Ce păţesc copiii expuşi de mici la religie? Cercetătorii au făcut o descoperire îngrijorătoare

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Studiul publicat în jurnalul ştiinţific Cognitive Science a arătat că acei copii ce nu au fost expuşi la poveşti religioase sunt mai capabili să distingă faptul că personajele din „poveştile fantastice” sunt fictive decât copiii crescuţi într-un mediu religios.

În cadrul studiului, cercetătorii arată că, în mod normal, copiii au o „sensibilitate la elementele implauzibile sau magice dintr-o naraţiune” şi pot stabili dacă personajele din poveste sunt reale sau ficţionale cu ajutorul referirii la elementele fantastice din cadrul poveştii, cum ar fi „o pânză invizibilă” sau „o sabie care te protejează de pericol de fiecare dată”.

Copiii crescuţi în gospodării în care naraţiunile religioase sunt întâlnite frecvent nu tratează aceste povestiri cu acelaşi scepticism. Autorii studiului credeau că aceşti copii „le vor percepe ca fiind similare poveştilor pentru copii”, judecând „evenimentele descrise ca fiind implauzibile sau magice şi concluzionând că protagoniştii acestor naraţiuni sunt fictivi”.

Totuşi, „această predicţie este falsă”, deoarece „datorită mărturiilor adulţilor” din gospodăriile religioase, copiii „vor percepe protagoniştii din aceste naraţiuni ca fiind o persoană reală, chiar şi în cazul în care naraţiunea include evenimente imposibile”.

Cercetătorii au studiat 66 de copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 6 ani şi le-au pus întrebări despre naraţiuni — unele desprinse din poveşti pentru copii, altele din Vechiul Testament — pentru a stabili dacă ei credeau că personajele sunt reale sau ficţionale.

„Copiii expuşi la religie, fie prin mersul la biserică sau prin educaţia religioasă, judecau personajele ca fiind reale”, notează oamenii de ştiinţă. „În schimb, copiii fără o astfel de expunere judecau personajele ca fiind ficţionale”, scriu cercetătorii.

De asemenea, copiii expuşi la religie judecau numeroase personaje din poveşti fantastice (dar nu explicit religioase) ca fiind la rândul lor reale, ceea ce sugerează că nu puteau să diferenţieze între Tom Sawyer, un personaj inventat de Mark Twain, şi o poveste despre viaţa lui George Washington.

Concluzia contrazice studiile precedente care sugerau că copiii sunt „născuţi credincioşi”, având o „credulitate naturală în ceea ce priveşte fiinţele extraordnare cu puteri supraomeneşti”. 

Cercetătorii arată că acei copii crescuţi în gospodării laice reacţionau la poveştile religioase la fel ca la poveştile fantastice, judecând protagoniştii drept personaje fictive.

De asemenea, oamenii de ştiinţă au stabilit că „învăţăturile religioase, mai ales expunerea la poveşti miraculoase, îi predispune pe copii să fie mai receptivi în general la lucrurile imposibile, acceptând că imposibilul poate avea loc încălcând legăturile cauzale fireşti”.

Surse: Raw Story, Cognitive Science