Hormonul iubirii – un leac pentru autism?

03 08. 2014, 00:00

Autismului se manifestă, printre altele, prin incapacitatea celor ce au această afecţiune de a comunica cu alţi oameni, de a înţelege emoţiile lor şi prin aparenta lor nepăsare faţă de ceilalţi. 

Oxitocina îi poate ajuta pe adulţii cu autism să înţeleagă mai bine emoţiile şi expresiile faciale ale altor oameni, arată un studiu realizat la Universitatea din Tokio. În studiu, oxitocina s-a dovedit de folos unor persoane care prezentau un grad mai scăzut de autism, fiind capabile să interacţioneze social ceva mai bine decât cei cu autism sever. Totuşi, autorii studiului cred că hormonul ar putea fi utilizat şi în tratamentul persoanelor cu autism sever.

Cercetătorii au administrat oxitocină, sub formă de spray nazal, unui număr de 40 de bărbaţi autişti, constatând că hormonul intensifica activitatea cerebrală într-o regiune a  creierului asociată cu procesarea emoţiilor şi cu empatia.

Participanţii au fost apoi rugaţi să spună dacă un personaj dintr-un film era bun sau rău, bazându-se atât pe ceea ce spunea personajul, cât şi pe semnale non-verbale emise de acesta. 

Oxitocina i-a ajutat pe subiecţi să descifreze mai corect caracterul personajului, spun cercetătorii. 

Efectele hormonului se observă la 20 de minute după administrare, dar încă nu se ştie cât durează acest efect. 

Studiul a fost publicat în jurnalul Molecular Psychiatry.

Sursa: Mail Online