Adidas va testa produse pe Staţia Spaţială Internaţională

19 11. 2019, 17:00

„Discuţiile iniţiale au dus la ideea de a folosi caracteristicile unice ale laboratorului Staţiei Spaţiale Internaţionale, cum ar fi gravitaţia redusă, pentru cercetarea produselor, împreună cu experienţa noastră în performanţa pentru sportivi”, a declarat James Carnes, vicepreşedinte al strategiei globale de brand pentru Adidas, potrivit Mediafax.

Prima fază a parteneriatului se va concentra pe inovare prin testarea produselor în condiţii de gravitaţie redusă. Adidas a livrat mingi de fotbal către ISS la începutul acestui an pentru a efectua experimente în încercarea de a înţelege caracteristicile de zbor dincolo de Pământ.

Fără distorsiunile induse de gravitaţie formei şi traiectoriei mingii şi a rezistenţei aerului, cercetătorii sunt capabili să se concentreze pe testarea altor variabile. Adidasii poate să încorporeze ceea ce învaţă din aceste teste în proiectarea formei, designului, texturii şi materialului pentru fabricarea viitoarelor mingi.

Adidas va fi primul brand care va testa îmbunătăţiri ale încălţămintei în spaţiu. Compania intenţionează să îşi testeze tehnologia Boost, spuma pe care compania o foloseşte pentru unii dintre cei mai populari şi confortabili pantofi de sport, fără efectele gravitaţiei. Acest lucru ar putea influenţa performanţa şi confortul modelelor existente, în acelaşi timp deschizând calea către inovarea de noi produse.