Cum poate materia neagră să producă haos în sistemul nostru solar la fiecare 30 de milioane de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cercetătorii au avansat ipoteza că stratul bogat în iridiu reprezintă dovada unui impact masiv al unei comete care ar fi lovit planeta noastră în urmă cu 66 de milioane de ani şi care ar fi dus la dispariţia dinozaurilor.

Alvarez a sugerat că stratul bogat în iridiu s-a format după ce un nor imens de praf s-a aşternut pe suprafaţa Pământului ca urmare a impactului. Norul de praf a acoperit planeta, scufundând-o în întuneric şi ducând la scăderea temperaturii. În 1990, un crater cu un diametru de 100 de metri a fost descoperit în Peninsula Yucatan din Mexic, cercetătorii fiind de părere că acesta confirmă impactul cometei descrisă de Alvarez.

Momentul în care s-a produs acest impact, alături de dovezile fosile i-a făcut pe mulţi cercetători să conchidă că dispariţia dinozaurilor şi a altor forme de viaţă a fost generată de această coliziune.

Studiile ulterioare au dus la descoperirea unor alte extincţii în masă din trecutul geologic al planetei care par să fi rezultat tot în urma unor astfel de coliziuni. Mai mult, aceste ”coincidenţe” au avut loc la intervale de 30 de milioane de ani.

Cercetătorii sunt de părere că aceste cicluri sunt generate de poziţia Terrei în Galaxia ”Calea Lactee”.

Galaxia noastră este cel mai bine înţeleasă ca un disc enorm. Sistemul nostru solar se învârte, în 250 de milioane de ani, pe circumferinţa acestui disc, însă traiectoria nu este lină, ci ”unduioasă”. Pământul trece, la fiecare 30 de milioane de ani, prin planul de mijloc al discului, este de părere cercetătorul Michael Rampino.

În opinia sa, ciclurile de impact şi extincţie se produc atunci când Soarele şi planetele din sistemul nostru solar ajung în centrul ”aglomerat” al discului Galaxiei noastre.

În mod normal, cometele orbitează în jurul Soarelui, la extremitatea sistemului solar, departe de Pământ, însă, când sistemul nostru trece prin discul agomerat, forţa gravitaţională a stelelor, a norilor interstelari şi a materiei negre perturbă traiectoria cometelor, iar unele dintre acestea pot ajunge pe orbita Pământului sau se pot lovi de planeta noastră.

Aceste cicluri de 30 de milioane de ani pot explica şi alte fenomene geologice, susţine cercetătorul. Printre acestea se numără erupţiile vulcanice, formarea munţilor, schimbarea câmpurilor magnetice sau schimbările majore ale nivelului mărilor.

Mai exact, atunci când Pământul trece prin discul central al galaxiei, în calea planetei se află ”bucăţi” dense de materie neagră. Particulele de materie neagră pot fi captate de Pământ, mai exact de nucleul planetei noastre. Dacă densitatea materiei negre este suficient de mare, particulele se vor anihila reciproc, ceea ce va duce la creşterea căldurii nucleului şi implicit la creşterea activităţii geologice.

Indiciile din istoria geologică a Pământului susţin teoria că fenomenele astrofizice ar fi cele care ar dicta evoluţia geologică şi biologică a planetei noastre, spune Rampino.

Totodată, el atrage atenţia că Pământul trece, în ultimele milioane de ani, prin discul ”dens” al Galaxiei noastre.

Sursă: IFLScience