„Dezgustul este un organ, la fel ca ochii sau urechile”, anunţă un specialist. Ce au descoperit oamenii de ştiinţă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Curtis, doctor în antropologie şi totodată expert în igienă şi comportament, afirmă că dezgustul ne guvernează vieţile – dictându-ne ce mâncăm, purtăm, cumpărăm şi chiar cum votăm sau pe cine dorim.

În ştiinţă, dezgustul a zăcut nestudiat, fiind supranumit la un moment dat „emoţia uitată a psihiatriei”, în timp ce emoţii precum frica, dragostea sau furia au obţinut atenţia cercetătorilor.

Curtis, care se auto-intitulează „dezgustolog”, se numără printre oamenii de ştiinţă ce încearcă să schimbe situaţia, evidenţiind importanţa ştiinţei revulsiei în toate domeniile, de la sex şi societate până la supravieţuire.

„Oamenii sunt dezgustaţi de lucruri chiar fără să-şi dea seama. Această emoţie ne influenţează viaţa în foarte multe moduri subtile, şi este foarte important să înţelegem cât de mare este această influenţă”, a declarat cercetătoarea pentru Reuters.

Interesul neobişnuit al lui Curtis pentru acest subiect se datorează anilor petrecuţi lucrând în domeniul sănătăţii publice, unde a încercat să îmbunătăţească condiţiile de igienă şi să reducă numărul afecţiunilor şi deceselor în jurul lumii.

Ca director a prestigioasei London School of Hygiene and Tropical Medicine, Curtis a efectuat cercetări asupra comportamentului de igienă în Bangladesh, Burkina Faso, China, India, Uganda, Vietnam, Indonezia şi Kârgâzstan.

În 2002, cercetătoarea a înfiinţat un parteneriat public-privat global în care participă UNICEF, Banca Mondială şi compania Procter & Gamble, scopul fiind promovarea spălatului pe mâini.

„Încerc să înţeleg dezgustul de 30 de ani, iar ce am descoperit este faptul că oamenii din toată lumea sunt dezgustaţi de lucruri similare: deşeuri corporale, mâncare stricată, fluide sexuale, maniere proaste şi comportamente imorale”, spune cercetătoarea.

Curtis argumentează în noua ei carte, intitulată „Don’t Look, Don’t Touch”, că deşi la prima vedere revulsia pe care o avem când auzim de un viol şi dezgustul pe care îl trăim când vedem fecale de câini par lucruri complet diferite, este au rădăcini comune în ceea ce specialista numeşte „teoria evitării paraziţilor”.

Prin această teorie cercetătoarea priveşte dezgustul dintr-o perspectivă evoluţionară, argumentând că strămoşii noştri cei mai dezgustaţi au fost ajutaţi în „cursa supravieţuirii celui mai adaptat” de acest instinct al dezgustului – evitând bolile, deformitatea şi moartea – şi trăind astfel mai mult, având mai multe relaţii şi producând urmaşi cu „un simţ sănătos al dezgustului”.

Curtis compară simţul dezgustului cu frica şi reacţia de „luptă sau fugi” – care ne face instictiv să fugim sau să evităm lucrurile care ne-ar putea mânca.

„Chiar şi mai important pentru evoluţia noastră a fost boala. Boala este ceva care te mănâncă din interior, şi este foarte important că dezgustul ne ţine departe de boli”, explică cercetătoarea.

„Dezgustul este un organ, la fel ca un ochi sau ca o ureche. Are un scop, este aici cu un motiv”, mai spune Curtis. „Aşa cum un picior te duce din locul A în locul B, dezgustul îţi spune care sunt lucrurile pe care le poţi culege în siguranţă şi care sunt cele pe care nu ar trebui să le atingi”, adaugă specialista.

Evitarea mizeriei şi a bolilor ne face, într-o oarecare măsură, să ne evităm şi unii pe ceilalţi, afirmă Curtis, motiv pentru care dezgustul stă la baza manierelor şi a comportamentului social acceptabil.

„De fiecare dată când intrăm în contact cu altcineva facem un fel de dans al dezgstului – în care vrem să ne apropiem de oameni şi să avem interacţiuni sociale cu ei, dar în acelaşi timp sunt extrem de grijulii să nu îi dezgustăm”, explică cercetătoarea. În acest mod au evoluat manierele şi comportamentul social, argumentează ea.

„Cu dezgustul începi de la microbi şi apoi avansezi la maniere şi apoi la moralitate”, afirmă Curtis. „Este o emoţie care te învaţă cum să te comporţi. Ajută la construirea structurii morale a societăţii”, mai spune autoarea cărţii  „Don’t Look, Don’t Touch”.

Această influenţă atotcuprinzătoare face dezgustul atât de fascinant, argumentează Curtis, şi acesta este motivul pentru care el redevine interesant pentru ştiinţă.

Dacă acum 10 ani erau foarte puţine cercetări pe tema dezgustului în jurnalele ştiinţifice, acum există o literatură ştiinţifică vastă pe această temă. „Chiar a devenit un fel de jucărie a cercetătorilor”, spune Curtis.

În laborator, explică antropologul, acolo unde oamenii de ştiinţă intenţionează să observe şi să analizeze cauzele şi efectele emoţiilor umane, este dificil şi periculos să generezi frică reală şi de-a dreptul imposibil să induci participanţilor la studii senzaţia de dragoste reală, însă dezgustul este foarte uşor de produs.

„Dezgustul este fascinant pentru că este o emoţie model, dezvăluindu-ne foarte multe despre cum funcţionează toate emoţiile”, concluzionează cercetătoarea.

Sursa: Reuters