Imagini spectaculoase: ce se întâmplă când tragi cu un AK-47 sub apă? (VIDEO)

24 07. 2013, 12:48

Pentru a putea filma evenimentul, Destin a creat un fel de „periscop întors” pentru o cameră Phantom. Apoi, a îmbrăcat un costum de scufundări şi a intrat în apa din piscină care avea o temperatură de doar 4,4 grade Celsius.

Momentul cu adevărat spectaculos a fost implozia bulei de aer care urmărea glonţul şi ulterior explozia ei (pentru cei care nu au răbdare să urmărească pregătire din clipul video se pot uita direct la minutul 1:50). Fenomenul seamănă cu o bombă nucleară. 

În momentul de iniţiere avem o presiune foarte mare în interiorul bulei iar aceasta începe să dea un impuls lichidului din jur şi să crească. Astfel, la un moment dat, se trece de punctul în care presiunea din bulă este egală cu cea din exterior, iar bula continuă să crească până când apa îi va opri dezvoltarea. În acest moment, spune Destin, în interiorul bulei este presiune scăzută, în timp ce în exteriorul ei presiunea este mare, motiv pentru care bula începe să descrească, trecând de punctul de echilibru şi comprimându-se până când interior vom aveam iar o presiune foarte mare care va determina producerea unei noi unde de şoc care va relua procesul până când energia cinetică din sistem este disipată. 

Sursa: Gizmodo