Tatăl ei o obliga să poarte haine bărbăteşti pentru a-i ascunde identitate. Mai târziu şi-a părăsit soţul şi a ajuns să lupte cot la cot cu piraţii

10 07. 2015, 00:05

Bonny a fost fiica ilegitimă a unui bogat avocat irlandez. Pentru a ţine secret faptul că tânăra era fiica sa, bărbatul obişnuia să o îmbrace în haine bărbăteşti şi să o pună să lucreze pentru el.

Ulterior, Anne Bonny s-a mutat în America unde s-a căsătorit, în anul 1719, cu un marinar şi a plecat într-un voiaj spre insula New Providence din Bahamas, zonă frecventată de piraţi.

Acolo, Bonny şi-a părăsit soţul şi s-a îndrăgostit de „Calico” Jack Rackam, un pirat care acţiona în zona Caraibelor.

Femeia era cunoscută pentru temperamentul aprig şi pentru curajul ei. Portivit unei legende, Anne Bonny a bătut până la moarte un bărbat care a vrut să o violeze. În scurt timp, femeia a arătat că are toate atributele de care avea nevoie pentru a lupta alături de echipajul lui Calico.

După un timp, Anne Bonny s-a împrietenit cu o altă femeie pirat – Mary Read, şi cele două au organizat raiduri asupra unor ambarcaţiuni.

Cariera de pirat a celor două femei a fost încheiată atunci când nava lui Calico a fost capturată de nişte vânători de piraţi. Căpitanul şi mai mulţi membri ai echipajului au fost executaţi, dar Bonny şi Read au scăpat de spânzurătoare pentru că erau gravide.

Sursă: History.com