Un nou studiu a identificat o bază genetică pentru apariţia tulburării de stres post-traumatic

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Tulburarea de stres post-traumatic (TSPT) este o problemă de sănătate mintală care apare ca urmare a expunerii la o serie de experienţe traumatice, printre cele mai comune cauze ale apariţiei acesteia se numără abuzurile sexuale, participarea activă la război, accidentele în care sunt implicate autoturisme sau alte situaţii în care viaţa unei persone este pusă în pericol.

Această tulburare afectează cel puţin opt milioane de persoane doar în Statele Unite ale Americii şi, în ciuda unui număr atât de mare de persoane afectate, oamenii de ştiinţă nu au putut stabili exact ce declanşează apariţia acestei afecţiuni; un impediment major a fost reprezentat de către faptul că nu toate persoanele care trec prin experienţe traumatice ajung să şi sufere de acest sindrom. Din această cauza, unii oameni de ştiinţă şi practicieni sunt de părere că această afecţiune este un construct social. Un studiu efectuat de către Facultatea de Medicină a Universităţii California din Statele Unite ale Americii, realizat în colaborare cu mai mult de 130 de instituţii, a descoperit o bază biologică pentru apariţia tulburării de stres post-traumatic, notează Medicalxpress.

„Scopul nostru este de a dezvolta acele instrumente care pot să îi ajute pe practicieni să descopere cine prezintă un risc mai crescut de TSPT şi să poată oferi tratamente şi terapii personalizate acestor persoane”,  a declarat dr. Calorine Nievergelt, autoare a studiului şi lector universitar în cadrul catedrei de Psihiatrie a Facultăţii de Medicină a Universităţii California.

Studiul citat a descoperit faptul că TSPT, într-un mod asemănător altor tulburări ale sănătăţii mintale, este poligenic, fiind influenţat de către câteva mii de variaţii genetice. Dintre acestea, şase regiuni ale genomului au fost identificate de către cercetători ca având o influenţă crescută în apariţia acestui sindrom.

„Pornind de la aceste descoperiri, putem spune cu siguranţă că tulburarea de stres post-traumatic prezintă o componentă genetică, într-un mod asemănător altor tulburări mintale”, a explicat Karestan Koenen, autoare a studiului şi asciată a Centrului Stanley pentru Cercetări Psihiatrice al Institutului Broad al Universităţii Harvard şi MIT.

În cadrul acestui studiu, 200 de cercetători din 12 ţări au adunat şi analizat mostre de material genetic de la 200.000 de persoane, un eşantion de 10 ori mai mare în comparaţie cu Psychiatric Genomics Consortium TSPT desfăşurat în anul 2017. „Studiul nostru se individualizează prin diversitatea acestuia”, a declarat dr.Nievergelt.

Acest studiu a identificat şase zone ale genomului asociate cu apariţia TSPT, trei dintre acestea aveau legătură cu descendenţa participanţilor la studiu. De asemenea, oamenii de ştiinţă au aflat că mecanismele biologice răspunzătoare de inflamaţie şi ale sistemului imunitar sunt implicate în apariţia acestui sindrom. Analizele genetice au dezvăluit că factorii genetici implicaţi în apariţia TSPT au o variabilitate de 5-20% pentru a trece de la o generaţie la alta, existând unele variaţii în funcţie de sexul persoanelor afectate.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au identificat corelaţii genetice între tulburarea de stres post-traumatic şi alte 235 tulburări ale sănătăţii mintale, comportamente şi trăsături fizice. Dintre acestea corelaţii, 21 majore au vizat probleme precum depresia, schizofrenia, insomnia, astmul sau probleme cardiovasculare. „Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina ce înseamnă acest lucru – dacă unele dintre aceleaşi gene care influenţează riscul pentru TSPT influenţează şi riscul pentru alte boli, cum ar fi, de exemplu, depresia”, a declarat dr. Koenen.

În ciuda decoperirilor realizate, cercetătorii care au colaborat la acest studiu au subliniat faptul că descoperirile lor nu au, momentan, aplicabilitate în practica medicală şi explică faptul că pentru a determina cu exactitate factorii genetici din spatele TSPT şi modul în care aceştia interacţionează este nevoie de alte studii, care să aibă la dispoziţie o bază mult mai mare de material genetic.

Studiul citat a fost publicat în jurnalul Nature Communications.

Citeşte şi: