Prima pagină Cultura

Un mileniu inaintea cuneiformelor!

Dan-Silviu Boerescu | 09.05.2007 | ● Vizualizări: 192
Un mileniu inaintea cuneiformelor!     Un mileniu inaintea cuneiformelor! + zoom
Galerie foto (1)

Limba sau limbile vorbite in vechime pe teritoriul Romaniei au lasat putine probe epigrafice, dar au nascut controverse enorme.

In 1961, in satul Tartaria de langa Alba Iulia, mai exact in santierul Gura Luncii de pe malul Muresului, membri ai echipei arheologului clujean Nicolae Vlassa au descoperit (in absenta lui Vlassa, seara, putin inaintea terminarii programului de lucru), alaturi de alte artefacte care insoteau in timp ramasitele unui barbat din vechime (probabil, un saman), trei tablete de lut nears, care ar putea schimba intreaga conceptie actuala despre originea scrisului.

Datate cu carbon radioactiv, tablitele – despre care se credea initial ca au fost realizate in jurul anului 2700 i.Hr. – s-au dovedit a fi mult mai vechi, cam din anul 5.500 i.Hr., inaintea primelor inscriptii sumeriene sau, pe plan european, a celor minoice din Creta. Obiecte similare au fost descoperite si la Lepenski Vir, in Serbia, sau la Karanovo si Gracianita, in Bulgaria, ceea ce elimina ipoteza unor contrafaceri extrem de abile.

In plus, tablite asemanatoare, dar din fier, au fost excavate de langa Portile de Fier, fapt ce indica un continuum balcanic (asa-numita Cultura Vinca, de la numele unei suburbii a Belgradului, unde, in 1908, au fost identificate tablite asemanatoare celor de la Tartaria) bazat pe o posibila forma de scriitura care precede cu un mileniu cuneiformele din Mesopo­tamia.

(O teza aparent fantezista, dar care a primit sustinere din partea mai multor savanti romani si straini, precum rusul N. Jirov in 1971, urmat de polonezul Ludwig Zailer sau de ungurul Janos Harmatty, afirma ca scrierea de tip Tartaria este protosumeriana, momentul realizarii ei fiind urmat de o migratie de populatie din zona Traciei spre cea a Orientului Apropiat.) Din cauza putinatatii dovezilor existente si a unor neconcordante din articolele lui Vlassa consacrate subiectului, specialistii nu au cazut de acord daca este vorba de un mesaj realizat cu un sistem grafic echivalabil unui alfabet sau de reprezentari mai degraba picturale, cu caracter totemic, unde apar, pe langa simboluri abstracte, si glife usor recognoscibile (un animal cornut, un chip de om, o ramura de copac).

Arhaicele pictograme au primit, pe langa multele contestari care le integrau mai degraba in randul amuletelor, statutul de protoscriitura din partea unui savant de talia Marijei Gimbutas, chiar daca – din neglijenta? – arheologul roman implicat nu a putut lamuri mai multe semne de intrebare procedurale (situatia stratigrafica a tablitelor, reproducerea in situ a complexului arheologic in care s-a efectuat descoperirea, absenta fotografiilor de la locul excavatiilor, posibila ardere a obiectelor in laboratorul de restaurare din Cluj, nementionarea in raportul preliminar de sapatura a tratamentului suportat de piese etc.).

O controversa similara, dar fara impact international, o ridica si chestiunea ipoteticelor tablite dacice din aur de la Sinaia. Se pare ca, in secolul al XIX-lea, in jurul anului 1873, au fost descoperite, fie in cadrul unor lucrari efectuate la temelia Manastirii Sinaia (pe locul unui fost altar al cultu­lui zalmoxian?), fie la saparea fundatiei Castelului Peles, un numar neprecizat de tablite de aur cu inscriptii dacice. Dupa ce au fost copiate pe alte tablite, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I (caruia ii fusesera daruite de premierul Lascar Catargiu) pentru a finanta constructia resedintei sale montane, in timp ce alta parte ar fi fost depozitate in tezaurul Bancii Nationale si ar fi luat drumul Moscovei, impreuna cu Closca cu puii de aur si alte valori, in timpul momentelor critice de la finalul primului Razboi Mondial.

Conform marturiei extrem de discutabile a unui fost ofiter din trupele speciale sovietice (Vitalie Usturoi, convertit, dupa 1989, in om de afaceri si implicat in mai multe scandaluri, inclusiv de contrabanda cu materiale radioactive), unele tablite s-ar afla in continuare in Rusia, in timp ce altele – circa 35-40 – ar fi reintrat, in secret, in tezaurul Bancii Nationale de la Bucuresti. De asemenea, s-au facut conexiuni intre pictogramele de la Sinaia si scrierea pe mandibule de cai de la Chitila (concurand scrierea pe carapace de testoasa din China neo­litica), fapt ce ridica intreaga afacere la un nivel greu de probat stiintific.

 
In 2003, o carte a lui Dan Romalo, Cronica apocrifa pe placi de plumb, starnea agitatie in presa si, pe alocuri, in lumea academica romaneasca. Autorul, inginer pensionar, povestea ca, in tinerete, prin anii ’40, fusese chemat sa fotografieze niste misterioase placute de plumb depozitate in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Laolalta, tablitele constituiau o epopee fastuoasa a regilor daci, cu imagini parca desprinse (sau copiate?) de pe Columna lui Traian si ample fragmente de scriitura in alfabet grecesc, dar si intr-o limba necunoscuta, posibil in limba daca.

Istoricii s-au temut mai multe decenii ca ele ar fi reprezentat niste falsuri, asa ca nu s-au inghesuit sa le cerceteze. O prietena a familei Romalo, Marioara Golescu, s-ar fi incumetat, insa, sa inceapa redactarea unei carti consacrate acestui fenomen si, cu acordul directorului muzeului, profesorul Ion Nestor, l-ar fi chemat pe tanarul Dan Romalo sa le fotografieze. Se pare ca, la acel moment, nu se cunostea nici macar provenienta aproximativa a obiectelor, existand doar presupunerea ca ele ar fi fost aduse la muzeu pe la inceputul seco­lului XX, de catre academicianul Grigore Tocilescu, cunoscut epigrafist.

In anii ’80, la Muzeul (redenumit) de Arheologie, ar mai fi ramas doar patru asemenea tablite (altele doua regasindu-se in colectia Manastirii Sinaia), insa, printr-un miracol, dupa cutremurul din 1977, mama lui Dan Romalo a reusit sa salveze o mare parte dintre cliseele realizate in 1943-1944. In prezent, oficiali ai Institutului de Arheolo­gie sustin ca detin pana la 35 de artefacte (din aproape 100 existente candva), estimand numarul lor total pe teritoriul Romaniei, in colectii particulare sau institutionalizate, la circa 50.

S-au emis mai multe ipoteze legate de subiect. Originea obiectelor este, in continuare, extrem de disputata: placi de aur, copiate ulterior in plumb, sau de plumb (dintr-un aliaj aproape identic cu cel folosit la Sarmizegetusa) dar acoperite initial cu folie de aur si realizate de marii preoti daci (teza reluata de Dumitru Manolache in cartea sa din 2006 Tezaurul dacic de la Sinaia – legenda sau adevar ocultat?), ori falsuri exceptionale atribuite fie invatatilor din Scoala Ardeleana, fie lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (recidivist dovedit – Diplo­ma barladeana, Hrisovul lui Iurg Koriatovici – in materie de falsuri patriotice, in opinia lui P.P. Panaitescu) sau Nicolae Densusianu (autorul cartii Dacia preistorica), fie unor anonimi geniali (inclusiv un savant de talia lui Vasile Parvan mergand pe aceas­ta interpretare)?

Un lucru este clar: asemenea materiale, extrem de coerente, nu puteau fi opera unui diletant, ci a unor martori ai eveni­mentelor narate sau a unor cunoscatori ulteriori ai lor, care aprofundasera subiectul.