Câți bani plătește NASA Rusiei pentru transportul unui astronaut în spaţiu

08 06. 2020, 16:00

NASA plăteşte Rusiei 90 de milioane de dolari pentru transportul unui astronaut în spaţiu. Prin comparaţie, un loc în capsula Crew Dragon a SpaceX costă 55 de milioane de dolari. Este posibil ca pe viitor şi Rusia să apeleze la NASA pentru transport.

NASA a reluat cu succes, pe 30 mai, după aproape un deceniu, misiunile cu echipaj uman de pe sol american, cu capsula Crew Dragon a companiei SpaceX. Până la această misiune, NASA depindea total de capsulele ruseşti Soyuz pentru a-şi trimite astronauţii în spaţiu.

Însă, se pare că istorica misiune nu a schimbat radical regulile jocului. Pentru următorul astronaut american care va ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională, NASA va plăti Rusiei suma de 90 de milioane de dolari. Prin comparaţie, un loc în capsula Crew Dragon costă doar 55 de milioane de dolari.

Posibil ultimul transport Roscosmos pentru NASA

Astronauta Kate Rubins va pleca pe ISS împreună cu cosmonauţii Serghei Rizikov şi Serghei Kud-Svercikov, de la cosmodromul rus Baikonur din Kazahstan, pe 14 octombrie.

Este posibil, însă, ca misiunea din toamnă să fie ultima pentru care NASA apelează la Roscosmos pentru transport, potrivit Mediafax.

Deşi capsula Crew Dragon are o capacitate de şapte locuri, NASA a încheiat contract cu SpaceX pentru doar patru per misiune, restul spaţiului fiind rezervat proviziilor şi altor materiale.

În schimb, este posibil ca, de anul viitor, şi astronauţii ruşi să ajungă în spaţiu din Florida, între cele două agenţii existând discuţii în acest sens.

Vă recomandăm să citiți și:

SpaceX va asigura serviciile de logistică pentru staţia spaţială către Lună a NASA

Un oficial NASA este de părere că şansele SpaceX de a ajunge pe Lună sunt foarte mici

Prototipul Starship al SpaceX a explodat în timpul unui test

Soluţia lui Elon Musk la problemele pe care le creează sateliţii plasaţi în orbită de SpaceX