Care e legătura dintre frică şi sex?

Oamenii de ştiinţă de la Laboratorul European de Biologie Moleculară  (EMBL) din Monterotondo, Italia, au studiat frica şi circuitele cerebrale asociate cu ea, la şoareci, constatând că diferitele tipuri de frică sunt procesate de diferite tipuri de neuroni, chiar dacă manifestările exterioare ale fricii sunt aceleaşi. Rezultatele au fost publicate în Nature Neuroscience.

”Pare să existe un circuit asociat cu frica de prădători – care a fost descris ca un fel de circuit de apărare; în schimb, teama de membrii propriei specii utilizează circuitul cerebral asociat cu reproducerea, iar teama de durere foloseşte, iarăşi, un alt circuit cerebral”, explică Bianca Silva, unul dintre autorii studiului.

• Cel mai nou film al lui James Cameron este lider în box office-ul mondial
• Opțiune de taxare mai ieftină pentru călătorii scurte, introdusă în Bulgaria din 2026

Cercetătorii au expus şoarecii la 3 tipuri de stimuli: un alt şoarece (ales în mod special pentru agresivitatea sa), un şobolan (prădător natural al şoarecilor) sau un şoc electric slab în picior (care provoca durere).

Şoarecii au manifestat, în toate cazurile, acelaşi răspuns comportamental la frică – fugeau sau rămâneau încremeniţi) la toate trei ameninţările, dar în creier lucrurile „se vedeau” altfel. 

Când cercetătorii au analizat activitatea cerebrală a şoarecelui, au constatat că se activau părţi diferite ale unei zone numite hipotalamusul ventromedial (VMH), în funcţie de tipul de ameninţare la care fusese supus şoarecele.

Teama de alt şoarece părea să activeze partea de jos şi părţile laterale ale VMH, în timp ce teama de şobolan părea să fie procesată în zona centrală şi cea superioară a VMH. Impresia  fost confirmată atunci când cercetătorii au folosit anumite substanţe medicamentoase pentru a bloca numai neuronii din ariile asociate cu teama de şobolan. Şoarecii nu s-au mai speriat de şobolan, dar se temeau în continuare de alt şoarece, ceea ce sugerează că animalele aveau nevoie de acel circuit cerebral specific (cel care fusese blocat) pentru a procesa teama de prădători.

Creierul uman are circuite similare, iar noi simţim, de asemenea, diferite tipuri de teamă, aşa că rezultatele obţinute de cercetători deschid posibilitatea dezvoltării de noi tratamente, mai eficiente, pentru fobii specifice şi atacuri de panică, tratamente care să ţintească în mod precis aria cerebrală relevantă.

În continuare, specialiştii vor să afle dacă aceste tipuri diferite de frică sunt asociate şi cu o anumită „stare de spirit”, dacă şoarecii pot intra în acea stare fără a manifesta comportamentele specifice fricii  – de exemplu, retrăiesc frica, în minte, în absenţa stimulului concret? După cum spune Cornelius Gross, care conduce cercetările, nu e uşor de aflat aşa ceva când e vorba despre şoareci, dar specialişti studiază în continuare problema.

Un alt aspect al cercetărilor se leagă de evoluţia fricii şi a circuitelor neurale asociate cu ea. 

La EMBL Heidelberg, un alt grup de cercetători a descoperit o regiune asociată cu frica la un vierme marin, care seamănă cu strămoşii noştri animali de acum 600 de milioane de ani. Oamenii de ştiinţă vor să afle dacă aceasta reprezintă un nucleu primordial al circuitului cerebral asociat cu frica şi care a fost transmis la majoritatea speciilor din regnul animal, de la viermi până la om.

Sursa: Science Daily