Centenar Dali

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Salvador Dali s-a vrut de la bun inceput o figura eroica si a inteles dintotdeauna lumea ca joc. La cinci ani, scrie el, dorea sa fie bucatareasa. La sapte, Napoleon. De atunci, ne asigura, ambitia sa n-a incetat sa creasca. Prima lui carte, Viata secreta a lui Salvador Dali, care-i descrie pe larg existenta inca din faza intrauterina, cuprinde un capitol intitulat Sunt oare un geniu? Intrebarea merita un raspuns. Volumul urmator poarta, intr-adevar, titlul Jurnalul unui geniu.

Figura extravaganta a marelui artist este cunoscuta de lumea intreaga. “Multi nu stiu cu ce ma ocup”, imi spunea el intr-un rand, “dar toti stiu ca sunt Dali.” Pentru a nu lasa sa se perpetueze aceasta forma de ignoranta ori de confuzie, Dali a lamurit lucrurile nu o data, dar cel mai transant in acest sens ramane, cred, pasajul din prefata romanului pe care l-a scris in timpul razboiului, Fete ascunse. In aceasta prefata, Salvador Dali afirma ca unii considera ca e un pictor prost, dar spun: ce mare desenator! Cei care nu-l considera nici mare pictor, nici mare desenator, se extaziaza in fata decorurilor sale pentru Baletele Marchizului de Cuevas. Iar cei carora nici acestea nu le plac sunt mai toti de acord ca este un mare scriitor. “Intr-un fel sau altul, tot la mine ajung”, conchide el.

• Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri…
• Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?

Pictor spaniol si scriitor francez, Dali a excelat in toate, iar centenarul nasterii sale, care va fi sarbatorit cu fast in 11 mai la Figueras – orasul in care s-a nascut si s-a stins si unde se afla templul sau, Teatro Museo Dali, la edificarea caruia am avut privilegiul sa particip impreuna cu el la inceputul anilor ’70 – ar trebui sa incite in sfarsit la stabilirea diferentei dintre opera lui majora de pictor, mai ales creatia din anii 1929-1933, si productia ulterioara, care, cu exceptii, era conceputa in raport cu echivalentul pecuniar vizat. Breton afirma ca Dali a dotat suprarealismul cu instrumentul teoretic care-i lipsea, Metoda paranoic-critica. Evocand peste decenii textul in cauza, devenit clasic, Dali spunea ca nu intelege nici el prea bine care erau virtutile acestuia, dar era absolut sigur ca metoda invocata i-a adus venituri entuziasmante.

Lucrurile fiind si aici, in substanta lor, mult mai nuantate si mai complexe decat par la prima vedere, trebuie spus ca Dali ne-a lasat o opera polimorfa extraordinara. Si totusi, in mod ciudat, nu cred ca prin aceasta a marcat el timpul sau. Caci nimeni, azi, nu deseneaza ca Dali, nimeni nu scrie ca el, nimeni nu stie ca el sa transforme totul in incantare. Punand cu atata panas si timp de atatea decenii persoana artistului inaintea operei, Dali a deschis calea afirmarii artistului ca opera, insa fara opera. Altfel spus, calea monstruoasa a imposturii, pe care azi o vedem pretutindeni, cu ochiul liber. Dali ar fi fost primul care s-o afirme, incantat de propriul joc si de statutul de erou pe care acesta era de natura sa i-l prezerve.