Prima pagină Cultura

Abraham Norton: împăratul mason al Statelor Unite

Nicu Pârlog 12.08.2011 | ● Vizualizări: 937
Abraham Norton: împăratul mason al Statelor Unite     abraham norton, imparat, statele unite, francmasonerie, monarhie + zoom
Galerie foto (5)

Pentru marea majoritate a oamenilor, Statele Unite ale Americii au fost şi au rămas o entitate statală sub forma unei republici constituţionale federale. Cu toţii ştim că SUA au fost conduse fără întrerupere, de la George Washington la Barack Obama, de către 44 de preşedinţi. Dar dacă printre aceştia s-a strecurat la un moment dat un... împărat?


Împărat "self-made"

Istoria are uneori nişte toane ironice. La fel a fost şi în cazul celui care a reuşit, pentru o scurtă perioadă de timp, să se instaleze în rolul incredibil de Împărat al SUA.
Joshua Abraham Norton, pe numele său complet, a văzut lumina zilei într-o ţară monarhistă prin definiţie - Regatul Unit al Marii Britanii - şi a reuşit să devină una dintre cele mai pitoreşti figuri din istoria Californiei şi a tuturor Statelor Unite.

Abraham Norton s-a născut, se crede, pe data de 8 ianuarie 1814 în Londra, cu toate că unii biografi şi istorici nu au căzut nici astăzi de acord cu privire la data exactă a naşterii sale. La doar 2 anişori, părinţii săi l-au luat cu ei în Africa de Sud. Cercetătorii din Pretoria susţin că părinţii săi erau John Norton şi Sarah Norden, fiica lui Benjamin Norden, un celebru şi bogat comerciant evreu al acelor vremuri.
Succesul părea să-i surâdă încă din tinereţe. În anul 1849, personajul nostru primeşte din partea tatălui său nu mai puţin de 40.000 $, o sumă uriaşă la nivelul acelor ani.
Norton junior se îmbarcă pe un vas cu direcţia San Francisco, unde investeşte masiv în sectorul imobiliar. Norocul pare să nu-l părăsească, astfel încât, în doar un an de zile, acumulează 250.000 $, sumă care-l transformă într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din America.

Înzestrat cu un excelent simţ al afacerilor "Abe" Norton, cum era cunoscut de pe acum printre noii săi concetăţeni californieni, întrevede o nouă oportunitate de afaceri, amplificată de seceta severă care lovise pe atunci China. Mizând pe cererea mare de orez din partea numeroşilor muncitori proveniţi din Orient şi stabiliţi în California, decide să capete monopolul asupra importurilor de orez, ceea ce duce la creşterea astronomică a preţului orezului în San Francisco de la 9 cenţi la 79 cenţi pe kilogram. Când a aflat de sosirea navei Glyde din Peru cu un transport de 91 tone de orez, Norton a cumpărat întreaga încărcătură pentru suma de 25.000$ , sperând astfel la o nouă lovitură.

Din nefericire pentru el, la scurt timp, alte nave au venit din Peru încărcate cu orez, iar preţul a scăzut la 7 cenţi pe kilogram. Între anii 1853-1857 Norton se judeca de zor cu ceilalţi importatori de orez de pe Coasta de Vest a SUA. După ce a avut câteve mici succese în tribunalele locale, Curtea Supermă din California a decis în defavoarea sa. Norton a fost pe cale să-şi piardă minţile. Şi-a declarat falimentul şi a părăsit oraşul pentru o vreme. După prăbuşirea sa psihică, Norton a început să manifeste simptomele cunoscute ale "maniei grandorii".
S-a reîntors în San Francisco, supărat şi dezamăgit total de ceea ce el considera inadvertenţele sistemului politic şi legislativ american.


Pe data de 17 septembrie 1859, trimite redacţiilor celor mai importante ziare californiene o proclamaţie revoluţionară, pe care o semnează auto-intitulându-se "Împărat al Statelor Unite".
Conform exaltatei proclamaţii, auto-intitulatul monarh american se angajează în lupta contra germenilor răului care îşi făceau apariţia în proaspăta societate civilă americană.

Anunţul a fost primit cu umor de cititori şi ziarişti care, amuzaţi de apariţia unui astfel de personaj, i-au cântat în strună o perioadă de timp.
Imperturbabil, Norton a anunţat dizolvarea Congresului pe care îl vedea ca pe "un cuib al corupţiei şi înşelăciunilor, unde legea este constant încălcată de grupurile de interese şi facţiunile politice".


Împăratul nu se lasă

Evident, decretele şi proclamaţiile emise de Abe Norton nu au influenţat forma de organizare statală, dar "suveranul" nu a renunţat. În ciuda indiferenţei Congresului şi Armatei, decretele emise în 1860 au dus la dizolvarea republicii. Sperând să rezolve de unul singur disputele variate iscate de izbucnirea Războiului Civil din anul 1862, Norton a declarat că singura soluţie viabilă pentru încheierea păcii şi asigurarea prosperităţii Statelor Unite ar fi demisia celor doi preşedinţi, sudist şi nordist, plus ungerea sa ca împărat de către Biserica Romano-Catolică şi Bisericile Protestante.

În acest sens, Norton i-a scris Papei de la Roma să-l recunoască oficial drept conducător al Statelor Unite. Evident, scrisoarea sa a rămas fără răspuns.
Deşi în acele vremuri era privit ca un om exaltat şi lipsit de simţul realităţii, istoricii moderni au descoperit cu surprindere că multe dintre decretele şi proclamaţiile emise pe bandă rulantă de Norton au prefigurat decizii cruciale de mai târziu.

Mulţi pun deciziile sale vizionare pe seama planurilor francmasoneriei, ştiindu-se că Abe Norton era un mason cu grad mare.

Bunăoară, în decretele sale, vorbea despre înfiinţarea unei "Ligi a Naţiunilor", un fel de precursoare a ONU, al cărei rol era de a rezolva pe cale paşnică conflictele dintre ţările lumii. Tot el a propus, în premieră, construirea unui pod suspendat între Oakland şi San Francisco, pod care va deveni realitate abia după mulţi ani.
Norton era preocupat şi de înfiinţarea unui organism internaţional religios de natură ecumenică, care trebuia să se ocupe strict de soluţionarea conflictelor armate între reprezentanţii diversele religii din întreaga lume.


Un "monarh" simpatic, popular şi împăciuitor


Norton ajunsese să-şi petreacă zilele plimbându-se pe străzile din San Francisco, îmbrăcat într-o uniformă albastră personalizată, ornată cu galoane placate cu aur şi diagonală de mătase, oferite de către ofiţerii garnizoanei Presidio. Ţinuta imperială de zi era întregită de o căciulă din blană de castor decorată cu pene de păun şi o cocardă multicoloră. Imaginea sa imperială era completată de un baston sau o umbrelă.
În timpul inspecţiilor sale, Norton examina starea trotuarelor, lucrările publice şi conduita ofiţerilor de poliţie. Când mersul devenea obositor, împăratul poposea în parcuri, unde ţinea lungi discursuri filozofice despre orice subiect, discursuri aplaudate cu frenezie de susţinătorii săi şi de spectatorii ocazionali.

Unul dintre discursurile sale şi-a dovedit pe deplin valoarea diplomatică şi pacifistă, în timpul unui conflict deschis între muncitorii americani şi imigranţii chinezi. Americanii începuseră o grevă, iar chinezii se pregăteau să o spargă în mod violent. Norton s-a interpus între cele două tabere furioase şi a început să le recite rugăciuni, amintindu-le totodată că sunt cetăţeni ai aceluiaşi "imperiu" şi supuşi ai Majestăţii Sale.
Surprinzător, spiritele s-au calmat, iar protestatarii care erau gata să se încaiere s-au împrăştiat pe la casele lor.

În aceste condiţii, excentricul împărat era îndrăgit de locuitorii din San Francisco, care îl considerau deja o legendă vie şi un simbol omniprezent al oraşului.

Deşi era falit, mânca la cele mai luxoase restaurante, care erau onorate de prezenţa sa, punând la intrare anunţuri care titrau că : "Majestatea Sa Abe Norton I a cinat aici".
Cum stă bine fiecărui aristocrat, autodeclarat sau nu, Norton era un avid consumator de cultură, nelipsind de la niciun spectacol de teatru sau operă, având rezervată o lojă pe care gazdele sale o numeau "imperială".

Când, în anul 1867, un poliţist pe nume Armand Barbier l-a arestat pentru vagabondaj, furia cetăţenilor a atins cote de neimaginat. Ziarele erau pline de articole în care era atacată poliţia, iar mulţi oameni protestau în stradă.

Printre cei mai indignaţi cetăţeni a fost Patrick Crowley, şeful poliţiei, care a ordonat imediat eliberarea monarhului şi cu publicarea unei note în care declara:
"Omul acesta nu a rănit, nu a jignit şi nu a furat pe nimeni. Nu a păgubit ţara şi nu a furat din banii publici, ceea ce nu putem spune şi despre politicienii noştri".
După nefericitul incident, Norton era salutat şi ajutat de toţi poliţiştii. Modesta sa locuinţă de la periferia oraşului devenise ticsită de darurile primite din partea admiratorilor săi.
După ce un simpatizant a observat că uniforma imperială începuse să se jerpelească de atâta purtat, funcţionarii publici au făcut o anchetă şi i-au cumpărat o nouă uniformă.
Fire aleasă, mişcat de gestul oamenilor, Abe Norton i-a înnobilat pe loc, acordându-le titluri de conţi, marchizi şi baroni.

Norton a primit chiar un gen de recunoaştere oficială. În anul 1870, recensământul american a consemnat în dreptul ocupaţiei sale "Împărat", iar băncile din San Francisco au acceptat să pună în circulaţie dolari cu chipul său, care ajunseseră o monedă acceptată în oraş, având aceeaşi valoare cu dolarii oficiali americani.


Regretat de mulţi


În ultimii săi ani de "domnie", ziarele din San Francisco începuseră să lanseze zvonul că Abe Norton ar fi fost, de fapt, fiul împăratului Napoleon al III-lea (împărat la Franţei între anii 1852-1870), fugit în Africa de Sud pentru a evita persecuţia. Norton nu a contrazis zvonul, ba chiar i-a scris o scrisoare reginei Victoria a Marii Britanii, cerându-i acesteia să-l accepte ca soţ, deoarece avea planuri mari cu cele două ţări...
La fel ca în cazul scrisorii către Papă, nici regina Victoria nu i-a trimis vreun răspuns.

Dar aceasta era problema sa cea mai mică; adevărata problemă era sănătatea sa. Popularul monarh suferea, fără să ştie, de mai multe afecţiuni.
Pe data de 8 ianuarie 1880, Abraham Norton se îndrepta spre clădirea Academiei de Ştiinţe din California. Nu a mai ajuns niciodată.
Un atac de cord a pus capăt vieţii sale. S-a prăbuşit în stradă, iar trăsura oprită urgent de un poliţist, pentru a-l duce la spital, a venit prea târziu. Ajuns, în cele din urmă la cel mai bun spital din oraş, medicii au constatat cu tristeţe decesul augustului personaj.

În ziua următoare, absolut toate ziarele din statul Californai au apărut cu o bandă neagră pe frontispiciu, iar titlul era invariabil: Le Roi est Mort.
Cu toate că mulţi bănuiau că era un om bogat, Abe Norton s-a dovedit a fi falit în momentul morţii. "Visteria imperială" conţinea doar 6 dolari, din cei cu chipul şi numele său pe ei. În camera sa, poliţia a mai descoperit suma de 2, 50 dolari.
Cu toate acestea, peste 30.000 de admiratori s-au înghesuit pe străzile pe care urma să treacă cortegiul funerar, formând o coadă de aproape 2 kilometri.
"Împăratul Americii" a fost înhumat în Cimitirul Masonic, iar cheltuielile de înmormântare au fost suportate de primăria din San Francisco.

Cu toate că multe detalii din viaţa sa au fost uitate, personajul său a fost imortalizat în literatura universală sub peniţa nemuritoare a lui Mark Twain, care a locuit în San Francisco în timpul "domniei" lui Norton. Figura sa transpare în personajul regelui Joshua Norton din volumul Aventurile lui Huckleberry Finn.
Robert Louis Stevenson l-a menţionat în anul 1982 în nuvela The Wrecker, iar fiica scriitorului, Isobel Field Stevenson, i-a făcut un portret emoţionant.
De-a lungul timpului, excentricitatea lui Norton a fost o sursă continuă de inspiraţie.
A devenit chiar patron al discordianismului, o obscură şi controversată religie modernă.
Împărat, exaltat mental sau vizionar, Abe Norton a scris probabil una dintre cele mai colorate şi pitoreaşti pagini din istoria politică a Statelor Unite.