O rachetă Soyuz, care are la bord doi sateliţi din reţeaua Galileo, a decolat din Guyana franceză

23 08. 2014, 00:00

Pentru cea de-a noua lansare a sa din Guyana franceză, renumitul lansator rusesc transportă o încărcătură de 1,6 tone şi trebuie să plaseze sateliţii pe o orbită circulară la altitudinea de 23.522 de kilometri, la finalul unei misiuni de 3 ore şi 48 de minute, a precizat compania Arianespace.

După 10 minute de la decolare, al treilea etaj al lansatorului s-a separat de etajul superior Fregat, care conţine cei doi sateliţi, şi a pornit motorul propriu pentru a atinge orbita de transfer deasupra Terrei.

Prevăzută iniţial pentru joi, lansarea a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Dacă totul se va petrece aşa cum este prevăzut, Galileo Sat-5 şi Sat-6 se vor adăuga celor patru sateliţi de testare deja lansaţi pe orbită pentru alcătuirea sistemului de navigaţie dorit de Comisia Europeană.

Lansaţi în pereche, în octombrie 2011 şi octombrie 2012, din Guyana franceză, cei patru sateliţi de testare – numărul minim pentru determinarea cu precizie a unei poziţii pe suprafaţa Globului – au demonstrat deja validitatea sistemului, atât din spaţiu, cât şi pentru instalaţiile de la sol.

Cei patru sateliţi de testare au fost construiţi de un consorţiu condus de Airbus Defence and Space şi asamblaţi la Roma de Thales Alenia Space. Construirea celor 22 sateliţi suplimentari a fost încredinţată grupului german OHB System.

Alţi doi sateliţi vor fi lansaţi din Guyana franceză la sfârşitul anului 2014. Constelaţia Galileo va fi implementată apoi progresiv, cu şase-opt sateliţi ce vor fi lansaţi în fiecare an de către rachete Soyuz şi Ariane 5 de la Kourou, în paralel cu implementarea la sol a elementelor terestre ale reţelei.

În final, sistemul Galileo ar trebui să conţină 30 de sateliţi în total şi să rivalizeze ca precizie cu GPS-ul american.

Primele servicii iniţiale oferite de reţeaua Galileo ar trebui să fie disponibile la sfârşitul anului 2014, iar sistemul va deveni complet operaţional în 2018.

Europenii doresc să dispună de propria lor tehnologie, independentă de sistemul militar american GPS. Cu un cost de peste 5 miliarde de euro, programul Galileo este finanţat 100% de Comisia Europeană şi este implementat de ESA.

Surse: Mediafax, BBC News