O companie americană de vârf anunţă o reuşită remarcabilă în domeniul fuziunii nucleare

17 10. 2014, 12:47

Fuziunea nucleară este procesul prin care doi atomi sunt contopiţi într-unul singur (spre deosebire de fisiunea nucleară, procesul pe care se bazează azi producerea energiei atomice şi care presupune scindarea unui atom în două părţi). Prin fuziune ar putea fi produsă de 3-4 mai multă energie decât prin fisiune, iar procesul ar fi mult mai puţin poluant decât obţinerea energiei din hidrocarburi sau decât fisiunea nucleară.

Fuziunea nucleară are loc în mod natural în stele, dar pe Pământ oamenii nu au reuşit până acum să controleze acest proces în aşa fel încât să poată obţine energie în sisteme industriale, în mod eficient.

Specialiştii de la Lockheed Martin au reuşit acum să demonstreze că poate fi construit un reactor de fuziune de 100 megawaţi, măsurând nu mai mult de 2,1 x 3 metri (de aproximativ 10 ori mai mic decât reactoarele actuale), care ar putea încăpea, aşadar, într-un camion mare. 

Procesul de fuziune implică două tipuri de atomi de hidrogen – deuteriu şi tritiu (izotopi ai hidrogenului) -, amestecul gazos de izotopi fiind injectat într-o incintă. Sub influenţa unui aport de energie din exterior, electronii se desprind de atomi, formându-se o aşa-numită plasmă ionică.

Elementul-cheie al proiectului realizat de Lockheed Martin este forma tubulară, care permite depăşirea uneia dintre problemele reactoarelor tradiţionale de fuziune nucleară, ce pot conţine o  cantitate limitată de plasmă. 

Reactorul compact de fuziune inventat de specialiştii de la Lockheed Martin are ca element-cheie forma tubulară ce permite contrângertea pălasmei cu ajutorul unui câmp magnetic.    Credit: Lockheed Martin

Cercetătorii de la Lockheed Martin au găsit o cale de a „constrânge” plasma, folosind un aşa-zis reactor compact de fuziune (compact fusion reactor – CFR) care are în interior un câmp magnetic cu o anumită formă, care împiedică expansiunea plasmei.

Compania Lockheed Martin a anunţat că va construi şi testa un reactor compact de fuziune în mai puţin de un an, va construi un prototip în următorii 5 ani, iar reactoarele ar putea deveni disponibile pe piaţă peste un deceniu.

Sursa: Mail Online