Biblioteca Trinity College din Dublin, fondată în 1592 de regina Elisabeta I și având astăzi 433 de ani, trece printr-o transformare majoră. Potrivit smithsonianmag.com, celebra Long Room, coridorul de 65 de metri în care busturile de marmură ale marilor filosofi au vegheat timp de secole asupra cărților legate în piele, este acum complet goală. Pentru prima dată în aproape 300 de ani, rafturile au fost eliberate, iar lumina care intră pe ferestre dezvăluie sala așa cum arăta înainte ca toate cele aproximativ 700.000 de volume să fie mutate în depozit. Dacă ar fi așezate cap la cap, aceste volume ar însuma peste 10 kilometri de rafturi.
Totul a pornit în 2019, după incendiul de la Notre-Dame, un eveniment care a arătat cât de vulnerabile pot fi clădirile istorice și colecțiile pe care le adăpostesc. Momentul a devenit un semnal de alarmă și pentru Trinity College, care a decis să urgenteze un proiect amplu de restaurare a Bibliotecii Vechi. Old Library Redevelopment Project vizează consolidarea, protejarea clădirii din secolul al XVIII-lea, dar și modernizarea completă a condițiilor de mediu, de la ventilație și filtrare a aerului până la controlul temperaturii și noile sisteme de protecție la incendiu, astfel încât manuscrisele medievale, incunabulele și cărțile rare să fie păstrate în siguranță pentru generațiile viitoare. Lucrările mari sunt programate să înceapă în 2027 și să se finalizeze, conform planurilor actuale, în 2030.
Când autoarea Yvonne Gordon (jurnalistă specializată în călătorii și patrimoniu cultural, colaboratoare a publicației Smithsonian Magazine) a vizitat biblioteca în primăvara anului 2025, doar opt compartimente mai aveau cărți, păstrate intenționat pentru ca vizitatorii să poată vedea cum arăta Long Room în mod normal. Toate celelalte rafturi fuseseră deja golite. Schimbarea a fost resimțită nu doar vizual, ci și fizic.
John Gillis, conservator-șef cu peste 40 de ani de experiență la Trinity, a declarat pentru Smithsonian Magazine că, imediat după mutarea cărților, clădirea a reacționat în mod surprinzător la pierderea greutății acumulate în secole. Podelele au început să scârțâie mai tare, câteva cuie au ieșit ușor din scânduri, iar acustica și lumina din sală s-au schimbat vizibil.
Absența volumelor, care până atunci funcționaseră ca bariere naturale pentru sunet și lumină, a făcut ca încăperea să pară mai deschisă, mai luminoasă și cu o acustică mult mai reverberantă. Prin mâna lui Gillis au trecut, de-a lungul carierei, majoritatea manuscriselor irlandeze timpurii care au supraviețuit între secolele V și IX. Acesta explică faptul că minuțiozitatea necesară pentru conservarea unei pagini din secolul al VIII-lea este aceeași de care este nevoie pentru a muta un întreg depozit de carte: fiecare volum este scos cu mănuși, curățat cu un aspirator setat la presiune extrem de scăzută, măsurat, etichetat cu un cip RFID (microdispozitiv de identificare prin frecvență radio, folosit pentru urmărirea și catalogarea obiectelor) și depozitat fie spre restaurare, fie în cutii speciale ignifuge și rezistente la apă, într-un spațiu climatizat în afara campusului.
Dar Trinity nu înseamnă doar Long Room. Biblioteca găzduiește numeroase colecții, arhive și săli de lectură care rămân deschise pe durata restaurării, astfel încât activitatea academică să continue fără întreruperi. Aici se află și unele dintre cele mai prețioase manuscrise medievale ale Europei, printre care celebrul Book of Kells, un manuscris ilustrat din jurul anului 800, adesea descris drept un „miracol al ornamentării celtice”. Este o versiune somptuos decorată a celor patru Evanghelii ale Noului Testament, realizată de călugări din insulele britanice în perioada medievală timpurie. În mod normal, volumul este expus într-o încăpere întunecată și păzit după reguli stricte: paginile prezentate publicului sunt schimbate la fiecare 8–12 săptămâni, iar fotografierea este interzisă.
Pe durata lucrărilor, Book of Kells va fi mutat într-o altă clădire. Un alt obiect important este Book of Leinster, una dintre cele mai vechi și ample culegeri de texte în limba irlandeză, datând din secolul al XII-lea, pe care Gillis îl studiază în prezent pentru a-i reconstitui structura fizică. Paginile din piele de vițel sunt atât de fragile încât conservatorii folosesc adezivi tradiționali, pe bază de caseină (o proteină extrasă din lapte, folosită în mod istoric ca liant natural) și isinglass/cleiul de pește (o gelatină transparentă obținută din vezica înotătoare a peștilor, folosită în restaurare datorită flexibilității și purității ei), exact ca monahii medievali care lucrau în scriptorium (atelierul mănăstiresc în care călugării copiau, decorau și legau manuscrise).
În paralel cu păstrarea tradiției, Trinity îmbrățișează și tehnologiile moderne. Manuscrisele medievale sunt analizate inclusiv prin teste ADN, care pot identifica originea pergamentului (pielea de vițel, oaie sau capră folosită în Evul Mediu la realizarea paginilor). Multe volume sunt digitalizate și puse online, iar vizitatorii au la dispoziție experiențe multimedia care explică și contextualizează istoria fiecărei piese. Această deschidere, spune Laura Shanahan, șefa colecțiilor de cercetare, democratizează accesul la cultură, făcând ca patrimoniul lumii să poată fi explorat de oricine are o conexiune la internet.
Surse:
https://www.tcd.ie/library/old-library/long-room/
https://en.wikipedia.org/wiki/Trinity_College_Dublin
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
Farmaciile medievale, acolo unde leacurile erau făcute din sânge, plante miraculoase și superstiții