Prima pagină Descopera in Romania

Povestea sarii din bucate

Lucian Vasilescu 08.13.2007 | ● Vizualizări: 1721
Povestea sarii din bucate     Povestea sarii din bucate + zoom
Galerie foto (6)

Nimic nu este astazi mai ieftin (la piata sau la supermarket), mai banal, mai plictisitor (atunci cand se termina proviziile din bucatarie) decat sarea. Pana sa ajunga la conditia de numitor comun al tuturor gospodariilor de pe mapamond, sarea a avut istoria ei si a scris, la randul sau, istorie. Putini, insa, dintre cei care astazi o consuma mai gusta adevaratul inteles al versurilor: Ea nu avea greutate, ca respirarea./ Razanda si planganda cu lacrimi mari/ era sarata ca sarea/ slavita la ospete de barbari. (Nichita Stanescu)

Lipsit de aer vei muri, fara hrana sau fara apa, de asemenea. Fara sare se poate trai? Raspunsul este nu. Sarea alimentara (clorura de sodiu) asigura, printre altele, transmiterea impulsurilor nervoase de la si catre creier, controleaza contractiile muschiului cardiac, are un rol principal in procesul de digestie. Si mai face inca o multime de lucruri. Animalele cunosc toate acestea, din instinct.

Omul le-a aflat, insa destul de tarziu. Moneda de schimb, ofranda, privilegiu Triburile si, mai apoi, popoarele migratoare nu prea aveau nevoie de sare – isi luau doza necesara din alimentele pe care le consumau: din carnea cruda, afumata sau fripta, din lapte. Cand oamenilor le-a venit mintea la cap si s-au asezat pe la locurile lor, cand au bagat de seama ca mancarea gatita (fiarta) – carne si legume – este mai gustoasa, au realizat ca le lipseste ceva. Le lipsea sarea.

Pe care ia-o de unde nu-i. Obtinuta mai intai prin evaporarea apei marii, sarea a ajuns, dintr-o data, la mare pret. La vremea Imperiului Roman, unul dintre principalele drumuri purta numele de Via Salaria. Era drumul pe care sarea din Ostia (port antic) era transportata spre Roma si spre alte teritorii ale imperiului. In Roma antica, accesul la sare era privilegiul claselor superioare. In cadrul armatei, de pilda, doar ofiterii primeau un supliment de bani la solda; suplimentul se numea salarium si era oferit ofiterilor pentru ca acestia sa-si poata achizitiona sare. Pe supra­fe­te intinse din Africa si din Tibet, sarea a fost, vreme de secole, o foarte puternica moneda de schimb.

Mai tot comertul Antichitatii a devenit dependent de sare dupa ce s-a descoperit faptul ca aceasta este si un bun conservant: alimentele (in special carnea si pestele) tratate cu solutii saline suprasaturate puteau fi transportate, fara sa se altereze, pe distante mult mai lungi. „Slavita la ospete de barbari“, sarea a fost venerata si in Grecia antica, unde era utilizata ca ofranda adusa zeilor, in cadrul ritualurilor sacrificiale.

Arabii, cand vor sa-si declare unul altuia prietenia, obisnuiesc sa spuna, inca si astazi: „Este sare intre noi“; aceiasi arabi numesc persoanele lipsite de loialitate „necredinciosi ai sarii“, iar englezii ii considera pe oamenii demni de stima „sarea pamantului“. Cum am spus, la inceputuri, sarea era obtinuta prin evaporarea apei de mare. Mai apoi, prin evaporarea apei din solutiile (lacuri, izvoare) saline si, mai tarziu, prin exploatari miniere. O data cu dezvoltarea mineritului, exploatarile de sare au luat o mare amploare. Bogata in zacaminte de sare, Romania a detinut, in perioada interbelica, o pozitie de frunte in exportul mondial de sare.

Export de sare faceau si Tarile Romane, cu mult timp inainte, Stefan cel Mare fiind unul dintre promotorii acestui negot. De la puscarie la turism salin Exploatarile industriale au condus, finalmente, la inchiderea multor mine de sare. In secolul XX, acestor imense galerii dezafectate li s-a gasit o noua intrebuintare: baze de agrement si de tratament. Turismul salin este o afacere infloritoare pe mapamond.

In Romania, la ora actuala, el este practicabil in urmatoarele locatii: Ocna Mures, Ocna Dej, Targu Ocna, Ramnicu Valcea, Slanic, Cacica, Praid. Conditiile de temperatura (12ºC) si de umiditate si aerul ionizat fac din saline un loc ideal de tratament pentru bolnavii de astm bronsic. Dar o vizita in saline este o experienta interesanta pentru oricine: acolo se pot practica diverse jocuri sportive pe terenuri special amenajate, se poate juca biliard, tenis de masa, exista biblioteci publice, sunt vernisate expozitii de arta plastica, pot fi admirate sculpturi monumentale in sare.

O fascinatie aparte o exercita bisericile din subteran – la sute de metri sub pamant, ele iradiaza o forta spirituala cu totul speciala. Un faliment profitabil pentru marina militara In final, inca un argument in sprijinul afirmatiei ca sarea a facut istorie: marina militara romana datoreaza comertului cu sare prima sa nava. Iata cum au stat lucrurile: la anul 1857, un negustor de sare, Niculae Ciocan, a achizitionat din actuala Austrie un vapor cu aburi pentru a cara sare pe Siret, de la Targu Ocna la Galati.

A facut treaba asta intre 1858 si 1861, cand bietul negustor a dat faliment. Statul roman i-a confiscat vaporul, acesta a fost reconditionat la Giurgiu si a devenit prima nava de razboi a Principatelor Romane. Anonima si modesta, fara sa fi dat numele sau vreunei epoci sau perioade istorice (precum piatra si fierul), sarea a fost un tovaras credincios umanitatii, pe tot parcursul istoriei. Poate de aceea este astazi sarea atat de ieftina – pentru ca este nepretuita.

Foto: Adrian Stoicoviciu
Tag-uri: Poveste | sare | bucate