Un cataclism misterios din 1257, ce a lăsat urme la ambii poli ai Pământului, şi-a dezvăluit secretele

Evenimentul misterios ce a avut loc în 1257 a fost atât de mare încât semnătura sa chimică a fost descoperită atât în gheaţa din Arctica, cât şi în cea din Antarctica.

Textele medievale europene vorbesc despre o răcire bruscă a climei şi de recolte eşuate.

• Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
• Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?

Acum, o echipă internaţională de cercetători a publicat în jurnalul PNAS o cercetare care pare să indice cauza ciudatului eveniment: o erupţie a vulcanului Samalas de pe insula Lombok din Indonezia.

În zilele noastre structura originală a muntelui nu mai există, în urma sa rămânând un lac vulcanic uriaş format în crater.

Echipa de cercetători a făcut legătura între urmele de sulf şi de praf din gheaţa polară şi datele colectate în regiunea Lombok (printre care datarea cu radiocarbon, tipul şi distanţa de răspândire a rocilor şi cenuşei vulcanice, cercurile copacilor şi chiar cronicile locale ce relatează prăbuşirea Împărăţiei Lombok în secolul al XIII-lea).

„Dovezile sunt foarte puternice şi convingătoare”, afirmă profesorul Clive Oppenheimer de la Universitatea Cambridge.

„Am efectuat un efort similar unei investigaţii poliţiste. Nu ştiam cine este vinovatul, dar aveam data crimei şi amprente sub forma elementelor geochimice din stratul de gheaţă, iar aceste elemente ne-au permis să descoperim care este vulcanul responsabli”, a explicat profesorul Franck Lavigne, de la Universitatea Pantheon-Sorbonne din Franţa, co-autor al lucrării.

Până acum, erupţia din 1257 fusese atribuită mai multor vulcani din Mexic, Ecuador şi Noua Zeelandă. Aceşti candidaţi nu au trecut, însă, de proba datării. „Doar Samalas se potriveşte în toate aspectele”, explică oamenii de ştiinţă.

Studiile efectuate de cercetători în Lombok sugerează că până la 40 de kilometri cubi de roci şi cenuşă au fost aruncat în urma erupţiei, iar materialul cel mai fin ejectat din vulcan a atins o altitudine de peste 40 de kilometri deasupra muntelui.

Calculele matematice arată că această forţă era necesară ca materialul să fi fost purtat de-a lungul întregului glob pământesc în cantităţile descoperite în Groenlanda şi Antarctica.

Impactul asupra climei ar fi fost semnificativ.

Textele medievale vorbesc despre o vreme îngrozitoare în vara ce a urmat în 1258. A fost frig, iar ploaia era de neoprit, provocând inundaţii.

De curând, arheologii au descoperit scheletele a mii de persoane în gropi comune în Londra şi le-au datat în 1258.

„Nu putem spune cu siguranţă că cele două evenimente prezintă o legătură, dar cu siguranţă populaţiile ar fi fost afectate”, a comentat profesorul Lavigne.

În comparaţie cu alte erupţii catastrofale, Samalas a fost cel puţin la fel de puternică precum Krakatoa (1883) şi Tambora (1815), spun cercetătorii.

Gheţurile arctice şi antarctice conţin indicii ce sugerează că un alt eveniment colosal a avut loc în jurul anului 1809, însă – la fel ca Samalas până de curând – vulcanul vinovat continuă să se ascundă.

„Este incredibil că nu am descoperit dovezi referitoare la vulcan. Unde în lumea asta ai putea ascunde astfel de veşti negative?”, spune profesorul Oppenheimer.

Sursa: BBC News