Lungimea sarcinii alterează ADN-ul bebeluşilor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Naşterile premature, care au loc înainte de termenul de 37 de săptămâni, sunt comune. La nivel mondial, un procent aflat între 5 şi 10% dintre bebeluşi se nasc astfel. Majoritatea acestor bebuşi au parte de o dezvoltare normală, dar studiile şi practica medicală au arătat că o naştere înainte de termen pot duce la probleme pulmonare, de vedere sau chiar de dezvoltare neuronală. Oamenii de ştiinţă explică faptul că în timpul dezvoltării intrauterine au loc modificările chimice la nivelul ADN-ului care controlează dezvoltarea; unul dintre aceste procese este cel al metilării ADN-ului. Acest proces influenţează modul în care este activată o genă şi ce cantităţi de proteine sunt produse.

Oamenii de ştiinţă de la Institutul Karolinska din Suedia, în colaborare cu cercetători din instituţii academice şi ştiinţifice din întreaga lume,  au desfăşurat un studiu pe mostre de sânge de la peste 6.000 de bebeluşi şi au ajuns la concluzia că lungimea sarcinii influenţează procesele chimice care modifică ADN-ul acestora, notează Medicalxpress.

„Noile noastre descoperiri indică faptul că aceste modificări ale ADN-ului pot influenţa dezvoltarea organelor fetale”, explică Simon Kebede Merid, doctorand a Institutului din cadrul Departamentului de Ştiinţe Clinice şi Educaţie.

Analizele genetice au relevat că metilările ADN-ului fetal nu rezistă până în perioada copilăriei, dar, în 17% dintre cazurile incluse în acest studiu, acestea au fost stabile de la naştere până în perioada adolescenţei. 

„Acum trebuie să investigăm dacă modificările ADN-ului au legătură cu problemele de sănătate ale celor născuţi prematur”, a explicat profesorul Erik Melén. „Sperăm că noile noastre descoperiri vor produce cunoştinţe valoroase despre dezvoltarea fătului, iar pe termen lung noi oportunităţi pentru o mai bună îngrijire a bebeluşilor născuţi prematur pentru a evita complicaţii şi efecte adverse asupra sănătăţii”, a mai adăugat acesta.

Studiul a fost publicat în Genome Medicine.

Citeşte şi: