Roboţi “arici” vor explora satelitul planetei Marte

Phobos este un satelit mic, cu un diametru de cca. 22,2 km; a fost descoperit – ca şi celălalt satelit marţian, Deimos – în 1877. Este destul de puţin cunoscut şi nu se ştie dacă este un asteroid capturat de câmpul gravitaţional al planetei Marte sau o bucată desprinsă din planetă cu prilejul unui impact cu un alt corp ceresc. Dacă e vorba despre ultima situaţie, atunci Phobos ar putea oferi multe informaţii interesante despre Marte fără pericolele şi cheltuielile unei misiuni ce presupune asolizarea pe Planeta Roşie.

Phobos este, de asemenea, un loc potrivit pentru a testa diferite tehnologii necesare pentru explorarea planetei Marte. Din acest motiv, SUA, ESA, Canada şi Rusia au plănuit sau chiar încercat deja misiuni de explorare a lui Phobos.

• Cum a ajuns un român să fie condamnat degeaba la închisoare în Belgia?
• Ce pot face românii cu brazii de Crăciun?

Problema este că, pe Phobos, atracţia gravitaţională are o valoare de 1000 de ori mai mică decât cea de pe Terra, ceea ce face extrem de dificilă deplasarea oricarui vehicul pe roţi, şenile sau picioare, deoarece nu poate fi generată suficientă forţă de tracţiune. Din acest motiv, a construi un rover capabil să exploreze Phobos este o provocare imensă.

Roboţii “arici” au însă un design special, anume gândit pentru a face faţă condiţiilor deosebite de pe Phonbos. Un astfel de “arici” este o maşinărie hibridă, în acelaşi timp navă spaţială şi rover. Are o formă aproximativ sferică, cu multe faţete acoperite cu panouri solare şi cu “ţepi”. În interiorul carcasei se găsesc trei discuri rotative, aşezate în unghiuri drepte unul faţă de celălalat. Când acestea se rotesc, “ţepii” se înfig în sol, ariciul putându-se astfel deplasa prin rostogoliri sau chiar salturi de 10 metri pe suprafaţa satelitului.

“Aricii” sunt însă doar o parte a tehnologiei de explorare. Aceasta include şi o navă spaţială, Phobos Surveyor, care ar urma să orbiteze în jurul lui Phobos şi să acţioneze ca “nava-mamă” a unui număr de arici (până la 6). Atât Phobos Surveyor, cât şi aricii sunt astfel proiectate încât să fie în mare măsură autonome, de vreme ce s-ar afla la sute de milioane de kilometri depărtare de centrul terestru de control al misiunii.

Misiunea de explorare ar urma să dureze trei ani, incluzând cei doi ani de călătorie de la Pământ până la Phobos. Odată ajuns pe orbita satelitului, Phobos Surveyor ar urma să scaneze suprafaţa planetei, realizând hărţi topografice, şi ar trimite “aricii” unul câte unul, la interval de câteva zile, pentru cercetari mai detaliate. Roboţii ar trimite datele la Surveyor, care le-ar retrimite apoi spre Terra.

Punctul central al misiunii ar urma să fie Craterul Stickney de pe Phobos; acesta este un aşa-numit “punct Lagrange”, în care forţele gravitaţionale ale planetei Marte şi ale satelitului Phobos se echilibrează. Acest fenomen va permite navei Surveyor să zboare staţionar deasupra craterului. Un alt motiv pentru alegerea craterului Stickney este faptul că acesta e foarte adânc, astfel încât în interiorul lui este vizibilă alcătuirea internă a satelitului.

Specialiştii au construit deja un prototip al navei Phobos Surveyor şi dezvoltă în prezent cea de-a treia generaţie de roboţi-arici, care urmează să fie testaţi în curând, în condiţii ce simulează unele dintre condiţiile specifice de pe Phobos.

Deşi misiunea încă nu a fost aprobată oficial, specialiştii speră ca roboţii-arici să poată fi trimişi spre Phobos în următorii 20 de ani. Planul misiunii urmează să fie prezentat în martie la o conferinţă de specialitate.

Sursa: Gizmag / Credit foto: Stanford University, Marco Pavone