu-i ieftin misticism ceea ce
afirm… Anticii vorbeau despre „muzica sferelor
(referindu-se, cum stim, la „sferele ceresti”); mai aproape de noi,
Eminescu isi incepe un superb sonet cu versurile: „Cand insusi
glasul gandurilor tace, ma-ngana cantul unei dulci evlavii”… Altfel
spus, muzica da glas tacerii primordiale; tacerii de dinainte de
Cuvant.

Acestei muzici i-a slujit, cu nobila daruire, Luciano Pavarotti. A
fost si a ramas el insusi: si pe scena marilor teatre lirice, si-n
concertele populare in care mii si mii de oameni s-au impartasit
din principala calitate a canteretului – bucuria de a
canta.

Si nu putini, dintre cei care l-au ascultat, ar putea spune ca –
impartasindu-se din prea-plinul acestei bucurii – au ajuns sa
indrageasca muzica. S-o inteleaga, chiar. Si, poate, sa si
fredoneze una sau alta din ariile care, pentru multi, raman „ale
lui Pavarotti”: Nessun dorma, La donna e mobile, Recondita
armonia, E lucevan le stelle.

Sa-i spunem si noi: Noapte instelata, iubite print!

Top 10 cele mai populare cantece interpretate de Luciano Pavarotti

10. Volare

Nel blu dipinto di blu, cantec
cunoscut popular si drept Volare, a fost
compus de cantaretul italian Domenico Modugno in 1958.

*

9. Recondita
armonia

Recondita armonia este prima romanta a
operei Tosca de Giacomo Puccini (1858 – 1924);
Tosca a avut premiera la Roma, pe 14 ianuarie 1900.
Personajul Mario Cavaradossi, un pictor, isi compara iubita, pe
nume Tosca, cu femeia pe care o picteaza.

*

8. Una furtiva
lagrima

Una furtiva lagrima este o romanta din
Actul II, Scena VIII a operei L’elisir d’amore de Gaetano
Donizetti (1797 – 1848). Personajul Nemorino o canta atunci cand
afla ca potiunea de dragoste pe care a cumparat-o pentru a o cuceri
pe Adina, dragostea vietii lui, chiar functioneaza.

*

7. Funiculi,
Funicula

Funiculì, Funiculà este un faimos
cantec napoletan scris de jurnalistul Peppino Turco si pus pe note
si stilizat de compozitorul Luigi Denza, in 1880. A fost compus
pentru ceremonia de deschidere a primului funicular de pe Muntele
Vezuviu, cu scopul de a le alunga teama napolitanilor de aceasta
„masinarie infernala” si pentru a o populariza. Funicularul cu
pricina, care – gratie cantecului – s-a bucurat de o popularitate
uriasa, a fost distrus de eruptia Vezuviului din 1941.

*

6.
Caruso

Caruso (Te voglio bene assai) a fost
compus de Luio Dalla, in 1986, in memoria marelui tenor Enrico
Caruso. Cantecul vorbeste despre durerea si patima unui barbat
aflat in pragul mortii, in vreme ce se uita in ochii unei fete care
ii este foarte draga. Cantecul romanteaza, astfel, ultimele zile
din viata lui Caruso, petrecute in Sorrento si Napoli.

*

5. Ave
Maria

Paternitatea celebrei Ave Maria care
pune pe muzica stravechea rugaciune crestina cu acelasi nume este
extrem de disputata intre compozitorul austriac Franz Peter
Schubert (1797 – 1828) si cel francez Charles-François Gounod (1818
– 1893) – ambii, spun unii critici, inspirandu-se, in fapt,
dintr-un preludiu pentru clarinet compus de Bach cu mai bine de 140
de ani inaintea lor. Textul melodiei contine extrase din Noul
Testament, din Evanghelia dupa Luca (1:28): „Bucură-te, ceea care
eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între
femei.”

*

4. E lucevan le
stelle

E lucevan le stelle este aria
pictorului Mario Cavaradossi din cel de-al treilea Act al operei
Tosca de Giacomo Puccini, cantata in momentele in care
personajul principal isi asteapta executia.

*

3. Nessun
Dorma

Nessun dorma este aria din actul final
al operei Turandot a lui Giacomo Puccini (neterminata la
moartea marelui compozitor, in 1924, dar completata de Franco
Alfano). Nessun dorma spune povestea lui Calaf, principele
necunoscut, care se indragosteste la prima vedere de frumoasa, dar
insensibila printesa Turandot. Calaf are totusi o sansa: orice
barbat care doreste sa o ia de soata pe Turandot, trebuie, mai
intai, sa raspunda la trei ghicitori – in cazul unui raspuns
gresit, pretendentul este decapitat.

*

2. La Donna E
Mobille

La Donna E Mobile este cantecul
cinicului duce Mantua din opera Rigoletto (1851) a
pretuitului compozitor Giuseppe Verdi (1813 – 1901). Aria este o
ironie la adresa moravurilor usoare, cu atat mai mult cu cat
personajul, ducele, este un mare fante. Intr-o traducere
aproximativa in limba romana, versurile sunt: „Femeia este
schimbatoare / Precum o pana dusa de vant, / Isi schimba tonul –
dar si gandurile. / Intotdeauna dulce, / Si frumusica, / Cand
plange ori cand rade, – e mereu mincinoasa.”

*

1. O Sole
Mio

O Sole Mio este nu numai cel mai
popular cantec interpretat de Luciano Pavarotti, ci si cea mai
cunoscuta melodie napoletana din toate timpurile. Versurile – care
elogiaza bucuria vietii, a naturii si a iubirii: soarele interior,
metafora a unui suflet curat si plin de dragoste, este chiar mai
puternic decat soarele de pe cer intr-o zi senina – au fost scrise
de poetul napoletan Giovanni Capurro (1859 – 1920), iar muzica a
fost compusa de canteretul si compozitorul (de asemenea napoletan)
Eduardo di Capua (1865 – 1917). In 1980, Pavarotti a castigat
Premiul Grammy pentru cea mai buna interpretare a unei melodii
clasice, O Sole Mio transformandu-l,
practic, dintr-un apreciat tenor al scenelor operelor si teatrelor
lirice intr-un adorat cantaret al tuturor.

Galerie foto: Luciano Pavarotti, o poveste in imagini

„Daca copiii nu sunt familiarizati cu muzica clasica de la o
varsta cat mai frageda, cred ca ceva fundamental formarii lor le
este furat.”

*

„Opera este una dintre cele mai frumoase si mai importante
forme de arta. Ar trebui ascultata si apreciata de intreaga
lume.”

*

„Imi este teama de popularitate? Desigur! Carui om normal nu
i-ar fi?”

*

„Inca din tinerete, am o rivalitate cu mine insumi. Incerc
sa fiu mai bun decat este posibil. Lupt impotriva mea, nu a altor
tenori.”

*

„Vreau sa transmit mesajul muzicii, al minunatei opere, unui
numar cat mai mare de oameni. De aceea, am acceptat sa devin
faimos.”

*

„Sunt un perfectionist si intotdeauna cred ca pot face mai
multe decat am facut.”

*

„De ce muzica de opera trebuie sa fie elitista? Ma scuzati,
eu cred ca muzica clasica este pentru toata lumea.”

*

„Dincolo de toate, sunt un cantaret de opera. Asa isi va
aduce lumea aminte de mine.”

*

CITESTE SI:

DESCOPERA LUMEA IN CARE TRAIESTI!

Iți recomandăm