Prima pagină Cultura

Aurangzeb: cel mai rău dintre moguli

Nicu Pârlog 06.06.2012 | ● Vizualizări: 2014
Aurangzeb: cel mai rău dintre moguli     mogul, aurangzeb, india, colonie, shah jahan, babur, akbar, religie, hinduism, islam + zoom
Galerie foto (6)

India marilor moguli exercită încă o fascinaţie majoră pentru subconştientul colectiv uman. Aproape fără să ne dăm seama, am preluat termeni consacraţi în acea perioadă, precum mogul sau nabab. India marilor moguli a fost definită de excese şi conflict între civilizaţii. Iar mogulii acelor vremuri au fost, trebuie s-o spunem - distanţându-ne de comparaţia penibilă de pe scena politicii - personaje istorice de prim rang. Dintre ei, cel mai malefic şi nemilos a fost Abdul Muzaffar Muhiu 'd-Din Muhammad Aurangzeb. Istoria l-a reţinut sub numele de Aurangzeb, cel care a îngheţat lacrimile a milioane de văduve şi orfani.

Fiul lui Mumtaz Mahal

Mogul - cuvânt ajuns deja comun nu doar în Occident, ci şi în limbajul recent al românilor, îi desemnează pe conducătorii de origine turco-persană ai Indiei. Epoca marilor moguli, cum este consacrată în limbaj istoric, a fost cuprinsă între anii 1526 (când aproape toată peninsula indiană a fost cucerită de musulmani) şi s-a sfârşit în anul 1858, odată cu cucerirea completă a Indiei de către Imperiul Britanic.

Mogulii au fost în egală măsură patroni ai artelor şi cuceritori sângeroşi. Excelau, de asemenea, în lux şi putere absolută.
Conform mărturiilor vehiculate în Europa de călătorii secolului al XVI-lea, aceşti lideri totalitari trăiau înconjuraţi de un confort opulent, nu-şi refuzau nicio plăcere şi aveau parte de splendori uimitoare, dincolo de limitele imaginaţiei unei Europe care se despărţea cu greu de întunecatul ei Ev Mediu.

Totuşi, pentru mogulii înşişi, termenul de mogul avea o conotaţie aproape peiorativă. Bunăoară, primul mare mogul, timuridul Zahir Mohammad Babur (Babur sau Babr însemna tigru în persană), ar fi fost oripilat să ştie că dinastia fondată de el va rămâne în istorie sub acest nume. Aceasta deoarece mogul este o adaptare a termenului persan de "maghul", adică mongol, iar în acele vremuri, cuvântul mongol devenise cumva sinonim cu barbar, sălbatic, invadator distrugător - reminiscenţe ale vremurilor când mongolii conduşi de Ginghis Han şi urmaşii săi însângeraseră aproape toată Asia...



Chiar ascendenţa lui Babur s-a dovedit a fi un amestec exploziv: după mamă, se trăgea direct din Ginghis Han, iar tatăl său, Umar Shaikh, era urmaş direct al lui Tamerlan, Timur Şchiopul, unul dintre cei mai mari tirani ai istoriei. Evident, lui Babur îi plăcea să-l considere pe Timur turcoman, cu toate că, în realitate, triburile turcomane şi mongole aveau origini comune. Doar că turcomanii şi-au îndreptat invaziile spre vest, adoptând Islamul şi sedentarizându-se, spre deosebire de verii lor mongoli, rămaşi credincioşi tradiţiilor şamanice şi nomadismului.

Înapoi la personajul nostru de astăzi, nu putem să nu constatăm că istoria joacă deseori oamenilor feste, uneori deosebit de crude.
Aşa a fost şi în cazul celui mai cumplit mogul. Aurangzeb a avut parte de o ascendenţă ilustră. Tatăl său era prinţul Khurram (cel care devenise între timp mogulul Shah Jahan), iar mama sa era nimeni alta decât frumoasa Mumtaz Mahal (Preaiubitul Giuvaer al Palatului, în traducere aproximativă). În dorul nestins şi amintirea dureroasă pe care i-o purta Shah Jahan, acesta a poruncit construirea fabulosului Taj Mahal, pe drept inclus în rândul minunuilor arhitecturale ale lumii.

Somptuosul şi unicul Taj Mahal

Pe data de 4 noiembrie 1618, avea să vină pe lume Aurangzeb, cel de-al treilea fiu al lui Shah Jahan. Ca urmare a unei toane a istoriei, Aurangzeb, şi nu fratele său mai mare, Dara Shukoh, a ajuns pe tronul mogulilor.
Dara era un personaj sensibil, un estet rafinat, deschis schimbării şi toleranţei religioase. Fiu favorit al lui Shah Jahan, comandase traducerea în persană a Upanishadelor şi Bhagavad Gitei, era autor al unui studiu comparativ al hinduismului şi islamului (Îmbinarea celor două oceane), ce mai! un spirit luminat...

Pentru milioanele de hinduşi supuşi mogulilor musulmani, ar fi fost infinit mai bine dacă Dara ar fi ajuns pe tron.
Spre deosebire de elegantul, politicosul şi liberalul Dara, Aurangzeb afişa mereu o falsă simplitate de mistic musulman. Sub această aparenţă, abilul şi maleficul Aurangzeb a reuşit să-i înşele pe toţi.

Aurangzeb, un pasionat de vânătoarea cu păsări de pradă, aici admirând un rar şi preţios şoim polar

N-am tată, n-am fraţi!

Cu toate că însuşi Shah Jahan îl desemnase drept succesor pe Dara, tânărul Aurangzeb se apucase să studieze cu sârg tacticile şi strategiile militare ale vremii, istoria, limbile străine şi, evident, Coranul.
Neabătut de la ţelul său suprem de a cuceri tronul, viitorul tiran a avut grijă să se evidenţieze în ochii tatălui său şi ai curţii. Momentul propice a sosit în anul 1633, când Shah Jahan asista, dintr-un pavilion, la lupta dintre doi elefanţi masculi aflaţi în rut. La curţile moguliulor, luptele între animale erau o "distracţie" frecventă.

La un moment dat, unul dintre elefanţii înfuriaţi a reuşit să distrugă gardul de protecţie şi a pătruns în pavilionul unde stăteau marele mogul şi apropiaţii săi. Toată lumea a fugit din carea colosului turbat, cu excepţia lui Aurangzeb, care, printr-o minune parcă, a reuşit să-i distragă atenţia elefantului.

Miniatură de epocă care reprezintă momentul în care Aurangzeb a înfruntat singur elefantul furios

Actul de bravură i-a crescut prestigiul în rândul familiei. Totuşi, gestul său nu era suficient pentru accederea la tron, dar i-a sporit puterea. Anul următor, ambiţiosul Aurangzeb comanda deja o armată de peste 10.000 de călăreţi şi 4.000 pedestraşi. Trimis să înnăbuşe rebeliunea de la Bundella, se acoperă deopotrivă de glorie şi de sânge. La doar 18 ani, este numit conducător peste întinsa regiune a Deccanului, funcţie pe care, însă, a pierdut-o din prostie şi comoditate.

Când sora sa a pierit în marele incendiu din anul 1644, în loc să sosească imediat pentru funeralii, lui Aurangzeb i-au trebuit 3 săptămâni să ajungă în Agra, capitala mogulilor. Shah Jahan a fost atât de furios, încât l-a dat afară din postul de conducător al Deccanului.
Relaţiile dintre tată şi fiu s-au deteriorat şi mai mult în decursul anului următor, când Aurangzeb a fost expulzat de la curte. Furios, şi-a acuzat făţiş părintele de susţinerea exclusivă a lui Dara Shukoh.

Tatăl se află, aşadar, într-o situaţie delicată. Pentru a-şi conduce eficient imensul imperiu, are nevoie de ajutorul tuturor fiilor. Prin urmare, vrând, nevrând, Jahan îşi numeşte oaia negră în postul de guvernator al provinciei Gujarat. Ambiţios şi duplicitar, Aurangzeb nu uită nicio clipă de ţelul său final, astfel încât, la vârsta de 28 ani, adaugă pe lista ţinuturilor stăpânite provinciile Balkh (astăzi în Afganistan) şi Badakhsan (în Tadjikistan). Mândru, se laudă în faţa tatălui său pentru anexarea acestor provincii aflate la vulnerabila graniţă de nord a Imperiului Mogul. Cu toate că a avut succes în extinderea imperiului spre nord şi vest, în anul 1652 nu a reuşit să cucerească oraşul Kandahar din mâinile dinastiei rivale a sefevizilor din Persia. Chemat din nou în capitală de tatăl său, Aurangzeb este trimis în decursul aceluiaşi an să guverneze din nou peste Deccan.

Sătul de aşteptare, prefăcutul Aurangzeb se decide să acţioneze. Prin urmare, se aliază cu sora sa mai mare, influenta şi temuta Roushanara, care îl ura de moarte pe prinţul moştenitor Dara.
Bătrân şi iremediabil deprimat de pierderea soţiei sale, Mumtaz Mahal, pentru care făcuse o adevărată obsesie, Shah Jahan cade la pat lovit de mai multe boli. Cum tatăl său nu mai prezenta vreo urmă de autoritate, Aurangzeb decide să acţioneze făţiş şi îşi atacă toţi fraţii şi celalte rude, cu excepţia surorii Roushanara.

Nu era deloc un fenomen singular. Bătăliile între fraţii care doreau succesiunea la tron erau un eveniment extrem de frecvent în trecut, nu doar în Asia, ci şi în Europa.
Aurangzeb l-a înfruntat pe Dara lângă Agra. Cu toate că fratele său mai mare strânsese o armată mult superioară ca număr de oameni, cei mai mulţi dintre ei nu aveau deloc experienţa câmpului de bătălie, fiind ţărani şi meşteşugari care luptau doar din simpatie pentru milostivul şi tolerantul Dara.

În schimb, trupele lui Aurangzeb erau compuse din luptători căliţi de raidurile şi conflictele cu afganii şi persanii din nord. Rezultatul este uşor de ghicit. După ce şi-a închis tatăl bolnav în fort, Aurangzeb a început metodic să-şi lichideze fraţii. Nu s-a oprit la ei, ci cu aceeaşi cruzime le-a măcelărit copiii şi soţiile, astfel încât să elimine potenţielii rivali pentru fiii săi. Capturat viu, Dara Shukoh a trebuit să suporte umilinţe teribile pentru un om cu ţinuta şi firea sa. Crudul Aurangzeb i-a urcat pe un elefant atât pe Dara, cât şi pe soţia sa Nadira Banu, şi i-a transportat în batjocură spre temniţă.

De bucurie, intriganta Roushanara a dat o petrecere opulentă în timpul căreia l-a întrebat pe Aurangzeb dacă nu i s-ar părea amuzant să trimită capul lui Dara în fortul din Agra, unde stătea închis părintele lor, Shah Jahan. Cu faţa luminată de o bucurie drăcească, Aurangzeb şi-a felicitat sora pentru idee şi a ordonat îndeplinirea mârşavei fapte.
Îndureratul Shah Jahan a murit de inimă rea, petrecându-şi ultimii ani 8 ani de viaţă în captivitate din ordinele propriului său fiu.

Mogulul Shah Jahan, reprezentat de asemenea într-o miniatură de epocă

De altfel, crudul şi absurdul Aurangzeb şi-a aruncat în temniţă şi unul dintre proprii fii, pentru că, la un moment dat, acesta simpatizase cu unchiul său, Dara.


Coşmarul tuturor hinduşilor

Cocoţat în sfârşit pe tronul mogulilor, Aurangzeb, musulman fanatic, a pornit o serie de campanii fără precedent împotriva hinduşilor, care formau, de altfel, marea masă a supuşilor mogulilor. Odată cu venirea sa pe tron, toate măsurile şi legile tolerante la adresa hinduşilor, legi promulgate de ceilalţi moguli, au fost abilite de cruntul musulman. Chiar şi admirabila politică a Sulah-i-kul (pacea fie cu toţi), instituită de Akbar, cel mai mare mogul, a fost încălcată de nedemnul său urmaş, Aurangzeb.

Cu toate că unii istorici se referă la perioada de 48 ani de domnie a lui Aurangzeb ca la "Epoca de Aur" a Imperiului Mogul, anii săi de domnie au fost scăldaţi în sânge, marcaţi de distrugeri şi execuţii în masă. Dacă înaintaşii săi au execelat în rolurile de protectori ai artelor frumoase şi promotori ai unei admirabile toleranţe religioase, frustratul şi fanaticul religios Aurangzeb milita pentru impunerea cu forţa a unei versiuni extreme, fundamentaliste, a Islamului.

În nebunia sa, a îndeplinit fapte de neînchipuit. Bunătoară, Aurangzeb a rămas în istorie pentru faptul că a fost singurul lider care a interzis...muzica şi dansul! În anul 1668 a emis un edict care a interzis, sub pedeapsa cu moartea, ca orice supus al său, fie el hindus sau musulman, să cânte, să danseze sau să recite poeme. Există o legendă locală care relatează despre un bătrân muzicant care cânta pe străzi pentru a se întreţine şi care nu auzise de ordinele mogulului nebun. Sărmanul muzicant a fost condamnat la o moarte oribilă: din ordinul lui Aurangzeb, călăii i-au turnat forţat fecale pe gât, după care i-au cusut cu sfoară gura.

Curtea lui Aurangzeb

Dar apogeul distrugerii avea să fie atins odată cu prigoana împotriva hinduşilor. Istoricii estimează că a distrus peste 100.000 temple şi altare hinduse, ucigând mii de hinduşi care se opuneau.
Fanatic musulman, ura sa nu s-a limitat la hinduşi. Câţiva ani înainte să moară, a ordonat capturarea şi vânzarea ca sclavi a tuturor creştinilor din imperiul său, fie ei simpli credincioşi convertiţi sau călugări misionari sosiţi din Europa.

Aurangzeb a rămas un războinic neostoit. A reuşit, într-adevăr, să extindă graniţele imperiului spre nord şi sud, dar numeroasele sale campanii militare s-au dovedit a fi costisitoare, iar intoleranţa sa religioasă i-au atras mulţi duşmani.
Armatele mogule comandate de el nu au reuşit niciodată să zdrobească complet rezistenţa hinduşilor şi budiştilor din Deccan. În plus, regatele hinduse din sudul Indiei au dus o luptă de rezistenţă acerbă, nefiind niciodată cucerite de vreun mogul, cu atât mai puţin de Aurangzeb. A fost cu siguranţă cel mai atroce personaj din multimilenara istorie a Indiei, nu a ezitat să tortureze şi să ucidă soli şi prizonieri de război, adversari politici sau pe oricine nu era musulman sau refuza făţiş să se convertească la religia profetului Mahomed.

Ca şi cum excesele sale nu atinseseră deja insuportabilul, Aurangzeb impunea de la an la an taxe tot mai mari pentru a-şi acoperi costurile campaniilor militare.
În timpul domniei sale, sikh-ii din Punjab s-au revoltat de numeroase ori, obţinând unele victorii notabile.

Paradoxal, Aurangzeb se baza pe trupele sale de rajpuţi, războinici redutabili, care pe atunci formau grosul armatei lui. Cu toate acestea, Aurangzeb avea o problemă. Una mare. Rajpuţii erau hinduşi... Cu toate că nu erau deloc de acord cu politicile sale, rajpuţii erau legaţi prin jurămînt de Aurangzeb, faţă de care erau credincioşi, deoarece conform codurilor acestora, un jurământ nu se încalcă niciodată. Din acest motiv rajpuţii s-au ridicat contra fiului lui Aurangzeb, după ce mogulul de tristă amintire a închis ochii.

Totuşi, cea mai grea lovitură a venit sub forma Revoltei Paştunilor dintre anii 1672-1674. Paştunii erau etnici afgani, iar însuşi Babur, fondatorul dinastiei mogule, venise tot din Afganistan. Toţi mogulii s-au bazat pe sprijinul triburilor paştune, în baza originii cumva comune, pentru securizarea graniţelor de nord-vest. Cu toate acestea, zvonurile că guvernatorul pus de Aurangzeb a molestat câteva femei paştune a aprins flacăra revoltei în rândurile acestor războinici dârji, pentru care respectarea cutumelor tribale valora mai mult decât orice altceva. Revolta Paştunilor a dus la pierderea controlului asupra frontierelor, precum şi a celor mai importante rute comerciale înspre şi dinspre Imperiul Mogul.

Bruscă şi neaşteptată, moartea lui Aurangzeb, petrecută pe data de 20 februarie 1707, a dat încă o lovitură dinastiei. Nici sora şi tovarăşa sa de ticăloşii nu a avut un sfârşit mai bun. Ajunsă conducătoarea haremului regal, Roushanara a făcut greşeala de a complota împotriva unui Aurangzeb bolnav, dorind să-l instaleze pe tron pe unul dintre fii săi. Din nefericire pentru ea, mogulul s-a însănătoşit şi a decăzut-o din drepturi. După ce a surprins-o într-o orgie cu şapte bărbaţi într-una dintre camerele Fortului Roşu din Agra, Aurangzeb, exasperat, a pus să fie otrăvită.

Cel de-al optulea mogul a lăsat un imperiu grandios, dar măcinat de tensiuni interne şi revolte. Sub conducerea fiului său, Bahadur Shah I, dinastia mogulilor şi-a început declinul lent, dar sigur. Următorii moguli domneau peste teritorii tot mai mici şi patru dintre aceştia au sfârşit asasinaţi. Britanicii l-au trimis pe ultimul mogul, Bahadur Shah Zafar, în exil, la finele anului 1858, şi au impus un regim care a durat până la epoca Gandhi, care a pus capăt colonialismului în peninsula indiană.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI