Arrow, primul câine care a zburat cu paraşuta

19 12. 2016, 10:00

Un câine extrem de inteligent, care a fost dresat în vederea combaterii braconajului african, a devenit primul câine din lume care a zburat cu paraşuta. Arrow, un ciobănesc german, a fost recunoscut ca atare de echipa Cărţii Recordurilor Guinness în această săptămână, după ce a zburat pentru prima oară cu paraşuta în cadrul unui antrenament destinat combaterii braconajului, de la baza militară Rustenburg, aflată în apropierea Pretoriei, capitala administrativă a Africii de Sud.

Dresorul patrupedului, Henry Holsthyzen, de la Grupul Antibraconaj al Academiei K9, a asistat cu mândrie la eveniment, alături de Arrow, pe care l-a antrenat în acest scop încă de la naştere. Câinele, în vârstă de doi ani, a fost special selecţionat din cauza temperamentului său blând, iar cu timpul a învăţat să coboare din elicopter pe frânghie, împreună cu dresorul lui.
Arrow se numără printre cei 200 de câini dresaţi special de compania de apărare şi aerospaţială a Academiei K9, care produce avioane, blindate, vase de război şi drone pentru guverne din întreaga lume.

Sursa: Rador

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum au evoluat rasele de câini de-a lungul ultimilor 100 de ani – GALERIE FOTO

Acest câine a fost salvat după trei ani. Povestea sa este impresionantă

O bătrână din China a sărit cu paraşuta la 81 de ani (FOTO)

Care sunt cele mai inedite recorduri care au intrat în Cartea Recordurilor Guinness 2015? (GALERIE FOTO/VIDEO)