Roverul Curiosity a descoperit pe Marte dovezi clare ale unor lacuri străvechi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

 Noua cercetare a realizat cea mai complexă analiză a felului în care craterul marţian Gale, un bazin de impact cu diametrul de 140 de kilometri, a putut să formeze şi să păstreze pe fundul său movile de sedimente cu diametre de până la 5 kilometri, informează Reuters.

Încă de la debutul misiunii sale, Curiosity a descoperit pietrişuri rămase în urma unor curgeri de apă şi depozite aluvionare ale unui lac de mică adâncime.

Noul studiu, publicat în revista Science, arată că fundul craterului Gale s-a ridicat de-a lungul timpului, ca rezultat al depunerilor de sedimente din apă, care s-au acumulat astfel strat după strat, timp de mii de ani, a explicat John Grotzinger, cercetător la California Institute of Technology.

„Ştiam că aici a existat un lac, dar nu ştiam cât de mare a fost acesta”, a adăugat el.

Apa, provenind din partea nordică a craterului, alimenta cu regularitate bazinul, generând astfel lacuri care rezistau multă vreme şi care ar fi putut să devină un veritabil „rai” pentru formele de viaţă. Oamenii de ştiinţă americani sunt de părere că apa de pe Marte provenea din ploi sau ninsori.

„Atunci când descoperim dovada unor lacuri, e vorba de un semnal pozitiv pentru viaţă”, a spus John Grotzinger.

În cele din urmă, acel crater s-a umplut cu sedimente. Apoi, vânturile au intervenit şi au erodat fundul lacului, lăsând în urmă doar o movilă, în centru. Acea movilă, denumită Muntele Sharp, reprezintă motivul pentru care Curiosity a fost trimis în craterul Gale, cu misiunea de a căuta habitate străvechi ce ar fi putut să susţină viaţa microbiană.

Cercetătorii de la NASA spun că Marte a deţinut în trecutul ei toate „ingredientele” considerate a fi necesare pentru a susţine viaţa.

Modul în care Marte a reuşit să menţină pentru multă vreme apă în stare lichidă la suprafaţa ei reprezintă însă un mister. În urmă cu câteva miliarde de ani, planeta Marte şi-a pierdut câmpul magnetic global, permiţând astfel radiaţiei cosmice şi solare să îi distrugă gradual atmosfera, ce avea un rol de protecţie. În astfel de condiţii, apa lichidă se evaporă repede.

Săptămâna trecută, alţi cercetători americani au publicat un studiu ce a demonstrat existenţa unor mici scurgeri de apă lichidă sezoniere pe Marte, care au format mici filoane în pereţii stâncilor şi rocilor de la ecuatorul planetei. Sursa acelor scurgeri de apă este încă necunoscută.