Home » D:News » Descoperire bizară: un animal îşi abandonează penisul după sex, iar apoi îi creşte altul!

Descoperire bizară: un animal îşi abandonează penisul după sex, iar apoi îi creşte altul!

Publicat: 13.02.2013
Oamenii de ştiinţă japonezi au publicat o cercetare despre viaţa sexuală bizară a unui melc marin care îşi abandonează penisul după copulaţie, ca ulterior să crească altul în loc.

„Nu este cunoscut niciun alt animal care să copuleze în mod repetat cu asemenea «penisuri de unică folosinţă»”, scriu biologii japonezi în jurnalul ştiinţific Biology Letters, adăugând că acest comportament este „extrem de ciudat”.

Melcul alb-roşu cunoscut sub numele de Chromodoris reticulata (care este de fapt o moluscă fără carapace) trăieşte în apele calde din Asia de Sud-Est.

Cercetătorii au descoperit că animalul are nevoie de 24 de ore între partidele de sex pentru a „derula” un penis juvenil care este spiralat în interiorul corpului, acesta luând locul penisului extern uzat. Specialiştii au observat că animalul poate repeta acest proces de cel puţin trei ori.

Bizara creatură de dimensiunile unui deget uman este un hermafrodit, adică are atât organele sexuale masculine, cât şi pe cele feminine. Animalul joacă un rol dublu în timpul copulaţiei: el transmite spermă partenerului, dar în acelaşi timp recepţionează spermă de la acesta, pe care o stochează pentru inseminarea ulterioară.

Cercetătorii au observat copulaţii între aceşti melci după ce au capturat câteva exemplare în urma unei scufundări. După fiecare cuplare – proces care dura între câteva zeci de secunde şi câteva minute – fiecare melc îşi arunca penisul, un organ ca un fir, pe care îl introdusese în vaginul partenerei.

Cercetătorii au examinat totodată structura microscopică şi funcţia organelor sexuale masculine, observând o structură internă spiralată despre care cred că se dezvoltă şi devine „penisul înlocuitor”.

„Noi credem că ţesutul aflat în partea spiralată a penisului este comprimat şi nediferenţiat, iar cu timpul se diferenţiază în «penisul următor»”, scriu cercetătorii în publicaţia ştiinţifică. „Este nevoie de aproximativ 24 de ore pentru ca structura spiralată să fie gata pentru actul de copulaţie”, adaugă specialiştii.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că penisul animalului este acoperit cu ţepi, sugerând că aceştia sunt folosiţi pentru a elimina sperma partenerilor precedenţi din corpul melcului cu care copulează. Aceşti ţepi sunt orientaţi spre înapoi, ceea ce face dificilă extragerea penisului după actul sexual. Cercetătorii spun că acesta ar putea fi un motiv pentru care melcul renunţă la penis după actul sexual.

„Choromodoris reticulata ar putea compensa pentru costul pe termen scurt pe care pierderea penisului îl provoacă asupra oportunităţilor de reproducere cu avantajul reproductiv oferit de eliminarea spermei concurente”, spun autorii studiului.

Mai multe animale renunţă la diferite părţi ale corpului, un exemplu fiind şopârla gecko, ce-şi abandonează coada. Cercetătorii subliniază că, de regulă, animalele nu sunt dispuse să renunţe la penis.

Surse: AFP, Nature

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rocile colectate din adâncul oceanului s-au aprins spontan în laborator. Cum a fost posibil?
Rocile colectate din adâncul oceanului s-au aprins spontan în laborator. Cum a fost posibil?
8 drepturi de bază pe care românii le au, dar adesea nu știu să le folosească
8 drepturi de bază pe care românii le au, dar adesea nu știu să le folosească
De ce râdem? Oamenii de știință încă dezbat răspunsul, dar sunt de acord asupra unui lucru
De ce râdem? Oamenii de știință încă dezbat răspunsul, dar sunt de acord asupra unui lucru
Au voie agenții de pază să controleze geanta unui client? Ce poți face dacă ești oprit la ieșirea din magazin
Au voie agenții de pază să controleze geanta unui client? Ce poți face dacă ești oprit la ieșirea din magazin
Este nesănătos double-dipping, adică să folosești un sos comun? Ce spun specialiștii
Este nesănătos double-dipping, adică să folosești un sos comun? Ce spun specialiștii
Calitatea locurilor de muncă s-a îmbunătățit, arată un raport al Comisiei Europene
Calitatea locurilor de muncă s-a îmbunătățit, arată un raport al Comisiei Europene
O misiune spațială va încerca prelevarea de mostre de pe Phobos. Când decolează?
O misiune spațială va încerca prelevarea de mostre de pe Phobos. Când decolează?
De ce a fost amendată una dintre cele mai mari bănci din SUA?
De ce a fost amendată una dintre cele mai mari bănci din SUA?
Inteligența Artificială a identificat aproape 10.000 de reacții chimice noi care ar putea fi utile în industrie
Inteligența Artificială a identificat aproape 10.000 de reacții chimice noi care ar putea fi utile în industrie
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa