Prima pagină D:News

Ai reacţii emoţionale debilitante înainte de menstruaţie? Specialiştii spun că suferi de o boală mintală nediagnosticată până acum

Redactia Descopera.ro | 10.22.2013 | ● Vizualizări: 12347
Ai reacţii debilitante emoţionale înainte de menstruaţie? Specialiştii spun că suferi de boală mintală nediagnosticată până acum     (Sursa: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (1)

Tulburarea disforică premenstruală, o formă severă a sindromului premenstrual este definită de psihiatri drept un sindrom rar care care provoacă reacţii debilitante emoţionale şi uneori chiar fizice ca urmare a schimbărilor hormonale care vin odată cu menstruaţia.

Până acum, psihiatri nu s-au grăbit să recunoască formal tulburarea disforică premenstruală, însă în prezent ea a ajuns să fie trecută printre tulburările din Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, drept o tulburare mentală distinctă. 

Medicii care tratează această tulburarea susţin că, în mod normal, femeile încep să experimenteze simptome la începutul fazei luteale (perioada a ciclului menstrual, ce durează aproximativ 2 săptămâni, aflată între ovulaţie şi începutul noii menstre). Simptomele tulburării pot include depresie severă, anxietate şi tensiune. De cele mai multe ori, simptomele dispar subit după debutul sângerării. 

În timp ce, cel puţin 85% dintre femeile aflate la menstruaţie au măcar un simptom al sindromului premenstraul, tulburarea disforică premenstraulă este ceva mai rară. Se estimează că ea afectează doar un procent din femeile aflate la menstruaţie. 

Diagnosticarea tulburării disforice premenstruale se face pe baza a trei criterii. Mai întâi, simptomele trebuie să corespundă cu ciclul menstrual pentru cel puţin 2 luni consecutive. Apoi, simptomele trebuie să fie cu adevărat perturbatoare în aşa fel încât femeie să nu mai poată să îşi ducă la bun sfârşit activităţile zilnice. În al treilea rând, femeile trebui să nu fie deprimate tot timpul, ci doar cu două săptămâni înainte de menstruaţie. 

În cazul tulburării disforice premenstruale o femeie are „simptome care apar doar sub o anumită stare hormonală şi care în situaţii hormonale normale nu îşi fac apariţia”, a declarat dr. C. Neill Epperson, de la Penn Center for Women's Behavioral Wellness, explicând şi faptul că până acum literatura de specialitate era destul de vagă cu privire la modul în care ar putea fi tratată tulburarea. 

Anul trecut, Epperson a făcut parte dintr-un grup de specialişti care au lucrat la actualizarea manualului Diagnostic and Statistical, cu scopul de a trece tulburarea disforică premenstruală pe lista problemelor medicale. Epperson a mărturisit că decizia a fost destul de controversată: „Cred că de fiecare dată când o tulburare apare mai frecvent la femei, sau doar la femei, va exista un grup de indivizi care se vor teme că recunoaşterea tulburării va diminua rolul femeii în societate”.

Una dintre aceste persoane este Sarah Gehlert care a studiat disparităţile la Universitatea Washington, St. Louis. Aceasta a încercat să afle câte femei suferă, cu adevărat de tulburarea disforică premenstruală, pentru a vedea dacă „chiar există dovezi ce atestă existenţa acestei boli”. Echipa de cercetători contorsionaţi de Gehlert a recrutat 1.246  femei din St. Louis şi Chicago. La feiecare 2 luni, participantele au fost rugate să completeze un formular cu întrebări de bază legate de starea de spirit şi de cum se simţeau. Formularul nu specifica nimic legat de menstruaţie, în schimb, participantele dădeau zilnic probe de urină pentru ca oamenii de ştiinţă să poată urmări ciclul menstrual al fiecăreia dintre ele. 

„Am vrut să abordez problema cât se poate de ştiinţific şi obiectiv”, a explicat Gehlert, care se teme ca tulburarea disforică premenstruală să nu fie utilizată a o armă împotriva femeilor. 

„Să spunem că o femeie ajunge la tribunal încercând să păstreze custodia copilului ei. în acest caz, avocatul partenerului ei ar putea spune «Da, onorată instanţă, dar ea suferă de o boală mentală» şi astfel, este posibil ca femeia să nu obţină custodia copilului”, a declarat Gehlert. 

Cu alte cuvinte, Gehlert  se teme că tulburarea disforică premenstruală ar putea fi supradiagnosticată. După cum spune ea, s-ar putea ca femeile care suferă schimbări hormonale normale să fie diagnosticate cu această tulburare, având în vedere că la mijloc par să fie mulţi bani. 

Un exemplu este prescrierea medicamentului Sarafem, care a fost aprobat de Food and Drug Administration în 2000 ca tratament pentru tulburarea disforică premenstruală. În realitate, Sarafem este identic cu inhibitorii selectivi de receptare a serotoninei (SSRI), adică cu antidepresivul Prozac sau fluoxetina. Patentul pentru Prozac era pe cale să expire, iar producătorul Eli Lilly urma să piardă cota de piaţă în faţa versiunilor generice. 

Aşadar, soluţia cea mai simplă pentru producător a fost aceea de a-i da medicamentului Prozac un alt nume,Sarafem, şi să îl vopsească în roz. Astfel, ceea ce fusese un medicament generic care costase 25 de cenţi pastila, acum devenea un medicament special pentru tratarea tulburării disforice premenstruale şi costa 10 dolari pastila. 

Totuşi, comercializarea medicamentului Sarafem a ridicat câteva semne de întrebare. În noiembrie 2010, după ce Lilly a difuzat o reclamă la TV în care era prezentată o femeie frustrată ce se lupta cu un cărucior de cumpărături, FDA a cerut „încetarea imediată a difuzării acestei reclame sau a altor materiale promoţionale pentru Sarafem care conţineau aceeaşi idee”. 

Reclama nu definea tulburarea disforică premenstruală, iar FDA a declarat că ea făcea ca ceastă tulburare să se confunde cu sindromul premenstrual. „Mesajul general extinde şi banalizează gravitatea tulburării disforice premenstruale. Pentru o diagnosticare a acestei tulburări simptomele trebuie să afecteze munca, şcoală, activităţile sociale obişnuite şi relaţiile”, au mai notat cei de la FDA. 

Revenind la studiul lui Gehlert, rezultatele au indicat că doar 1,3% dintre femei se încadrează în categoria celor care ar suferi de tulburarea disforică premenstruală. Cu alte cuvinte, cercetarea ei indică un număr mult mai mic decât cel estimat de alte studii realizate anterior. 

Cu toate acestea, Gehlert este de părere că pentru moment tot există prea puţine dovezi pentru această tulburare care s-ar putea încadra în categoria stereotipurilor dăunătoare pentru femei. „M-aş simţi mult mai bine dacă am înţelege biologica din spatele acestui fenomen. chiar dacă am descoperit dovezi, tot mai rămâne o întrebare fără răspuns: «Oare ceea ce noi descriem este chiar real?»”, a mai declarat ea. 

Sursa: NPR